Sari direct la conținut

INTERVIU Traseu de alergare si pista de biciclete in jurul Parcului Vacaresti? Dan Barbulescu, directorul asociatiei care administreaza parcul, anunta planurile pentru dezvoltare: poteci, puncte de informare, zone de observatie si tururi tematice

HotNews.ro
Dan Barbulescu, Foto: Arhiva personala
Dan Barbulescu, Foto: Arhiva personala

La inceputul acestei saptamani, Asociatia Parcul Natural Vacaresti a primit oficial in administrare de la Ministerul Mediului, pentru o perioada de zece ani, „Delta Vacaresti”. Pentru inceput, asociatia va asigura in sfarsit paza parcului (locul a fost distrus sistematic in ultimii ani fiindca nu a fost pazit), apoi, in paralel cu activitatea stiintifica, pentru vizitatori, vor fi amenajate poteci, puncte de observatie pentru pasari si animalele din parc, vor fi puse ponouri de informare pentru vizitatori si vor fi organizate tururi tematice, a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro, Dan Barbulescu, directorul asociatiei Parcul natural Vacaresti. Mai departe, administratorii doresc sa amenajeze pe coama digului un traseu pentru biciclisti si o pista de alergare, iar pe termen lung, in afara parcului, ar putea fi amenajat un centru de cercetare si de vizitare a parcului.

Catiusa Ivanov: Acum sunteti oficial administratorii Parcului Natural Vacaresti. Ce planuri aveti pentru a-l pune in valoare?

Dan Barbulescu: Ce urmeaza sa facem pe termen scurt este prevazut in Legea ariilor naturale protejate. Odata ce am devenit oficial administratorii parcului, noi avem niste obligatii legale. In primul rand, trebuie sa infiintam Administratia Parcului Natural Vacaresti, o institutie separat de asociatia noastra si care va fi alcatuita din personalul de administratie: biologi, geologi specialisti, cercetatori, agentii de teren care vor organiza paza si protectia parcului. Acesta este primul lucru pe care vrem sa-l facem in urmatoarele 6 luni. Va trebui sa elaboram si planul de actiuni in parc pentru urmatorii doi ani. Trebuie sa infiintam Consiliul Stiintific al parcului, care va fi un fel de board stiintific care va aviza toate deciziile pe care le vom lua pentru Parcul Natural Vacaresti. Va mai fi un consiliu consultativ pe care trebuie sa-l organizam in perioada urmatoare si demaram activitatea pentru elaborarea planului de management.

CI: Ce inseamna acest plan de management, s-a tot vorbit despre el?

DB: Planul de management este un document foarte important, va fi constitutia parcului si va ingloba obiectivele si activitatile pe care le vom face in parc in urmatorii zece ani. Va fi un document cu care noi vom conduce activitatea Parcului Natural Vacaresti. Este un document deosebit de complex pe care il vom fundamenta cu o serie de studii pe care le vom face pe fiecare grupa de specii in parte: pasari, mamifere, amfibieni, reptile, flora, pesisaj.

CI: Cat va dura elaborarea acestui plan?

DB: Termenul de predare a planului de management catre Ministerul Mediului este de 2 ani, ne dorim insa sa-l facem mai repede. Avem deja o parte din informatii, avem deja in echipa noastra specialisti care monitorizeaza speciile din parc. Probabil va dura cel putin un an sa-l elaboram.

CI: Dincolo de aceasta parte administrativa pe care voi o faceti, ce schimbari vom vedea in parc in urmatorea perioada?

DB: In primul rand parcul va fi pazit. Este primul lucru pe care trebuie sa-l facem si dorim sa-l facem incepand de maine. Parcul va avea paza astfel incat toate activitatile cu impact negativ cu care ne-am confruntat in ultimii ani, incendii, braconaj, taieri de arbori, depozitarea deseurilor, eliberarea animalelor de apartament sau de acvariu in parc – acestea sunt actiuni cu impact negativ pentru o arie naturala protejata care are un echilibru, orice specie poate deveni invaziva daca eliberarea ei nu este controlata sau nu apartine ecosistemului. Dupa ce parcul va fi pazit nu vor mai fi incendii, vegetatia nu va mai fi distrusa, braconaj nu va mai fi, deci din punct de vedere al naturii si al peisajului, parcul se va dezvolta din punct de vedere al dinamicii naturale.

CI: Ce veti face pentru public?

