INTERVIU „Statul român este disfuncțional. Nevoia de schimbare este colosală, dar e Bolojan discutat ca prezidențial? Nu! Iar românii văd asta”
Barbu Mateescu, sociolog, spune că merge la vot amintindu-și de sacrificiul tinerilor din 1989. El consideră că românii își pun clar întrebarea: „Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă? Sunt oameni destul de epuizați”. În aceste condiții, societatea se întreabă de ce politicienii nu discută soluții reale de schimbare. „Uitați liderul liberal de la Oradea, Bolojan. El a întrebat: Dar noi de ce suntem la guvernare? De ce nu facem?”.
- RISCUL: ”România este într-o criză bugetară absolut colosală și nu exclud ideea ca alegerile de anul ăsta să fie exact precum cele din 2009. Victorii otrăvite. Cine a câștigat și e la putere s-a nenorocit, pentru că va trebui să managerieze un dezastru social în 2025”.
- PARTEA BUNĂ: ”Efectul scăderii sărăciei este incredibil. Este ca atunci când ai urechile astupate și pentru prima dată oamenii pot să audă. Au libertatea, pentru prima dată în zeci de ani, să spună niște întrebări. Cât timp stai sub piatra de moară a foametei, nu ai libertate”.
- BUCUREȘTI: ”În cazul Nicușor Dan e un mecanism care se activează. Avem autoidentificare. Omul e expert în ceva. Și eu mă simt expert ca tânăr, în ceva”.
- DE CE VOTEAZĂ: Există licee în București, au la intrarea elevilor o mică plăcuță unde-s trecute numele elevilor acelui liceu care au murit în 1989. Elevi de-a 10-a, de-a 11-a, de-a doișpea. Și nu poți să vezi o plăcuță de asta și să nu simți nimic, chiar nimic. Niște oameni care au murit, niște destine frânte la o vârstă foarte timpurie, pentru ca noi să stăm acuma, iată, nu la coadă la unt, alături de Coreea de Nord și Cuba. Asta m-a motivat întotdeauna să votez”.
Interviul face parte dintr-o serie lansată de HotNews.ro. În anul electoral 2024, discutăm cu personalități nonpartizane din diverse domenii pentru a înțelege mai bine care este contextul votului.
Barbu Mateescu și-a făcut studiile de sociologie politică la University of Pennsylvania și s-a întors în România. Barbu Mateescu este din București, dar s-a mutat la Cluj. Face mereu alegeri, cum îi place să spună.
Despre alegeri, cu Barbu Mateescu:
– Cine sunt tinerii votanți de AUR, domnule Mateescu?
– Atenție! Parte din tineri votează cu AUR. Vorbim de un profil similar cu tinerii care au dat AUR la parlamentarile din 2020, când AUR a intrat în Parlament. AUR a fost votat atunci de 1,1% din cei cu vârsta de peste 60 de ani. Atunci AUR a beneficiat de o susținere consistentă din partea tinerilor din rural. Uităm mereu de tinerii care există în rural, care sunt mulți și care nu au aceleași oportunități precum cei din mediul urban. AUR și acești tineri găsesc aceeași frustrare, aceeași furie împotriva sistemului.
– De unde vin aceste furii?
– Păi vin din niște realități foarte simple: ignorare, lipsuri și frustrări. Ai telefonul în mână, te duci pe Tiktok, te duci pe Instagram, vezi cum trăiesc tinerii din Amsterdam și New-York, vezi cum trăiesc tinerii din Cluj-Napoca și Timișoara și tu ești la o planetă distanță, într-un loc unde nu există nici măcar gară. Ești foarte departe, și ca timp și ca spațiu, de orașul cel mai apropiat, unde ar fi niște locuri de muncă. Prin Tik Tok, Insta ești expus standardului de lux și de calitate. Iată cum arată “oamenii frumoși”, iată ce mănâncă, iată ce mașină au. Și sunt oameni de vârsta mea. Eu de ce nu am atât de mult? Societatea românească nu le oferă nici măcar o speranță.
Evident, furia nu e singurul mecanism. Poate fi și influența părinților. Unul din lucrurile care s-a întâmplat în pandemie este că tinerii de toate felurile au socializat mult mai mult cu părinții. Nu cu colegii de generație, de școală, de liceu, de facultate. Și asta, în unele cazuri, a dus și la transferul unor valori și idei de la părinți către tineri.
„Legionarismul lui AUR” – o explicație mai nuanțată
– Ce-a făcut AUR și n-au făcut ceilalți politicieni?
– AUR a știut să apese niște butoane ale mentalului colectiv, prin care să se definească drept o soluție la pericol. Sunt o coaliție de interese. Unii zic nu, domle, nu suntem cu rușii, după două zile iese Lavric și ține cu Putin și dă în globaliști. Când e lumea mai dragă, iarăși apare cine știe ce figură cu afiliații legionare și scoate un citat de acolo. Nici măcar nu este o chestie planificată.
Există și legionari, există și oameni care n-au absolut nicio legătură cu Codreanu, dar sunt oameni care au niște păreri foarte clare și foarte clar asumate. Nu există nuanțe la AUR. În momentul când ai niște păreri foarte clar asumate, vei înfuria pe cineva, pe acela care are părerea clar asumată în sensul opus.
– Asta arată cât de mare e ruptura între generații?
– Ruptura asta e globală. Timpul e foarte dens, viteza schimbărilor e foarte mare. Un an înseamnă cam cât 10 ani sau 15 ani secolul trecut, volumul de informație care apare este imens. Fiecare generație are o experiență radical diferită de a celeilalte. Lucrurile nu sunt deloc ajutate în România de faptul că noi am avut o istorie foarte densă preț de trei generații. Am trecut de la începutul domniei lui Ceaușescu, care era cu ceva prosperitate, cu ceva aparentă deschidere spre vest, am trecut prin epoca de final a comunismului românesc, foarte încărcată cu privațiuni, hiperinflația anilor 90, intrarea UE și NATO.
Generația care a pierdut războiul economic
– Au fost atât de multe procese economice, sociale din 1990 încoace, iar aceste generații nu au înțeles ce li se întâmplă și nu se înțeleg foarte bine între ele. Generații eșuate?
– Au avut dificultăți de adaptare. La o singură generație cred că se poate spune că este eșuată. Dar nici acolo. Este vorba de cei care se formaseră în comunism. Deja deprinseseră niște valori, deja învățaseră cum să supraviețuiască în acel sistem. Ei au pierdut al 3-lea război mondial, care n-a fost cu bombe și mitralieră. A fost economic.
E vorba de cei care au prins șomajul și ascensiunea lui Vadim Tudor. Nu erau destul de tineri sau destul de copii încât să poată să se adapteze la o lume nouă.
Acea generație a suferit foarte mult, dar n-aș spune că este eșuată, pentru că până la urmă, prin opțiunile lor, inclusiv de vot, România a ajuns să intre în Uniunea Europeană și NATO. Cred că până și acea generație a luat deciziile corecte.
Prima generație care a luat credite
– Generația Mateescu e născută în anii 1980. Cum comunică generația asta cu generația Ceaușescu?
– Nu-i prea înțelegeam nici noi pe ei. Generația mea este între generația celor care au acum, să zic, de la 45-46 de ani până pe la 65. Noi nu suntem nici generația tiktok și instagram. Noi suntem cea mai consumeristă generație din istoria României. Este vorba de o primă generație care lua credite. Dar e vorba și de șocul primei crize economice, cea din 2007-2009.
„Fiecare generație are nevoie să se joace cu întrebările”
– Generațiile mai tinere de acum se confruntă cu expunerea la informații, dar și la derută.
– Eu am o părere un pic mai optimistă. Toate generațiile tinere sunt în derută, chiar cred că-și caută deruta. Chiar și în comunism, când aparent totul era setat, tinerii trăiau deruta. Cred că fiecare generație tânără, dacă nu are derută, încearcă să și-o găsească, pentru că au nevoie să se joace cu întrebările. După ce nu mai ești în generația tânără, deja ți-ai căpătat răspunsurile și devii dependent de răspunsuri.
Jocul cu întrebările este caracteristic tinerilor. Astăzi nu ne bazăm pe părinți decât în mică măsură. Cred că aici trebuie discutat chiar cu tinerii. Cine vorbește cu ei? Ce probleme ai când ești tânăr în București? Dar când când ești într-un orășel din Moldova? De asemenea, există o categorie de tineri ignorați și aceștia, care au fost în străinătate, s-au întors. Lor li s-a promis că România e mai bună, descoperă că nu e așa.
– E o țară coruptă, e corupție uriașă.
– Da așa este. Mereu ne întrebăm de victoria unor candidați care sunt corupți, acuzați de corupție la scrutinuri locale locale. Domle, de ce câștigă? De ce a vrut lumea corupție? Și eu vă întreb simplu: a existat competiție? Lăsați corupția! dar s-a luptat cineva cu adevărat cu acel candidat.
