INTERVIU O voce critică din Kiev, scriitorul Andrei Kurkov: „Să-l judece istoria pe Zelenski, pentru că el trebuie să semneze sfârșitul războiului, deoarece războiul a început în timp ce el era președinte”

„Nu am votat pentru Zelenski și nu voi vota pentru el în viitor”, spune Andrei Kurkov, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ucraineni contemporani, într-un interviu pentru HotNews. În același timp, Kurkov spune că Rusia lui Putin este răspunzătoare pentru război și este un loc unde „poți suna în iad pe telefon, prin apel local”. 

• Prin războiul pornit contra Ucrainei, rușii au împins 7 milioane de ucraineni, femei și copii, în exil și au împins, de asemenea, o țară întreagă spre Vest, crede Andrei Kurkov.  
• El mai crede că rușii și-au făcut un rău imens „pentru că nimeni în Ucraina nu este curios despre ce scriu scriitorii ruși. Ucrainenii au încetat să mai citească cărți rusești și acestea nu se vor mai întoarce”.

Andrei Kurkov, 64 de ani, locuiește la Kiev, alături de soția sa și de cei trei copii adulți. A avut o copilărie tipic sovietică în anii ’70–’80, într-o familie cu tată pilot și bunică directoare de sanatoriu. Cărțile care îl interesau când avea 12 ani, erau „cele interzise” aduse de fratele său ,,dizident antisovietic”.

Astăzi, Andrei  Kurkov este autorul a peste 20 de romane și scenarii de filme și producții TV. „Moartea Pinguinului” (1996), cel mai tradus roman al său, în peste 40 de limbi.

Cea mai recentă carte tradusă în România, de Diana Iepure, „Samson și Nadejda”, este un roman polițist desfășurat în 1919, anul Triunghiului Morții ucrainean. 

Cum a început Ucraina să devină concret europeană, „nu doar în vis”

– Domnule Andrei Kurkov, la NOD Festival, festival literar ținut recent la Brașov, în România, ați spus că îl displăceți pe Zelenski? Puteți explica?
– Ucrainenilor le place să urască politicienii. În perioada sovietică ei erau doar oameni sovietici. Făceau la fel ca politicienii din Moscova sau ca politicienii din Uzbekistan. Nu există politica ucraineană sau poloneză, era politică sovietică. 

Dar după prăbușirea Uniunii Sovietice din decembrie 1991, primii politicieni pe care i-am avut au fost foști comuniști care pretindeau că s-au transformat în internaționaliști, iar ei nu vorbeau niciodată despre viitorul țării. Încercau să facă ca lucrurile mici să funcționeze pentru ei și pentru familiile lor, fără să se gândească la populație și la dezvoltarea viitoare a Ucrainei.

De fapt, cred că abia odată cu Poroșenko a existat o viziune mai concretă că Ucraina ar trebui să devină europeană politic, nu doar în vis. 

Pentru că datorită lui Poroșenko am primit călătorii fără viză în Uniunea Europeană și, de asemenea, am trecut la Biserica Ortodoxă Ucraineană Independentă, pentru că înainte toate bisericile depindeau de Moscova, și chiar și acum 40–50% din biserici sunt controlate de Moscova. Acum avem propria noastră biserică.

Acest lucru ar fi putut să se întâmple mai devreme dacă primii politicieni și primii președinți ai Ucrainei, s-ar fi gândit la viitorul țării și nu la prietenii și familia lor. 

„Zelenski a devenit președinte în război, până atunci juca rolul de președinte”

Cu Zelenski e puțin diferit. Eram împotriva lui în 2019, nu am votat pentru Zelenski și nu voi vota pentru el în viitor. 

De fapt, Volodimir Zelenski a devenit președinte în prima zi a invaziei la scară largă. Până atunci, vreme de trei ani, el doar juca rolul de președinte, ca în filmul care l-a făcut să fie ales. 

Să-l judece istoria pe Zelenski, pentru că el încă trebuie să semneze sfârșitul războiului, deoarece războiul a început în timp ce el era președinte. Aceasta este părerea mea. Poate cineva nu va fi de acord, cu ea. 

„Are susținerea a până la 60% din populație”

Oricum, el luptă mai departe și acum probabil înțelege că, de fapt, a fi președinte, mai ales într-o țară în război, este cu totul altceva decât a juca rolul de președinte într-o comedie. Are susținerea a până la 60% din populație. Cred că o parte a intelectualilor nu îl susține și nu au votat pentru el, aproximativ 20–25% dintre oameni erau împotriva lui, dar în prezent nu avem multe alternative, așa că vom vedea.