DB: Pentru public, urmatorul obiectiv pe care vom incepe sa-l punem in practica, inca din aceasta perioada si inainte de elaborarea planului de management, va fi sa organizam activitati de educatie si informare in parc, sa amplasam panouri de informare, zone de observatie, un adapost de bird watching, foisoare, sa amplasam cuiburi tematice astfel incat sa monitorizam o specie, sa amplasam camere cu senzori de miscare. Incercam inca de anul acesta, pana la elaborarea planului de management, sa decshidem incet-incet parcul catre comunitate, catre vizitatori, sa venim in intampinarea oamenilor care sunt din ce in ce mai interesati de aceasta zona.

CI: Veti organiza tururi in parc?

DB: Vom organiza tururi tematice ale parcului, vom incepe inca din luna aprilie un traseu tematic, pe poteca principala vom plasa o serie de puncte de informare, niste panouri in care vom oferi informatii despre parc si despre principalele specii astfel incat sa incepem sa hranim interesul oamenilor, a copiilor, a scolilor care ne solicita tururi aproape zilnic. In luna mai avem aproape in fiecare zi tururi cu copiii in parc.

CI: Pe termen lung ce planuri aveti?

DB: Pe termen lung, obiectivele noastre sunt foarte clare si cu ele am si castigat sesiunea de atribuire in administrare a parcului. Avem patru mari obiective: protectia si conservarea naturii, fiindca acesta este scopul unui parc natural, cercetare stiintifica – dorim sa transformam parcul intr-un laborator viu pentru partenerii nostrii, facultati de biologie, geologie, peisagistica si recreere. Oamenii vin in parc, se plimba, au parte de sunete benefice, cantecul pasarilor, vantul care trece prin stuf, sunt lucruri pe care in alte parcuri nu prea le intalnim. Vrem sa dezvoltam in parc o oaza de liniste, de verdeata si de relaxare. Sigur, suntem intr-o arie naturala protejata, respectam acest loc, sunt o serie de lucruri pe care nu le facem, astfel incat sa ne bucuram de parc si sa il pastram, ba chiar sa il hranim asa cum se cuvine.

CI: Ce infrastructura veti face pentru partea aceasta de recreere?

DB: Vor fi in primul rand poteci de vizitare a parcului, discrete, fara elemente inutile sau in exces, sa incurajam mersul pe jos. Exista deja o structura de poteci pe care cei care viziteaza parcul o folosesc. Ne gandim pe coama digului care imprejmuieste parcul sa dezvoltam un traseu pentru biciclisti. Exista deja acea poteca, probabil vom pune indicatoare sa directionam ciclistii care intra in parc. Activitatea de ciclism este prevazuta in regulamentul parcului. Vom face si o pista de alergare pentru oamenii care vor sa alerge si alergand vor putea privi peisajul superb. Incercam sa oferim oamenilor un altfel de parc. Pentru noi este si o provocare sa aratam partenerilor pe care ii avem, autoritatilor, pentru ca lucram cu Primaria Capitalei, avem un parteneriat cu ei, sa oferim un model despre cum se poate gestiona un parc.

CI: Bine, primariile inteleg prin parc sa punem bancute, sa pavam aleile si alte astfel de elemente…

DB: In Parcul Vacaresti nu va fi asa ceva, destul sunt amplasate astfel de lucruri in celelalte parcuri si plantati arbori exotici. Parcul Vacaresti va fi diferit si speram noi un exemplu despre cum se gestioneaza o arie naturala protejata, fara sa cheltuim multi bani, cu responsabilitate si iubire fata de natura. Definitia parcului natural este un mix intre interesele naturii si interesul omului. Interesul naturii va fi onorat prin studii, cercetari si activitati de reconstructie ecologica, iar interesul oamenilor va fi hranit prin aceste activitati de educatie si de recreere.

CI: Cat costa toate aceste lucruri pe care vreti sa le faceti si de unde vor proveni banii? Voi sunteti un ONG, nu dispuneti de foarte multi bani.

DB: Suntem un ONG, va trebui sa organizam administratia parcului, sa platim un personal care se va ridica pentru inceput la 13 persoane, suntem obligati prin contractul de administrare pe care l-am semnat. Nu vorbim de sume foarte mari, toti banii vor proveni din surse private. Trebuie sa ne descurcam, este responsabilitatea noastra, statul roman nu da bani pentru protectia naturii, statul roman administreaza natura prin terti. Noi suntem unul dintre acesti terti. Incercam sa colaboram cu companii, incercam sa atragem fonduri europene, sa vorbim cu fundatii internationale de protectie si conservare a mediului, sa depunem proiecte, astfel incat sa ducem la bun sfarsit misiunea de a transforma acest loc intr-un centru de excelenta pentru protectia si observarea naturii.

