INTERVIU. Unul dintre principalii consilieri ai președintelui Nicușor Dan vorbește despre pericolul rusesc, sfârșitul iluziilor pentru Europa și explică motivele care l-au împins pe Trump să dea înapoi în privința Groenlandei: „Adevărata politică externă nu se face pe rețele sociale, prin postări spumoase”

Actuala reașezare geopolitică nu reprezintă sfârșitul lumii transatlantice, spune, în prima parte a unui interviu pentru publicul HotNews, consilierul pentru afaceri europene al președintelui Nicușor Dan. Însă, în procesul de transformare a ordinii internaționale, ambițiile strategice trebuie să fie clare. Valentin Naumescu vorbește despre cum se transformă rolul UE și al NATO și ce rol vor continua să joace americanii în apărarea Europei.

• Valentin Naumescu este, din luna noiembrie a anului trecut, consilierul pentru afaceri europene al președintelui Nicușor Dan. Este diplomat, profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și fondator al „Centrului pentru studiul relațiilor externe ale UE și ordinii globale” de la Facultatea de Studii Europene. A fost membru fondator și președinte al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).
• „Colaborarea dintre România și SUA este în continuare foarte bună. Sugestia mea ar fi să nu credem că adevărata politică externă și de securitate se face pe rețele sociale, prin postări care, sigur, uneori pot fi mai spumoase.”
• „Aliații non-US ai NATO au o capacitate financiară de aproximativ 13 ori mai mare decât a Rusiei, o populație de aproape patru ori mai mare și, nu în ultimul rând, un potențial militar latent mai mare decât al Federației Ruse. SUA nu văd posibilă obținerea unei hegemonii a Rusiei asupra continentului european”, arată consilierul prezidențial.

Hotnews: – Domnule Naumescu, scriați, într-un text publicat anul trecut, înainte să deveniți consilier prezidențial pentru afaceri europene, că Europa liberă s-a trezit. Ce înseamnă această trezire și cât de pregătită este UE să facă față unei situații dificile de securitate, în care cea mai puternică alianță pare să se clatine?
Valentin Naumescu: – Înainte de a intra în subiectele specifice, cred că se cuvine a fi făcute câteva clarificări punctuale. În primul rând, securitatea este tema numărul unu a oricărei politici externe, iar lucrul acesta este în mod evident valabil și pentru mandatul președintelui Dan.

A fost evident în timpul campanii electorale, din programul electoral al candidatului Nicușor Dan, și, la fel, a fost evident în discursul de învestire din 26 mai. Iar lucrul acesta este întâlnit, mai ales în contextul actual foarte turbulent, în cazul tuturor statelor; să plaseze securitatea ca tema fundamentală de interes.

Sfârșitul iluziilor pentru Europa

În al doilea rând, liniile de politică externă ale României, direcțiile prioritare, nu s-au modificat. Sunt cele pe care le știm de câteva decenii și se bazează pe cei trei piloni fundamentali: apartenența la Alianța Nord-Atlantică, apartenența la Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.

Acesta este contextul introductiv. Acum, sigur, dacă ne referim la articolul pe care l-ați menționat, am spus în multe alte ocazii că invazia Rusiei în Ucraina a reprezentat un declic major. Un moment de sfârșit al iluziilor, care, din păcate, au alimentat mulți ani, trebuie să o spunem cu luciditate, relația unor state vest-europene cu Federația Rusă, în pofida semnalelor și avertizărilor care veneau de la țările de pe flancul estic – Polonia, România, statele baltice. Din păcate, Europa a funcționat multă vreme în inerție și a continuat să finanțeze indirect, prin contractele uriașe din domeniul hidrocarburilor, mașinăria de război a Rusiei, care era în pregătire.

Tabloul investițiilor masive ale Europei în apărare

Dar, momentul februarie 2022 a însemnat o trezire, toți liderii europeni reprezentativi au declarat acest lucru. Franța, Germania au înțeles că s-au înșelat, că partenerii și aliații est-europeni au avut tot timpul dreptate. A început un proces nu doar de conștientizare, dar și de creștere a finanțărilor în domeniul industriei de apărare, de pregătire a unor instrumente noi, de dezvoltare a unor instrumente care nu erau înainte prezente la nivelul UE și care au apărut acum, în ultimii ani, în premieră. De exemplu, avem pentru prima dată un comisar pentru Apărare. Avem instrumente financiare majore, care își propun să relanseze industria de apărare. Este foarte cunoscut în România programul SAFE, de 150 de miliarde de euro (n.r. prin care România a primit de la Comisia Europeană o alocare de 16,68 de miliarde de euro, a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru după Polonia).

Sunt și alte inițiative importante. A fost lansată, anul trecut, o foaie de parcurs, Defense Readiness 2030, pentru pregătirea apărării până în 2030. Conform acestei foi de parcurs, s-au identificat patru programe-fanion, dintre care două sunt absolut prioritare și esențiale pentru noi, Eastern Flank Watch și programul European Drone Defense Initiative, care, repet, sunt prioritare și trebuie operaționalizate până la sfârșitul anului 2028.