Cred că uneori Zelenski este mai popular în Occident decât în Ucraina, asta e pozitiv, iar ucrainenii sunt mândri că el este atât de popular în Occident, chiar și acei ucraineni care nu îl plac. Sunt fericiți că este acceptat și apreciat.

„Putin sună în Iad ca la el acasă”

– Cărțile dumneavoastră au umor și absurditate. Cum puteți râde când moartea este prezentă și accelerată de război?
– Ei bine, dacă pierzi umorul, pierzi ultima ta apărare, ultima ta armă și umorul nu înseamnă că ești superficial sau că ești ridicol, ci umorul poate fi găsit în tragedie, în orice. Poate fi un umor amar, negru, de fapt. Cred că umorul devine tot mai important în politică, de exemplu în Ucraina, din cauza războiului. 

Adică, pot să dau un exemplu. Probabil e o refacere a unei glume mai vechi, dar a fost gluma mea preferată din ultimii doi ani. François Mitterrand, Ronald Reagan și Vladimir Putin sunt luați într-un tur ghidat al iadului. 

Cei trei sunt întâmpinați mai întâi în clădirea administrației chiar de diavol, iar diavolul îi conduce arătându-le sediul. Deodată o ușă este deschisă, iar în cameră este o masă și un telefon sovietic. 

Reagan întreabă: „Pot să sun la Casa Albă?” și diavolul spune: „Desigur, poți să suni. Noi aici suntem foarte bine conectați, dar 5 minute costă 5 milioane de dolari.” Reagan spune: „Va fi plătit!” Sună și vorbește la Casa Albă, se întoarce, este foarte fericit. 

Mitterrand întreabă: „Pot să sun pe Champs-Elysées?” Și diavolul spune: „Desigur! 5 minute, 5 milioane de euro.” Așa că merge, sună, se întoarce. 

Și Putin spune: „Pot să sun la Kremlin?” Și diavolul spune: „Desigur, 5 minute, 5 copeici.” Așa că Reagan și Mitterrand sunt foarte supărați. „De ce? Noi plătim euro și dolari, iar el plătește copeici?!” Și diavolul răspunde: „Voi făceați apeluri internaționale, iar acesta va fi un apel local.”

„Dreptatea a fost făcută la Nürnberg, de exemplu”

– Cum ați defini dreptatea?
– Dreptatea este ceva ideal și idealist. Poate să existe la un moment dat într-o țară, dar pentru o perioadă scurtă de timp și apoi poate reveni după 50 de ani, mai târziu. 

Dreptatea a fost făcută la Nürnberg, de exemplu, după Al Doilea Război Mondial, pentru că, de fapt, atunci toată lumea simțea că dreptatea a fost făcută împotriva răului. 

Acum, oamenii, inclusiv avocații, spun că nu putem face dreptate în Rusia sau pentru Rusia, pentru Ucraina, pentru că, pentru a face dreptate, trebuie să înfrângi răul. Nimeni nu vrea să înfrângă Rusia. Nimeni nu vrea să intre în Rusia ca rușii să-și schimbe țara. 

Astfel, dreptatea devine un termen abstract. Știm ce este, dar știm că nu este accesibilă și realizabilă. La un nivel mai mic, ca o familie, de exemplu, dreptatea este baza relațiilor în sensul că, nu poți să pedepsești pe cineva fără motiv, pentru că ar fi nedrept. 

Dacă ai făcut ceva greșit, trebuie să spui „îmi pare rău”, și atunci dreptatea este realizată. Dreptatea este, de fapt, un instrument de echilibru într-o familie sau într-o comunitate; menține această comunitate unită și în viață mai departe.

Despre lectură

– Vedem nenumărate date că tinerii nu mai citesc. Dumneavoastră cum vă uitați la cărți când ați fost adolescent?
– Am un frate care este cu șapte ani mai mare decât mine. În timpul sovietic, el era un disident anti sovietic. Prietenii lui aduceau la casa noastră o mulțime de cărți ilegale, care erau, de fapt, fotografii ale paginilor a unor cărți re-tipărite, alteori cărți reale publicate în străinătate sau  în limba rusă. 

Pentru mine, la acea vreme, aveam 12 ani și era în 1973, cărțile erau împărțite în literatură plictisitoare, oficială și literatură interesantă, nu întotdeauna ușor de înțeles, ilegală, interzisă. 

De fapt, datorită fratelui meu, am citit ,,Arhipelagul Gulag” de Alexandr Soljenitin, dar am citit, de asemenea, de exemplu, Kierkegaard, filosoful danez, am citit cărți despre existențialism, am citit poezie interzisă, scrisă, de exemplu, de Mandelstam, Ahmatova, Vaginov, Gumilyov, deci poezia din perioada 1914–1920 pentru că aceasta era o poezie burgheză. Nu era despre Partidul Comunist și viitorul socialist. 

– Cum putem să păstrăm memoria războaielor prin artă, literatură, muzică?
– Toată literatura scrisă acum în Ucraina este despre război și, în mare parte, este non-ficțiune, sunt jurnale, eseuri, cărți documentare. Multe dintre ele sunt scrise de soldați sau de oameni care au fost pe linia frontului. Mulți veterani de război au început să scrie din cauza războiului. Avem probabil 200–300 de cărți scrise de soldați.

Istoria este păstrată, de fapt, prin literatură, pentru că atunci când ești la școală, înveți manuale de istorie, înveți date, nume și despre anumite evenimente, dar acestea rămân abstracte. Asta până când citești un roman despre aceste evenimente, cu personaje și, de fapt, romanul face istoria vie și mai ușor de înțeles. Același lucru se va întâmpla cu acest război. 

De exemplu, gândindu-mă la cărțile care arată acest lucru, cărțile lui Ernest Hemingway, el fiind în Spania în timpul Războiului Civil Spaniol, îți spun mai multe despre situația din societatea spaniolă și despre motivele războiului și cine a luptat atunci. Un eseu istoric descrie cronologia evenimentelor și consecințele acestora. Același lucru se va întâmpla și cu acest război.

„Ucrainenii au încetat să mai citească cărți rusești și acestea nu se vor mai întoarce”

– Cultura poate să faciliteze apropierea între tinerii ucraineni și ruși, în ciuda războiului?  
– Nu cred. Adică, dacă vorbim despre muzică contemporană ucraineană devine tot mai puternică și, de fapt, luptă împotriva influenței muzicale ruse. 

Ucrainenii au încetat să mai citească cărți rusești, cărțile autorilor ruși și acestea nu se vor mai întoarce. Nimeni nu este curios despre ce scriu scriitorii ruși. 

Ucrainenii au început să citească mult mai multă literatură occidentală, literatură tradusă din Statele Unite, din România, din Polonia, din Marea Britanie. Practic, în ciuda interesului pentru cultura tinerilor ruși, mulți adolescenți ucraineni se uită și spre Vest.

Acum, pentru că atât de mulți ucraineni au devenit refugiați în străinătate, adică 7 milioane, din mai mult de jumătate de milion de copii și adolescenți care se integrează acum în România, Germania, Austria, care se familiarizează cu culturile locale, cu rock-ul local, cu punk-ul local etc. când ești adolescent, ești foarte flexibil, înveți despre ea și îți găsești locul. 

Deci, în orice caz, chiar și fizic, Rusia a împins ucrainenii departe de cultura rusă, de muzica rusă și de literatura rusă.

– Puteți descrie starea actuală a pieței de carte din Ucraina?
– Ei bine, sunt ucrainenii care sunt foarte mândri că avem librării și edituri noi în timpul războiului. Achiziționarea de cărți în Ucraina a devenit un act patriotic. Avem mulți scriitori tineri care sunt citiți de cititori tineri și vin la festivaluri și cumpără cărți. 

Așa că există impresia că piața crește, dar de fapt, în realitate piața nu crește, pentru că la scară largă ucrainenii au încetat să mai cumpere cărți. Pentru că nu vor să citească ce scriu tinerii scriitori, pentru că nu este despre ceea ce gândesc ei, dar și din cauza problemelor economice, pentru că războiul este un lucru foarte costisitor. 

Bugetul Ucrainei este acum finanțat de Uniunea Europeană, când se va opri acest flux de bani va fi o catastrofă. Datoriile Ucrainei cresc și nu știu cum vor fi rezolvate. Asta ar putea însemna că vor fi majorate impozitele, inclusiv pentru afaceri. Dacă se va introduce TVA sau taxe pe vânzarea de cărți, atunci industria de carte va muri și ea.