Corupția, iată altă temă bună pentru AUR, unde AUR își întâlnește tinerii. Partidele celelalte nu dau atenție tinerilor și asta se întâmplă din motive demografice. Majoritatea votanților sunt 45-64 ani. Sunt cei ai decretului lui Ceaușescu. Sunt niște cohorte (n.r. termen sociologic care definește categorii de populație) foarte mari care sunt la vârsta maturității și niște cohorte micuțe de oameni tineri. Și atunci partidele se uită la asta.
Uitați cum se comunică, cui se adresează candidații la Primăria București, de exemplu, care a devenit un eveniment național și un fenomen național. Se adresează votanților chiar de vârsta a 2-a dar în niciun caz tineri. Și atunci tinerii, cumva trebuie să-și găsească drumul, trebuie să-și găsească propria lor modalitate de a se racorda la dezbaterile de pe scena politică. Dacă nu vine cineva să le spună ceva, atunci găsesc ei o modalitate de a se conecta și asta înseamnă AUR.
Se vor mobiliza alegătorii pentru Nicușor Dan?
– Dacă tot ați vorbit despre alegerile din București, cine e mai cool pentru tineri? Un matematician precum Nicușor Dan sau un candidat cu un rol interesant în cazul Colectiv, precum Cristian Popescu Piedone?
– Păi, în cazul Nicușor Dan e ca un mecanism care se activează. Avem autoidentificare. Omul e expert în ceva. Și eu mă simt expert ca tânăr, în ceva. Și mai e ceva. Împotriva lui Nicușor Dan s-a stârnit o armată de candidați acum. Firea, Burduja.
E vorba de un mecanism de vot care s-a activat vizavi de Iohannis în toată România, între turul unu și turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014. Victor Ponta era foarte energic, foarte agresiv. Și atunci a ieșit Iohannis. S-a reacționat la vot. S-a votat pentru persoana nedreptățită, împotriva celor care l-au tot lovit, bătut. Iar, la vot, votanții și-au manifestat furia. Într-un fel, poți să-ți manifești simțul justițiar.
E posibil ca așa ceva să se întâmple și vizavi de Nicușor Dan în rândul tinerilor. Dar să nu exagerăm nici în acest sens. Multor tineri cu studii medii le place autenticitatea. Și aici Piedone s-ar putea să marcheze niște puncte. Tot amintim de tragedia de la “Colectiv”. Păi ea a fost acum 8 ani. Este ceva, este suferința altei generații. Nu cred că se face o corelație așa de ușor.
„Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă? Sunt oameni destul de epuizați”
– Trăim în epoca emoțiilor. Ce fel de mesaje ar trebui lansate pentru a-i mobiliza pe tineri?
– În primul rând, lipsește optimismul. Este un lucru de care este mare nevoie în clipa de față. Aici suferă foarte mult alianța aflată la guvernare. Actualul prim-ministru și precedentul prim-ministru foarte greu livrează ei optimism. De asemenea, este nevoie de o mare nevoie de schimbare.
Statul român este disfuncțional și românii știu asta, în special sistemul de sănătate. Acolo, cum să spun, te afectează în toate felurile pe tine, părinții tăi, copiii tăi și soția, soțul, iubita, iubitul. Deci nevoia de schimbare este colosală.
Eu locuiesc la Cluj, aud infinit mai mult despre ce se întâmplă în alegerile pentru Primăria Municipiului București decât aud despre primăria orașului meu sau despre alegerea pentru consiliul județean de la mine din județ. Ce se întâmplă? Alianța PSD-PNL a făcut un fel de refocalizare. Pe plan local ce să promovezi? Pe Marcel Ciolacu și pe Nicolae Ciucă? Sunt oameni destul de epuizați, lumea știe ce pot și atunci pune lumina pe bătălia pentru București.
– De ce-s aceleași figuri politice? Firea, Burdujea nu-s figuri noi.
– Partidele prin felul lor de a acționa au epuizat bazinul oamenilor care sunt dispuși să intre în politică. Se face o selecție negativă. Cine nu a plecat în străinătate? Cine nu are o meserie? Cine nu are activitate socială civilă? Ce a mai rămas? Voi intrați în politică.
De asemenea, campaniile anticorupție au rașchetat generații întregi de politicieni și din punct de vedere al resurselor umane nu și-au revenit niciodată. Oameni ca Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă? Să recunoaștem sunt mai jos în ierarhie decât Adrian Năstase sau chiar Victor Ponta. E vorba strict de abilitate politică, nimic altceva. Unde este omul remarcabil? Nu este.
