INTERVIU Un recent laureat Nobel în economie vorbește despre „o șansă rară” pe care România nu trebuie să o rateze. Cât contează corupția

În special, dacă dezvoltăm inteligenţa artificială cum trebuie – nu cum se face acum – poate ajuta oamenii să acceseze lumea mai bine, poate face muncitorii mai productivi, poate informa mai bine decidenții, poate să ne facă mai eficienţi și mai creativi.

Problema e că inteligenţa artificială nu merge în direcția asta.

Dar România, ca parte a UE, trebuie să lucreze atât pentru a ajunge la frontiera dezvoltării în IA, cât și pentru a construi un cadru politic care să susțină direcția corectă a acestei tehnologii.

Din păcate, UE a rămas mult în urmă în inteligenţa artificială și tehnologie, în general, iar țările mici nu investesc suficient în forța de muncă, în capital uman, în infrastructură IA. Mai avem multe de făcut.

„România s-a descurcat destul de bine în privința creșterii economice”

– Dacă ar fi să alegeți un singur indicator pentru a evalua România de astăzi, la ce v-ați uita pentru a înțelege dacă țara avansează sau stagnează?
– Ei bine, România s-a descurcat destul de bine în ceea ce privește creșterea economică. Mulți se temeau că majoritatea economiilor de tranziție nu vor reuși să recupereze decalajele, mai ales în privința investițiilor în sectoare noi, a ieșirii din dependența de întreprinderile de stat și a construirii unei capacități solide a statului. Iar aceste temeri nu au fost complet nefondate.

România a trecut prin unele dintre aceste dificultăți. Întreprinderile de stat rămân o problemă. Capacitatea instituțională a țării a fost limitată, atât în ceea ce privește guvernanța democratică, cât și în ceea ce privește chiar absorbția și utilizarea fondurilor europene. Cu toate acestea, mai multe sectoare și companii au avansat puternic, iar PIB-ul pe cap de locuitor al României recuperează decalajul față de Europa.

Acum este momentul pentru pașii următori, mai dificili: consolidarea instituțiilor, în pofida tendințelor globale, și orientarea lor către construirea de compromisuri, nu către polarizare. Apropo, nu este o problemă specific românească, este un fenomen global.

Toate țările au devenit mai polarizate, iar această polarizare va face mai dificilă consolidarea capacității statului, funcționarea instituțiilor democratice și performanța sistemului de educație. România trebuie însă să își croiască propriul drum, iar participarea politică de jos în sus, împreună cu dezvoltarea capacității administrative, sunt esențiale.

Din fericire, cred că Uniunea Europeană are resursele necesare pentru a sprijini acest proces, iar România este ferm ancorată la familia europeană. Așadar, viitorul aduce atât provocări, cât și oportunități pentru România.

– Unde vedeți cel mai mare risc al instituțiilor extractive în România astăzi? În politică, în economie sau în administrația publică?
– În Europa de Est, problema a fost transformarea economiei și a mentalității, desprinderea de comunism. A fost o problemă foarte dificilă.

– A fost?
– Este o problemă foarte dificilă. Dar un avantaj a fost că aceste economii au pornit cu un nivel relativ scăzut al disparităţilor, iar creșterea economică nu a dus la o explozie a inegalității, așa cum s-a întâmplat în Statele Unite sau în Marea Britanie. Uniunea Europeană a jucat rolul unei ancore utile. Acest rol există încă, dar nu mai este suficient, iar acum este momentul pentru consolidarea capacității statului și pentru dezvoltarea unor instituții capabile să încurajeze consensul.

Daron Acemoglu despre diferența dintre „convergeța economică a României” și „convergența instituțiilor”

– Dacă aţi rescrie „De ce eşuează naţiunile”, cu un capitol despre România post-1989, care ar fi ideea centrală: un succes instituțional sau o aliniere economică la Occident, dar realizată în ciuda slăbiciunilor instituționale?
– Nu sunt deloc un expert în România, așa că tot ce spun ar trebui privit cu rezerve, dar cred că aș opta pentru a doua variantă.

Convergența economică a României și integrarea populației românești în Europa au fost un succes, însă convergența instituțională nu a fost încă pe deplin reușită.

Cred că există acum o conștientizare mai mare a faptului că sistemul judiciar trebuie îmbunătățit, că eficiența birocratică trebuie crescută, dar cea mai dificilă problemă este rezolvarea polarizării tot mai accentuate. Aceasta este generată parțial de faptul că întreaga lume este mai polarizată, parțial de rețelele sociale, parțial de influența Rusiei și parțial de ineficiențele sistemului public, care creează frustrare în rândul oamenilor.

Vedem însă ce se întâmplă atunci când această problemă nu este abordată. Uitați-vă la Statele Unite: au avut o democrație vibrantă, o economie înfloritoare, iar astăzi sunt aproape de un colaps al democrației. De aceea, România trebuie să trateze foarte serios această provocare instituțională.