CI: Cam de cati bani ar fi vorba?

DB: Nu am un buget deocamdata. Pot sa va zic din contractul de administrare pe care il avem ca doar cheltuielile de administratie – plata personalului, cheltuieli pentru sediu – ajung anual la suma de 100.000 de euro. In afara de acestea, vor fi si alte cheltuieli. Numai studiile pe care trebuie sa le facem pentru fundamentarea planului de management se ridica la cateva sute de mii de euro. Trebuie sa intram de pe fundul baltilor pana in inaltul cerului ca sa evaluam toate grupele de specii si habitatele.

CI: Primaria Capitalei ar fi dispusa si ea sa dea bani?

DB: Primaria este dispusa, avem un parteneriat si salutam interesul pe care municipalitatea il are pentru acest proiect. Ne bucuram ca putem colabora. Am inteles ca este dispusa sa finanteze anumite obiective. Cred ca cel mai probabil in perioada urmatoare o sa venim cu un acord de asociere cu Primaria Capitalei in care sa spunem foarte clar care sunt rolurile si responsabilitatile noastre, ce ar putea sa finanteze, ce putem acoperi noi, astfel incat toata aceasta activitate sa fie transparenta si facuta in interesul publicului si mai ales sa respectam legea, fiindca in legea ariilor protejate sunt prevederi foarte clare pe care trebuie sa le respectam.

CI: Care ar fi lucrurile de care aveti imediata nevoie?

DB: Trebuie sa organizam paza, acesta este cel mai important lucru, sa vorbim cu oamenii care intra in parc, sa intermediem relatia cu vizitatorii. Nu o sa demaram acum activitati de protectie, sa mergem sa ne inarmam, sa dam afara, sa tragem de urechi. Ne dorim sa ne intalnim cu toti oamenii care intra in parc si sa avem un dialog despre ce se intampla aici si ce se va intampla in viitor.

CI: Era in discutie la un moment dat sa se realizeze in parc un centru de cercetare, un acvariu. Doriti sa faceti aceste proiecte?

DB: Centrul de cercetare poate fi dezvoltat intr-o zona care sa permita acest lucru. Ce este important sa stim este ca toate asa zisele investitii care se vor face in parc trebuie sa respecte legea si vor fi facute in interesul naturii. Un centru de cercetare, laboratoare, centrul de vizitare, poat fi amplasate pe dig sau in afara digului, astfel incat sa permita si accesul cercetatorilor si al studentilor. Tot ce va insemna infrastructura parcului trebuie sa tina cont insa de pretentiile naturii.

CI: Cum a fost vizita printului Charles in parc?

DB: Am fost onorati sa ghidam in parc un asemenea oaspete. Printul de Wales a fost foarte interesat de parc, de campania pe care am coordonat-o pentru instaurarea regimului de protectie si in general despre eforturile pe care le depunem pentru protejarea si conservarea acestui loc. Cunostea multe despre proiect, mai ales similitudinile cu proiectul din Londra – London Wetland Center. In afara insa de rigorile unei astfel de vizite, am fost bucurosi sa intalnim un om relaxat, deschis si un bun cunoscator al naturii si culturii romanesti. Au fost si momente mai haioase, unul dintre ele fiind intalnirea cu celebrul Gica, cel care locuieste, impreuna cu familia sa, in parc, de 19 ani. „I know this man”, ne-a zis cand l-a zarit pe Gica in grupul de voluntari ai asociatiei noastre. Au dat noroc. Gica i-a strans mana cu ambele maini si i-a rostit solemn: „Sa traiesti maiestate si bine ai venit pe la noi”!

Asociatia Parcul National Vacaresti a luat fiinta in anul 2014 cu scopul infiintarii parcului si a conservarii peisajului si biodiversitatii acestuia. Ca urmare a eforturilor asociatiei si a presiunii publice, intrucat zona a fost incendiata in repetate randuri si agresata, parcul a fost infiintat la data de 11 mai 2016 prin Hotarare de Guvern.

Parcul Natural Vacaresti este primul parc natural urban din Romania. Acesta are o suprafata de 184 de ha si adaposteste o biodiversitate complexa reprezentata de valoroase specii de pasari, mamifere, reptile si amfibieni, totul intr-un peisaj pitoresc, care i-a atras supranumele de „Delta Bucurestiului”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro