INTERVIU Revolta profesorului Bogdan Rațiu: Treziți-vă, educația nu e doar despre profesori și elevi, ci și despre orice adult de lângă copil. „Examenul de Bacalaureat a făcut cel mai mult rău”

România a obținut 413 puncte la lectură la PISA 2025, față de media de 461 de puncte a statelor OECD. Doar 52% dintre elevii români de 15 ani au ajuns cel puțin la nivelul 2, prag la care un elev poate, printre altele, să identifice ideea principală într-un text de lungime moderată și să găsească informații după anumite criterii. În 2022, scorul României la lectură fusese cu 16 puncte mai mare.

Bogdan Rațiu este profesor de Limba și literatura română la Liceul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, profesor MERITO și președintele Asociației Profesorilor de Limba și literatura română „Ioana Em. Petrescu”. 

Profesorul Bogdan Rațiu: Educația românească se schimbă în declarații, „în clasă se schimbă foarte puțin”

HotNews: Rezultatele PISA arată din nou probleme mari la lectură în România. De ce nu reușim să dezvoltăm aceste competențe?
Bogdan Rațiu: Mimăm flexibilizarea curriculară și uităm de mulți elevi. Pe de altă parte, pentru a dezvolta competențele este nevoie de un proiect de țară care să-i determine pe oameni să înțeleagă rolul culturii, al cărții, iar lectura să devină și la noi o valoare pe care să o integrăm în viața noastră. 

E foarte greu să faci intervenții prin care toți elevii țării să evolueze, dacă nu pregătești contextul unor reforme. Noi scădem la scoruri și rămânem în zona declarațiilor, iar în teritoriu, în clasă se schimbă foarte puțin. 

Pe de o parte, cred că nu am făcut cu adevărat reforme în sistem care să ia în considerare tipologiile de elevi sau problemele cu care se confruntă profesorii în diferite zone, astfel încât anii de școală să aibă cu adevărat impact pentru fiecare elev. 

În plus, este nevoie de mai multă investiție în cercetare, în cursuri universitare care să discute strategiile optime de intervenție pe diferite tipuri de elevi, și de sprijin pentru elevii cu un statut socio-economic precar. 

Depinde de noi toți, nu doar de profesori

La fel de importanți sunt experții practicieni, oameni care cunosc realitatea de la clasă și care îi pot sprijini pe profesori în dezvoltarea unor resurse eficiente, adaptate nevoilor reale ale elevilor. 

Cred că problema analfabetismului funcțional trebuie atacată creând acest context prin cercetare, prin implicarea societății și oferirea de sprijin, pentru ca școala să fie locul în care elevul primește ceea ce îi lipsește acasă din punct de vedere economic. 

Avem nevoie, în fond, de o societate asumată, în care fiecare dintre noi, fie părinte, profesor, decident sau membru al comunității, să înțeleagă că poate și trebuie să contribuie la alfabetizarea funcțională a viitoarelor generații.

„Soluțiile rapide nu au impact”

– Și ce poate face, concret, profesorul la clasă?
– Este adevărat că una dintre chei este la clasă. Profesorul pentru învățământul preșcolar, învățătorul, profesorii trebuie să fie formați pentru a depista carențele elevilor, iar intervenția să se realizeze prin practici didactice validate științific. E nevoie de o atenție sporită la nuanțe, la specificul elevilor, și nu de aplicarea mecanică a unui manual sau a unui auxiliar. 

Și spun asta pentru că soluțiile rapide nu au impact, iar soluția de a face exerciții după modelul PISA este greșită. Aceste teste mizează pe capacitatea de transfer a elevilor. Deci, la clasă, ar fi momentul ca profesorii să formeze cu adevărat competențe și să ajungă să creeze și transferul conceptelor predate înspre alte contexte în care pot fi utilizate.

„Până la urmă este responsabilitatea fiecărui adult din jurul unui copil!”

Se discută că nu avem un curriculum adaptat, ceea ce eu consider a fi un subiect fals. Toate procesele invocate în studiile PISA sunt prezente în cadrul competențelor din programă, dar depinde cum proiectezi formarea acestor competențe. 

În primul rând, ar trebui să identificăm clar problemele elevilor; apoi, ar trebui să creăm un plan de intervenție în funcție de principiile care stau la baza competenței de literație. 

Sprijinul, intervenția remedială, textele variate și o bună tehnică de lucru ar fi soluția pentru profesori, iar nevoia de a da sens enunțurilor ar trebui transferată și spre celelalte discipline. 