„E nevoie de acel sentiment că oamenii au o voce”

– Cum se poate face asta? România se confruntă cu polarizare ridicată, acces inegal la educație de calitate și un nivel foarte scăzut de încredere în partide și instituții. Care sunt soluțiile realiste?
– Nu există o soluție magică, dar cercetările mele arată că lucrurile nu sunt, de fapt, atât de complicate. Atunci când democrația livrează prosperitate distribuită echitabil, bunuri publice de calitate și când oamenii au sentimentul că participă la viața politică și că au o voce, democrația rezistă, democrația înflorește, iar sprijinul pentru democrație crește.

De ce nu se întâmplă acest lucru? În primul rând, bunurile publice, precum accesul la educație sau infrastructură, sunt foarte inegal distribuite între diferite regiuni ale României. Asta ține de capacitatea statului, problemă despre care vorbeam.

Uniunea Europeană creează multe avantaje, dar este nevoie și de acel sentiment că oamenii au o voce și participă politic. Politica locală este foarte importantă în acest sens.

Un alt element esențial este ecosistemul informațional. Atunci când oamenii sunt expuși la informații eronate, la dezinformare, la un mediu informațional poluat, la camere de ecou și la manipulări provenite din rețelele sociale, fundamentul de bază al democrației devine mai greu de construit și de susținut.

Nu este o problemă specifică României, dar Uniunea Europeană trebuie să abordeze acest ecosistem informațional și modul în care rețelele sociale – și, tot mai mult, cele alimentate de inteligență artificială – creează un mediu dificil pentru sănătatea mintală a oamenilor, pentru nivelul lor de cunoaștere și pentru participarea democratică.

„Nu suntem neputincioși în faţa miliardarilor din tech şi a Chinei”

– Spuneți că tehnologia adâncește neîncrederea în instituții. Cum poate fi limitat acest risc?
– Nu cred că putem separa problemele pe care le avem cu tehnologia, cu rețelele sociale și cu inteligența artificială de faptul că toate aceste tehnologii extrem de puternice sunt controlate de un număr foarte mic de corporații, fără niciun fel de responsabilitate reală. De aceea, modul în care sunt guvernate aceste tehnologii este esențial pentru ca ele să evolueze în direcția corectă.

Există tot mai multe dovezi că fluxurile algoritmice, precum cele folosite astăzi de Facebook, Instagram sau TikTok, sunt dăunătoare pentru sănătatea mintală, pentru procesul de învățare și favorizează dependența digitală.

Putem reglementa modul în care companiile de social media folosesc datele noastre și felul în care, prin algoritmi, ne sunt returnate cele mai incendiare și polarizante conținuturi. Putem taxa publicitatea digitală în același mod în care taxăm tutunul și alcoolul. Putem încuraja dezvoltarea tehnologiei în alte direcții. Nu cred că suntem complet neputincioși în fața miliardarilor din tech și a Chinei, care stabilesc acum direcția pentru viitorul inteligenței artificiale.

„Tehnologia trebuie reglementată”

– Dar nu sunt ei prea puternici?
– Sunt foarte puternici în acest moment, dar sunt atât de puternici tocmai pentru că noi le-am permis să devină astfel. Am lăsat Google, Facebook și Microsoft să crească atât de mult, inclusiv prin achiziționarea concurenților lor. Nu le-am reglementat. Nu le-am taxat veniturile. Le-am permis să ocolească sau să încalce regulile.

Iar China, în ciuda tuturor problemelor sale, arată că tehnologia poate fi reglementată. Alibaba era mai puternică decât Apple, dar atunci când guvernul chinez a decis să o reglementeze ca platformă de comerț electronic, a reușit să o facă.

Așadar, dacă există un consens democratic că tehnologia trebuie reglementată, atunci ea poate fi reglementată. Și cred că în Europa putem construi un astfel de consens.

Statele Unite merg acum în direcția opusă. Acesta este prețul pe care îl plătim pentru ani întregi în care am neglijat inegalitatea, polarizarea și slaba performanță a sistemului democratic.

De ce românii ar putea avea un avantaj în faţa liderilor autoritari

– Este această parte a lumii mai vulnerabilă la aceste riscuri? România are un război la graniță, iar liderii ei politici sunt adesea ocupați cu lupte partinice. Ce vă spune acest lucru?
– Cred că fiecare țară este vulnerabilă, dar Europa de Est are un avantaj. Populațiile din această regiune au fost însetate de democrație liberală și de economia de piață, iar această aspirație nu a dispărut. Dacă le-ai spune oamenilor din Europa de Est „vă întoarcem în epoca sovietică”, reacția ar fi una de respingere puternică.

O parte din motivul pentru care, uneori, oamenii din Statele Unite sunt naivi în legătură cu ceea ce ar însemna autoritarismul este că nu au experiența directă a acestuia. În schimb, românii, fie din experiența părinților, fie din propria experiență, știu ce înseamnă să trăiești sub un regim autoritar. De aceea, cred că acesta este un mecanism important de apărare pentru democrație.

