INTERVIU „Nicăieri în lume nu există zero infecții de spital”. Inițiatorul legii „Stop nosocomiale” explică ce fac diferit alte țări în lupta împotriva unui fenomen „aproape imposibil de oprit”
Infecțiile asociate asistenței medicale (nosocomiale) sunt prezente în spitale de peste tot din lume, iar lupta cu ele este „din ce în ce mai inegală”, pe măsură ce se adaptează la antibiotice, spune, într-un dialog cu HotNews, Adrian Wiener, medic și deputat USR, inițiatorul legii „Stop nosocomiale!”. Ce fac însă diferit alte țări pentru a le gestiona mai bine sunt „disciplina consolidată” și faptul că au infrastructură de spital mai nouă, care „limitează acest fenomen”, explică el.
- Adrian Wiener, de profesie medic și fost manager al Spitalului Județean de Urgență din Arad, este deputat USR, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și inițiatorul mai multor legi în domeniul sănătății, între care legea „Stop nosocomiale!”, adoptată de Parlament în decembrie 2020.
- „Infecțiile nosocomiale sunt prezente peste tot în lume. Problema este să institui măsuri, proceduri, protocoale de igienă, de limitare a riscului de infecții asociate asistenței medicale”, spune el.
- În contextul celui mai recent focar de infecții nosocomiale din România, cel de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde au murit șapte copii, medicul explică în ce măsură este aplicată legea „Stop nosocomiale”, la cinci ani de la adoptarea ei.
O lege care se aplică doar parțial
Legea „Stop nosocomiale!” a fost depusă la Parlament în mai 2020, fiind inițiată „din cauza incidenței foarte mari a infecțiilor asociate actului medical și deoarece mulți dintre pilonii fundamentali ai controlului acestor infecții nu erau foarte bine statuați în lege”. Legea își propunea „raportarea reală, reducerea și prevenirea infecțiilor asociate actului medical”.
În România, infecțiile nosocomiale au fost multă vreme subraportate și din cauză că personalul din spitale se temea de sancțiuni: invers decât în alte țări, unde medicii sunt încurajați să le raporteze.
Adrian Wiener spune că lucrurile la acest capitol s-au mai îmbunătățit între timp, iar rata de raportare a infecțiilor a început să crească în ultimii ani, însă nu suficient: „Încep să se raporteze puțin mai mult, pentru că noi pornisem de la faptul că la noi era o teamă a medicilor, a oamenilor din spitale, practic erau sancționați tocmai cei care le raportau. S-a modificat această perspectivă și acum ești încurajat cumva să atingi măcar media națională. Adică, dacă e sub medie, nu-i neapărat o veste bună, ci poate fi un indiciu că subraportezi”.
În plus, România avea, la momentul depunerii legii, cel puțin pe hârtie, multe proiecte de spitale noi. „Urmau a fi construite multe spitale noi, iar noi am propus ca 50% dintre saloane să aibă maximum două paturi și toaletă proprie, pentru a preveni prelungirea inutilă a circuitului pacienților și intersecția lor. Acest lucru nu era în legislație și nu era în normele de autorizare a noilor clădiri”, explică Adrian Wiener.
Inițiatorii legii au propus, de asemenea, un culoar de finanțare distinct pentru materialele folosite în spitale la recoltări pentru determinarea infecțiilor: „Este un proces complex, care presupune foarte multe teste zilnice de pe tot felul de suprafețe, nu doar din plaga pacientului sau din secrețiile pacienților. Presupune determinări microbiologice, adică este un proces complex și costisitor. De aceea, am propus să fie finanțat distinct de contractul spitalelor cu CNAS, pentru a nu fi la concurență cu achiziția de medicamente sau de hrană pentru pacienți”.
Prevederea nu se aplică nici astăzi.
Legea „Stop nosocomiale!”, spune Adrian Wiener, are norme de aplicare doar parțial, deoarece aplicarea ei ține de mai multe instituții: „unele țin de finanțare și ar fi trebuit să fie prinse în contractul cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, altele de ordine de ministru, altele de regulamentele spitalelor. E o chestiune destul de complexă”.
Adrian Wiener consideră însă că problema infecțiilor nosocomiale nu ține doar de o lege: „Nu se pune problema că, gata, s-a făcut o lege și s-a rezolvat totul. De aici până la implementarea, asumarea, awareness-ul pe fiecare dintre aceste măsuri, mai este de lucrat. E vorba de absorbția acestor măsuri în sistem”.
Procesul „care merge în pată de ulei”
Lupta împotriva fenomenului infecțiilor nosocomiale este „din ce în ce mai inegală peste tot în lume”, în condițiile în care au trecut 50 de ani de la descoperirea ultimei clase de antibiotice, iar tot mai multe infecții de spital devin rezistente la antibioticele pe care le avem la dispoziție, subliniază Adrian Wiener, în dialogul cu HotNews.
„Practic, bacteriile, tot ce înseamnă aceste infecții, se adaptează la antibioticele pe care le avem. Mai mult, își transmit unele altora substratul genetic pentru rezistență. Adică, dacă una intră în contact cu un tip de antibiotic și devine rezistentă, se selecționează o tulpină rezistentă, transmisă și celorlalte bacterii, din alte specii chiar”, explică medicul.
„E un proces care merge în pată de ulei și este aproape imposibil de oprit”, adaugă el.
Însă infecția în sine, „faptul că acea bacterie ajunge să colonizeze mucoasele sau să infecteze un pacient, ține și de respectarea unor proceduri: schimbarea de mănuși pentru manopere pentru fiecare pacient în parte, curățenia pe anumite zone, respectarea circuitelor, folosirea corectă a biocidelor. Biocidele în sine trebuie să ne asigurăm că sunt eficiente”, subliniază el.
De unele dintre aceste măsuri răspunde asistenta-șefă, de altele medicul epidemiolog, iar pentru altele sunt responsabili șeful de secție sau directorul medical al spitalului. „Responsabilitatea este partajată”.
Disciplina consolidată în timp
Ce fac alte țări pentru a gestiona mai bine aceste infecții și pentru a evita apariția unor decese, periodic?
„Disciplina consolidată în timp a respectării acestor proceduri este foarte, foarte importantă”, explică medicul Adrian Wiener.
Spre exemplu, spune el, legea „Stop nosocomiale!” propunea ca Ministerul Sănătății să finanțeze, anual, o componentă de educație medicală pentru fiecare medic și pentru fiecare asistentă pentru combaterea infecțiilor nosocomiale. Prevederea nu se aplică nici acum, la aproape 5 ani de la adoptarea legii.
În plus, în multe alte țări, infrastructura spitalicească „e mai nouă, peste tot există aer condiționat cu filtre HEPA, care filtrează aerul. Sunt și alte componente care țin de infrastructura spitalicească nouă, care limitează acest fenomen.”
Peste 3 milioane de copii din întreaga lume mor într-un an din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice
Peste trei milioane de copii din întreaga lume au murit în 2022 ca urmare a infecțiilor rezistente la antibiotice, potrivit unui studiu realizat de doi experți de top în sănătatea copiilor, citat de BBC. Copiii din Africa și Asia de Sud-Est s-au dovedit a fi cei mai expuși riscului.
Recunoscută deja ca o provocare majoră pentru sistemele de sănătate, rezistenţa la antibiotice apare atunci când bacteriile sau alţi agenţi patogeni suferă modificări care îi împiedică să răspundă la tratamentele antimicrobiene.
Antibioticele reprezintă una dintre cele mai mari descoperiri ale ultimului secol, care a dus la progres medical. Antibioticele au salvat sute de milioane de vieți, au scurtat durata suferințelor prin infecții şi, în numeroase alte cazuri, au prevenit apariția unor sechele ale infecțiilor. Din nefericire, niciun nou antibiotic nu a fost descoperit în ultimii ani, iar folosirea lor neadecvată a dus la creșterea alarmantă a rezistenței la aceste medicamente.
Experții la nivel mondial atrag atenția că, fără acțiuni constante de conștientizare a consumului responsabil de antibiotice, până în anul 2050, infecțiile rezistente la antibiotice ar putea provoca 10 milioane de decese pe an. Ceea ce înseamnă că la fiecare trei secunde vom pierde un om din cauza unei infecții rezistente la antibiotice, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății.
Practic, infecțiile rezistente la antibiotice reprezintă una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică la nivel mondial.
INTERVIURILE HotNews.ro