Fiecare profesor este responsabil pentru cum citește un elev! Până la urmă este responsabilitatea fiecărui adult din jurul unui copil!

Nivelul scăzut care îl face să spună că „Examenul de Bacalaureat a făcut cel mai mult rău”

– Avem din acest an o nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Poate ajuta la problemele de lectură pe care le vedem la PISA?
– Da, e adevărat. Din septembrie avem o nouă programă de liceu. Această programă de liceu ia în considerare lectura în context: elevii învață să citească în funcție de contextul socio-istoric, cultural sau estetic. 

E o abordare apropiată de ceea ce solicită și PISA, doar că o aplicăm pe texte literare. E important să depunem efort, să muncim oră de oră cu elevii și să avem rigoare. 

Venim după 25 de ani în care programele au fost mult diluate, iar examenul de bacalaureat a produs schimbări majore în felul în care se învață și se predă această disciplină. 

Agitația multă nu aduce rezultate

Am curajul să afirm că examenul de bacalaureat a făcut cel mai mult rău, pentru că nivelul itemilor propuși în testul de bacalaureat nu ajunge la nivelul 2 de la PISA.

Din acest motiv acum pare noua programă ca fiind ruptă dintr-o lume ideală, dar nu este așa. Aici aș extinde puțin problema. 

Pentru că noi ne dorim să creștem la PISA, dar nu avem specialiști care să ia decizii fundamentate. În plus, acceptăm diminuarea numărului de ore de Limba și literatura română

Ne dorim să creștem abilitatea de lectură a elevilor, dar evaluările noastre încă pot fi rezolvate cu șabloane; ne dorim să oferim feedback elevilor la finalul unor ani de studiu, pentru a se putea interveni, dar evaluările de la finalul clasei a II-a, a IV-a și a VI-a sunt de formă.

De formă, adică o oboseală care nu aduce plusvaloare nimănui: nici sistemului, pentru că nu modifică nimic, nici profesorilor, pentru că se termină anul școlar, nici părinților, care nu au de unde să știe ce trebuie să facă pentru a le fi bine copiilor. 

Deci ne agităm mult, suntem tot timpul în acțiune, dar fără o finalitate clară.

Ce face profesorul cu elevul care spune „nu-mi place să citesc”

– Ce faceți când un elev vă spune pur și simplu: „Mie nu-mi place să citesc”? Ce a funcționat la clasă?
– Mulți elevi îmi spun asta, pentru că – repet ce am spus la început – discuțiile despre școală și lectură gravitează mereu în jurul unor cuvinte precum „greu”, „dificil”, „plictisitor”. 

S-a instituit această mentalitate față de școală. Cred că unele conversații despre școală și lectură ar trebui să capete altă substanță. Și spun asta pentru că, atunci când unui elev nu-i place să citească, asta vine și din anturajul său, din faptul că nu a învățat ce înseamnă să vorbești despre cărți, ce câștigi, cum te simți cu adevărat când îți este provocată imaginația. 

Eu am o formulă simplă: citesc și le arăt elevilor că, pentru mine, cartea e indispensabilă. A vorbi onest despre cărți, despre statutul de cititor, despre strategiile de lectură, despre cărțile bune ajunge, la un moment dat, să-i trezească elevului curiozitatea, iar acesta începe să citească. 

Eu lucrez cu elevi buni și foarte buni, care, dacă au modelul unui om care citește, se apropie de cărți. E nevoie de timp și de răbdare, dar sunt sigur că profesorul care citește are elevi care citesc, dacă identifică strategia didactică optimă.

De la Brâncuși la Irina Rimes: cum arată orele lui Bogdan Rațiu

Un exemplu despre felul în care Bogdan Rațiu încearcă să lege lectura de alte contexte apare într-un portret publicat de MERITO. La o oră cu elevii de clasa a XII-a, profesorul le-a dat un text scurt despre Constantin Brâncuși și le-a cerut să argumenteze cum poate deveni un om un model pentru ceilalți prin artă. 

Exercițiul urmărea inclusiv dezvoltarea creativității și a raționamentului în argumentare.

În alte ore, punctul de plecare poate fi cultura pop. Rațiu povestea pentru MERITO că a folosit melodia „Nu știi tu să fii bărbat”, a Irinei Rimes. 

Elevii au ascultat melodia, apoi au analizat videoclipul și referințele vizuale din acesta – de la Gioconda la sculpturi și imaginea muzeului – pentru a ajunge la o interpretare diferită a textului.