„Ei bine, aici intervine anticorupția”

– România cheltuiește mai mult pentru apărare și infrastructură. Cum știm dacă acești bani consolidează statul sau perpetuează problemele?
– Ei bine, aici intervine anticorupția. Cred că România a făcut pași importanți în direcția luptei contra cirupției, dar trebuie să facă mai mult. Ori de câte ori se cheltuiesc bani pentru infrastructură sau pentru energie, acestea sunt domenii expuse riscului de corupție.

În același timp, este important ca Europa să aibă propria politică de apărare, iar România trebuie să fie parte din ea. Care este nivelul corect al cheltuielilor? Cum le echilibrezi în raport cu celelalte nevoi ale guvernului? Acestea sunt decizii care trebuie luate în mod democratic.

„Trebuie să recunoaștem și ce a reușit România să realizeze”

– Dar poate o țară să fie importantă din punct de vedere geopolitic, așa cum este România, și totuși să rămână fragilă din punct de vedere instituțional?
– Desigur, totul este posibil. Într-un fel, multe țări sunt astăzi importante geopolitic. Fragilitatea instituțională apare și în locuri unde nu te-ai fi așteptat. Uitați-vă unde au ajuns Franța și Statele Unite. În Franța, partidele tradiționale abia mai obțin sub 20% din voturi, iar în Statele Unite instituțiile sunt atacate din toate direcțiile, de la extreme. Nu te-ai fi așteptat la asta. Așadar, fragilitatea este prezentă peste tot. Democrația liberală a fost întotdeauna așa: trebuie recreată și reenergizată permanent.

– Cum evaluaţi democrația liberală din România astăzi, folosind conceptul „coridorului îngust”? Aţi spune că România e mai aproape de un Leviathan slab, absent, sau de unul excesiv, despotic? Sau se află deja undeva în interiorul „coridorului libertății”?
– România a intrat cu siguranţă în acest coridor, dar se află la limita lui. România are alegeri reale, oamenii acceptă democrația, există libertate de exprimare, nu există un stat polițienesc. Regimul lui Ceaușescu a fost unul dintre cele mai rele – atât printre cele mai represive din Europa de Est, cât și profund ineficient. A fost, deci, o moștenire foarte grea de la care s-a pornit. Așa că, la un moment dat, trebuie să recunoaștem și ce a reușit România să realizeze.

„Rusia exploatează slăbiciuni deja existente”

– Dacă privim peste zece ani, care credeţi că este cel mai mare risc instituțional pentru România, pentru democrația ei? Creșterea inegalității, populismul politic, șocurile geopolitice externe sau altceva?
– Aș spune că inegalitatea și polarizarea. Celelalte sunt factori care amplifică problema. Nicio democrație nu se prăbușește doar din cauza unui risc geopolitic extern. Rusia este, desigur, o amenințare serioasă, dar ea exploatează slăbiciuni deja existente. Populismul de dreapta devine atractiv tocmai din cauza inegalității, a polarizării și a nemulțumirii.

De aceea revin la aceeași idee: instituțiile democrației liberale, peste tot în lume, deci și în România, trebuie să livreze ceea ce promit și să răspundă așteptărilor populației.

– Cum vedeți România peste 10 ani?
– Este foarte dificil de spus pentru orice țară, pentru că trăim vremuri atât de tulburi. Sistemul geopolitic se poate schimba complet. Unele democrații pot colapsa.

Cred că România a realizat multe și sunt optimist că poate continua să progreseze. Dar, dacă democrația americană se prăbușește, atunci toate calculele devin inutile. Dacă inteligența artificială creează o lume profund inegală, în care locurile de muncă încep să dispară, atunci, din nou, toate calculele devin inutile.

Într-un fel, viitorul României este legat de viitorul Europei, iar viitorul Europei este legat de cel global.

Cărțile lui Acemoglu

Daron Acemoglu este coautorul unor volume care au devenit bestsellere globale, precum „De ce eșuează națiunile” și „Coridorul îngust”. El explică de ce unele state prosperă, iar altele rămân captive în stagnare. Cărţile sale au fost traduse în zeci de limbi și vândute în sute de mii de exemplare la nivel global.

În aceste volume, Acemoglu dezvoltă două concepte pe care le folosește inclusiv atunci când discută cazul României.

„Instituțiile extractive”, despre care vorbeşte în „De ce eșuează națiunile”, descriu sisteme în care puterea și resursele sunt concentrate în mâinile unui grup restrâns, care blochează dezvoltarea economică şi inovaţia. În opoziție, „instituțiile incluzive” distribuie puterea, respectă statul de drept și creează prosperitate.

În volumul „Coridorul îngust”, Acemoglu vorbeşte despre spațiul fragil în care statul este suficient de puternic pentru a guverna, dar nu atât de puternic încât să devină opresiv, iar societatea este îndeajuns de activă pentru a-l ține în echilibru.