Trăim o criză de resurse umane în politică. Și a mai venit și acest război la graniță, să nu uităm, care a blocat foarte multe lucruri. Procese, care, pentru cei care lucrăm în consultanță politică, erau naturale. Nu trebuia să existe alianță PSD – PNL, nu trebuie să mai existe nici o coaliție. Unul din cele două partide trebuia să plece de la guvernare și să joace rolul de Opoziție față de celălalt, de exemplu.
Unul din aceste două partide trebuia să aibă bastonul schimbării și optimismului. Tot acest dans, care este extrem de simplu și de natural nu mai există. Totul este blocat de război, în România. Este o lipsă de chef chiar în interiorul partidelor.
Sunt foarte mulți politicieni la PNL care pur și simplu nu le mai pasă cine e președintele partidului, nu le mai pasă unde se duce partidul. Pentru că sunt niște priorități care n-au de-a face cu jocul politic, cu bătălia pentru procente, cu ceea ce înseamnă experiență. Și atunci, dacă nu ai de ce, dacă nu ai controlul, te demobilizezi, te dezinteresezi și asta crează o scena politică amorțită.
„Mai știe cineva de Bolojan? E discutat ca prezidențial? Nu!”
– Secetă, spuneți, în politică, dar apar tot timpul niște rude care sunt numite secretar de stat.
– Oamenii intră în partid ca să pună pâine pe masă. Statul este aceea chestie din care ne hrănim noi și familiile noastre. Singurul care nu funcționează pe obsesia, care a mai ridicat nivelul este liderul de la Oradea, Bolojan. El a întrebat: „Dar noi de ce suntem la guvernare? De ce nu facem?”. Toți s-au uitat la el. „Ce caută ăsta cu ideile astea?”.
Mai știe cineva de Bolojan? E discutat ca prezidențial? Nu! dar să știți că au apărut presiuni în societate. USR, deloc întâmplător, a apărut în urma Colectiv. A existat această iluzie, de schimbare a clasei politice, și acum văd că apare din nou această nevoie de schimbare.
Este destul de complicat de atras în jocul politic un public nou. Pot să trăiesc eu cetățean la privat? Da! Pizza se livrează de la privat, am car sharing, cu care mă duc în Centru Vechi, la un restaurant privat. Da, și după aceea, eventual persoana cu care mă cuplez acolo, o duc acasă și ne uităm la un film pe un smart care este în apartament. Firma de filme este privată. Deci viața mea este la privat. Am probleme cu sănătatea, am abonament privat. Nu-mi pasă de stat, statul mă taxează la salariu, dar nu văd asta prea bine.
Tragedia de la Colectiv a semnalat unei generații că mai devreme sau mai târziu ajungi la stat și trebuie să ai un stat minimal funcțional și asta a trezit o generație. Acum statul a devenit irelevant. Efortul ăsta de a reforma statul este foarte sinuos, se lovește de multe obstacole. Ciolacu și Ciucă stăpânesc din ce în ce mai puțin țara. Pentru că ei sunt niște figuri politice croite pentru o anumită Românie. O Românie în care existau televiziunile de știri și ăsta era mijlocul prin care se transmiteau mesaje foarte clare, în care ruralul sărac era foarte important. Asta e România de acum 20 de ani.
Mai ales în mediul rural se simte schimbarea. Pentru că da, a pătruns internetul, dar a pătruns și prosperitatea, atât cât a pătruns, în special în Moldova abandonată de politicieni.
Și cum să vă spun, efectul scăderii sărăciei este incredibil. Este ca atunci când ai urechile astupate și pentru prima dată oamenii pot să audă. Au libertatea, pentru prima dată în zeci de ani, să spună niște întrebări. Cât timp stai sub piatra de moară a foametei, nu ai libertate. În momentul însă, în familiile abandonate ani de zile de stat și de partide încep să intre niște surse pe care să te poți baza. A apărut libertatea. Moldova a trecut prin schimbări foarte mari de 15 ani încoace. Este un loc în care Iohannis a obținut victorii majore în 2014.
Ca om, ca sociolog, ați fost vreodată prost? A ieșit aiurea votul? V-ați dat pumni în cap?
– Normal este să-ți dai pumni în cap. Este uman, este românește, nu? Eu, personal, întotdeauna când mă duc la vot, și votez de fiecare dată, mă gândesc la tinerii care au murit în 89.
Există licee în București, au la intrarea elevilor o mică plăcuță unde-s trecute numele elevilor acelui liceu care au murit în 1989. Elevi de-a 10-a, de-a 11-a, de-a doișpea. Și nu poți să vezi o plăcuță de asta și să nu simți nimic, chiar nimic.
Niște oameni care au murit, niște destine frânte la o vârstă foarte timpurie, pentru ca noi să stăm acuma, iată, nu la coadă la unt, alături de Coreea de Nord și Cuba. Asta m-a motivat întotdeauna să votez, dar nu am crezut niciodată că e un factor care să motiveze pe alții.
Eu cred că votul în genere în România este o afirmație. Da, pot să afirm lucruri și pe social media, dar oamenii vin la vot și pun ștampila undeva ca să spună ceva. Poate fi aprobare, poate fi un un canal anume de exprimare a furiei, dar în sfârșit doresc să fie ascultați.
Și mai e ceva. Democrația nu funcționează prin găsirea oamenilor optimi. Poți să alegi niște oameni care au uneori intenții defavorabile, dar instituțiile nu funcționează, îi limitează. Dezamăgirea mereu apare, pentru că nu mai știi de ce ai votat.
– Mai este varianta tăcerii, să nu votezi ca să nu fii dezamăgit. Există această formă de protest. Nu vreau să mai investesc emoțional, spun unii dintre români.
– În mod cert este un pericol ca ultimul set de alegeri, care sunt alegerile pentru Parlamentul României, să aibă o prezență foarte mică. Sunt destul de optimist apropo de prezența la vot la aceste alegeri. De ce? Pentru că sunt 3-5 ani de când nu s-a mai votat în niciun fel.
S-au adunat multe lucruri de spus, după care foarte repede, la câteva luni după aceea, vin alegerile prezidențiale. Ele întotdeauna sunt foarte importante pentru români. Dar, s-ar putea ca la parlamentare să existe sentiment destul de general de oboseală. Mi-am spus oful, la locale. Acuma mai lăsați-mă în pace.
„Oameni care bat în stil argentinian în cratițe sau aruncă petarde”
– Suntem la sfârșitul politicii, la capătul democrației. Cum vezi povestea asta? Mai are vreun sens politica?
– Alegerile din acest an pot fi văzute ca finalul unei epoci. De exemplu, se termină mandatele lui Iohannis. Dar poate fi început unei perioade foarte interesante. România este într-o criză bugetară absolut colosală și nu exclud ideea ca alegerile de anul ăsta să fie exact precum cele din 2009. Victorii otrăvite. Cine a câștigat și e la putere s-a nenorocit, pentru că va trebui să managerieze un dezastru social.
Cel economic devine social. Și nu exclud ideea ca peste un an, deja început de aprilie 2025, să purtăm o discuție. În zgomotul protestelor de afară. Oameni care bat în stil argentinian în cratițe sau aruncă petarde spre forțele de ordine. Nu cred că vorbim în România de sfârșitul istoriei. Democrația se schimbă, exprimarea relației dintre cetățeni și politicieni se va schimba încet-încet.
„În 2025, foarte repede oamenii vor avea sentimentul că au fost mințiți”
– Păi, cum să ne prăbușim tocmai acum? Avem mașini electrice, avem credite. Avem salariile mari. Tocmai acum să ne prăbușim, când stăm toată ziua la mall?
– Am serbat într-adevăr economia românească în sine. Consumul duduia. Trăiam într-o iluzie. De asta spun, urmează niște ani care s-ar putea să fie mai interesanți decât anul ăsta cu alegeri. În 2025, când politicienii vor fi obligați să facă ceva, șocul va fi foarte mare. Foarte repede, oamenii vor avea sentimentul că au fost mințiți, că nu li s-a spus ce și cum. Și vor avea dreptate. Ce să le mai spui tu când ești și ai fost prim-ministru, și inflația a crescut foarte mult? Lumea ce încredere să aibă în tine? Ce-o să faci? De asta îmi place meseria mea de sociolog. Abia după alegerile din 2024 începe să fie palpitant.
– Și nici o cultură a demisiei nu avem. Și nici una de a avea încredere în competențe adevărate.
– Ca să-ți dai demisia, ca politician, trebuie să ai un sine non-politic. Trebuie să ai ceva spre care să te îndrepți. Uite, din cauza asta concretă eu nu pot să mai continui în politică. Oamenii care nu au decât politică, ce să facă? Eu exist, eu de asta trăiesc. Dacă îmi dau demisia, ce fac? Dacă vine altul bun, e rău pentru mine. Cum îmi mai trăiesc eu viață? Mă duc la muncă în Occident? Mă apuc de muncă în mediul privat? Păi, de asta am intrat în politică? Deci, instituția rușinii și a demisiei poate să existe, dar numai la oamenii care au această instanță exterioară, care poate fi familia, profesia, comunitatea, educația. Toate acestea sunt parazitate în România, din păcate.