Profesorul spunea că astfel de momente ocupă uneori doar zece minute dintr-o oră, dar funcționează ca niște „insule” prin care îi poate aduce pe elevi mai aproape de ceea ce vrea să le predea. 

De-a lungul timpului, a folosit la clasă și postări de pe rețelele sociale, Snapchat, Eurovision sau videoclipuri ale unor artiști.

Nu există educație care renunță la „învățatul teoriei”

– Se spune des că la Română îi punem prea mult pe elevi să memoreze și prea puțin să înțeleagă un text nou. Dumneavoastră cum vedeți lucrurile?
– Consider că e important să-i facem pe elevi să învețe să citească critic un text, să-l interpreteze, dar e nevoie și de dobândirea cunoștințelor. 

Nu susțin memoratul fără noimă, dar nici doar formarea unor abilități nesusținute de un conținut clar. Eu cred că o gafă majoră a fost momentul în care am hulit învățatul teoriei pentru a forma niște abilități, sub masca declarativă a formării de competențe. 

Orice competență are nevoie de abilități, de cunoștințe și de o atitudine proactivă față de studiu.

„Ora de limba română nu se face doar stând jos, cu un text în față”

– Cum s-a schimbat ora de Română odată cu apariția inteligenței artificiale? Cum încercați să faceți ceva ce ChatGPT nu poate face în locul elevului?
– Lupt prin crearea unor ore în care elevii explorează, sunt implicați, iar ora de limba română nu se face doar stând jos, cu un text în față, ci într-un mod extrem de dinamic. 

Lecțiile le provoacă elevilor mintea și îi conduc spre asociații care să le arate drumul prin text; elevii învață multimodal, implicând mai multe simțuri, și fac corelații între cele mai diverse texte. 

În plus, tot parcursul are în prim-plan identitatea elevului: ce simte, ce valori are, ce dorințe, ce comportamente vede în cărți și ce atitudine are față de ele. Un proces de reflecție însoțește tot demersul.

„Am făcut performanță, dar nu mă împlinea”

– Ați spus într-un discurs TEDx: „Am făcut performanță, dar nu mă împlinea”. Aveați elevi de 10 și olimpici. Ce lipsea?
– Lipsea exact ce vă spuneam anterior: problematizarea, influențarea dezvoltării lor personale prin limbă și literatură, un dialog mai aplicat între elevi și mesajul cărții, analiza valorilor, a emoțiilor.

– Ați spus apoi că vreți să formați mai multe „voci critice”. Cum faceți asta la clasă?
– Da, exact! Vocea critică o dezvolți prin dezbateri, prin argumentare, prin problematizare permanentă și prin reflexivitate. 

Sunt, de pildă, la ora dedicată realismului; lucrăm pe texte, analizăm câteva fragmente și picturi, dar îi provoc pe elevi să răspundă la întrebări precum: Cum ne ajută observarea detaliilor să înțelegem mai bine oamenii și lumea din jur? 

Ce pierdem atunci când privim lumea în mod idealizat și nu observăm lucrurile așa cum sunt ele în realitate? Care sunt tipurile de oameni față de care ai o atitudine critică? De ce? Cum putem avea o perspectivă obiectivă asupra unei situații? 

Care sunt valorile lumii tale? Ce atitudine ai față de ele? E, în esență, o pedagogie a interogării, în relație directă cu informațiile necesare pentru rafinarea modului în care elevii înțeleg lumea.

„Datoria mea e să le construiesc elevilor o lume interioară frumoasă”

– Ați afirmat și că „datoria mea e să le construiesc elevilor o lume interioară frumoasă”. Ce înseamnă asta?
– Da, citatul e corect. Prin tot ce am spus anterior asta se și întâmplă. Faptul că nu mai vorbim despre textul literar strict din perspectivă estetică, ci facem extinderi spre identitatea elevilor, spre problemele și dorințele lor, face ca literatura să aibă impact.

– Și, la final, trei lucruri pe care le poate face de mâine un profesor de Română pentru ca elevii să citească și să înțeleagă mai bine ce citesc?
– Le-aș spune să aibă curajul să producă schimbarea în sala de clasă prin ore dinamice și să le arate elevilor că sunt acolo pentru ei. 

Le-aș propune să-și revalideze strategiile prin lecturi de specialitate, pe care apoi să le calibreze în funcție de nivelul claselor. 

Iar cel mai important ar fi să-i provoace pe elevi să exploreze interactiv textele și să-i lase să vorbească onest despre literatură.