INTERVIU Supraviețuitor al incendiului din Colectiv: Sentința este o dezamăgire, dar un prim pas către adevăr, făcut cu o justiție schilodită
Sentința în dosarul Colectiv pronunțată joi de Curtea de Apel București reprezintă „o dezamăgire”, dar „un prim pas, imperfect, dar un prim pas, făcut cu o justiție imperfectă, schilodită de către politicieni, dar un prim pas către găsirea adevărului în complexul caz Colectiv”, declară pentru HotNews.ro Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului.
Mihai Grecea a stat aproape o lună în comă după incendiu: „În România, funcționarii publici sunt stat în stat”
Mihai Grecea a stat aproape o lună în comă după incendiul din octombrie 2015. „Constat, fără uimire, că funcționarii publici în România sunt stat în stat, că legea penală îi favorizează. Grație eforturilor establishmentului politic în ultimii ani, mai ales în perioada lui Dragnea, legislația penală s-a schimbat, diminuând pedepsele în cazul infracțiunilor de serviciu”, afirmă el, 6 ani și jumătate mai târziu.
Mihai Grecea spune că „atât a permis legislația penală din România să fie acordat ca pedeapsă pentru cazul Colectiv – pentru funcționarii de la primărie și pentru pompieri”.
Mihai Grecea
„Într-o tragedie precum Colectiv nici nu s-ar putea face dreptate”
Mihai Grecea este de părere că, oricum, într-o tragedie precum cazul Colectiv, nici nu s-ar putea face vreodată complet dreptate: „Da, este o dezamăgire (sentința de astăzi – n.red). Pe de altă parte, este și un mugure de optimism faptul că șontâc, șontâc, poticnit, foarte greu, justiția română nu face dreptate, nu a făcut niciodată și, oricum, în cazul Colectiv, nici nu ar putea să facă dreptate într-o asemenea tragedie – pe morți nu îi mai aduce nimeni înapoi și nici pe noi nu ne mai poate face nimeni cum eram și în niciun caz justiția.”
Totuși, ceea ce rămâne după ziua de astăzi este că s-a obținut o primă sentință care recunoaște vinovății în acest caz, inclusiv ale statului român: „S-a aplicat legea, așa proastă cum este ea. Tot e ceva, am obținut o sentință definitivă în care sunt recunoscute niște vinovății și în care este recunoscut faptul că statul, prin reprezentanții săi, este și el, alături de organizatori și de pompieri, una dintre cauzele acestei tragedii.”
”Ce am obținut astăzi este un răspuns la întrebarea: De ce a luat foc la Colectiv?”, mai spune Mihai Grecea.
Portretele victimelor incendiului, pe treptele Curții de Apel București
Dosarele Colectiv 2 și 3 nu au ajuns încă în instanță, la aproape 7 ani de la tragedie
Mihai Grecea speră acum ca și celelalte două dosare Colectiv să ajungă în instanță. La aproape 7 ani de la tragedie, acestea sunt încă în faza de cercetare la Parchet: „Mai există dosarul 2 și 3 Colectiv, care de fapt sunt disjunse din motive administrative – dosarul 3 investighează felul în care pompierii au intervenit la incendiu, și sunt și pompieri militari, de aceea sunt în investigare la Parchetul Militar.”
”Dosarul 2 investighează felul în care autoritățile române – Guvern, Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență – au intervenit atunci pentru a da o șansă sau mai bine spus pentru a nu da o șansă reală pacienților răniți la Colectiv, mulți dintre ei decedând – cel puțin 35 de oameni au murit cu zile și nu li s-a dat dreptul constituțional la îngrijire medicală într-un spital adecvat. Improvizațiile care s-au făcut atunci, delăsarea clasei politice din ultimii 30 de ani, care a lăsat spitalele să ajungă în situația în care sunt – faptul că nu există niciun centru de arși, nicio unitate cât de mică pentru îngrijirea arșilor la nivelul anului 2015 – este o culpă a întregii clase politice”, declară Mihai Grecea.
El așteaptă „cu mare interes ca Parchetul General și Parchetul Militar să încheie investigațiile și să trimită dosarul la tribunal”.
Portretele victimelor incendiului, pe treptele Curții de Apel București
De asemenea, supraviețuitorul incendiului speră ca Parchetul General să investigheze inclusiv cazurile pacienților transferați într-un târziu în afara țării, care au murit și apoi au fost repatriați neautopsiați: „Aș vrea să văd că Parchetul General investighează și misiunile diplomatice din țările în care au fost trimiși pacienți, care, decedând, au fost repatriați neautopsiați, la cerera autorităților române, atfel încât în autopsiile făcute la Institutul Național de Medicină Legală nu apar infecțiile cu bacterii nosocomiale, pentru că – nu-i așa? – ai noști au știt să camufleze situația: transferul acestor cadavre înapoi în țară s-a făcut prin inserarea lor într-o soluție antiseptică, astfel încât nu s-au mai găsit bacterii.”
”Este o presupusă tentativă de a mușamaliza lucrurile, pe care Parchetul General este dator să o investigheze. Așteptăm să facă lucrul acesta cu celeritate și să vedem și al doilea dosar Colectiv în instanță”, afirmă Mihai Grecea.
Mihai Grecea a supraviețuit incendiului de la Colectiv deși medicii i-au dat doar 12% șanse
Cu toate că în seara incendiului a ajuns la spital pe picioarele lui, Mihai Grecea avea să stea aproape o lună în comă, cu arsuri pulmonare severe și doar 12% șanse de supraviețuire.
Mihai Grecea
Mihai este unul dintre răniții din Colectiv căruia i s-a refuzat transferul în străinătate, chiar dacă spitalele din România nu aveau și nu au nici astăzi condiții pentru a trata pacienții ca el.
După Colectiv, Mihai Grecea a luptat permanent pentru ca și alți mari arși să poată supraviețui într-o țară care nu are condiții să îi salveze: mai întâi din societatea civilă, iar din ianuarie până în septembrie anul trecut, în calitate de consilier în Ministerul Sănătății.