„Să nu cădem de la forța dreptului la dreptul forței”

A avut loc deja un summit în decembrie la Helsinki, un summit al statelor UE de pe flancul estic, care exact asta și-a propus, operaționalizarea programului Eastern Flank Watch și integrarea lui, nu doar bugetară, dar și politică, asumarea de către întreaga Uniune Europeană. Ceea ce s-a întâmplat ulterior, prin inserția acestor concluzii în declarația finală de după Consiliul European din decembrie. Așadar, sunt multe lucruri pe care Uniunea Europeană le face în ultimii ani, dar trebuie să recunoaștem că s-a pornit de la un nivel accentuat de nepregătire, de iluzii, de confort, în care s-a stat sub umbrela de securitate a Statelor Unite ale Americii vreme îndelungată. Și de abia acum, aliații europeni din NATO au început să conștientizeze și să-și dezvolte capacități de apărare proprii. Cel mai mare risc pe care vrem să îl evităm este să nu cădem de la forța dreptului la dreptul forței. Pentru că asta a dorit, de fapt, Putin și asta a vrut să arate prin invazia lui în Ucraina.

„SUA vor continua să asigure umbrela de securitate nucleară”

– Secretarul general al NATO, Mark Rutte, spunea că, dacă UE își imaginează că securitatea Europei poate fi asigurată fără SUA, poate să viseze în continuare. Sunteți de acord cu această afirmație?
– E un discurs relevant al Secretarului General NATO și cred că are în mare parte dreptate. La momentul la care ne aflăm, contribuția SUA este în continuare esențială pentru apărarea europeană.

Nu suntem încă în punctul în care europenii să se poată apăra singuri de amenințarea rusească, dar demersurile sunt deja pornite. Ar mai fi nevoie de cel puțin câțiva ani, Uniunea Europeană își propune ca, în 2030, dacă aceste programe funcționează perfect, să ajungă să fie pregătită în domeniul apărării convenționale, pentru că aici este, de fapt, discuția cu aliații americani. În ceea ce privește umbrela de securitate nucleară, lucrurile sunt clare. Statele Unite vor continua să asigure această umbrelă de securitate, dar au spus că este momentul pentru ca europenii să-și asume principala responsabilitate a apărării convenționale a Europei.

Aici, de fapt, Europa mai are nevoie de câțiva ani și de voință politică pentru a implementa proiectele bune pe care deja le are. Dar, realist vorbind, nu suntem încă în punctul în care să putem spune că securitatea europeană poate fi concepută fără participarea și contribuția strategică a Statelor Unite ale Americii.

„Semnalul aliaților americani este foarte clar: ocupați-vă de propria apărare convențională”

– Pe de altă parte, știm că termenele s-au mai prelungit în ceea ce privește alte inițiative europene. Cât de pregătită este, la modul cel mai realist, UE, dincolo de nivelul de intenție să-și asigure apărarea în 2030? Și care e prețul pe care Europa ar trebui să îl plătească în ceea ce privește felul de a trăi al cetățenilor ei?
-Înțeleg ce sugerați, dacă aceste măsuri de întărire a capacităților militare, de pregătire a apărării, ar fi de natură să schimbe modul european de viață și valorile europene. Eu nu cred că cele două dimensiuni sunt incompatibile.

Sigur că trebuie nu doar să cheltuim mai mult pentru apărare, lucrul acesta a fost foarte clar asumat, în iunie, la summitul NATO de la Haga. Să nu uităm că ne-am angajat, toți aliații, să ajungem în 2030 la 5% din PIB pentru apărare, pe două componente: 3,5% cheltuieli militare directe și 1,5% pentru infrastructură. 

România, din fericire, și-a atins deocamdată ținta pe care o avea anul trecut, am cheltuit 2,17% pe apărare, pentru anul acesta înțeleg că ținta în viitorul buget va fi undeva spre 2,7%, deci suntem pe un trend ascendent. Nu e vorba însă numai de bani aici, pentru că Uniunea Europeană a avut și are bani, a avut forță financiară. E vorba și de o voință politică, până la urmă, și de capacitatea de a găsi cele mai bune soluții, pentru că vorbim, totuși, de o apărare colectivă a Europei.

În acest moment, singura organizație care a fost construită, pregătită, echipată, pentru a furniza garanții de securitate este NATO. UE nu a fost creată pentru a oferi garanții de securitate. Ea nu este un furnizor explicit de garanții de securitate, pentru că nu este în ADN-ul ei, în tratatele fondatoare ale Uniunii Europene. Acestea au apărut într-o lume și într-o ordine transatlantică în care Statele Unite furnizau, cum spuneam, umbrela de securitate și exista un anumit confort al democrațiilor europene de a investi în prosperitate, în politici economico-sociale.

Or, acum, semnalul aliaților americani este foarte clar: ocupați-vă de propria apărare convențională. Nu doar financiar, asumați-vă mai mult”.

„Rusia va rămâne o amenințare persistentă, dar gestionabilă pentru aliații estici ai NATO”

Statele Unite vorbesc în recenta strategie națională de apărare foarte corect și lucid, în opinia mea. Partea legată de Rusia, Europa de Est și de amenințări este tratată foarte realist. Și se spun următoarele lucruri cu care eu sunt de acord.

Rusia va rămâne o amenințare persistentă, dar gestionabilă pentru aliații estici ai NATO. Rusia întâmpină dificultăți politice, dificultăți economice și demografice importante, dar încă se dovedește că are resurse de a purta un război pe termen lung. Rusia nu are capacitatea de a pretinde și de a obține hegemonie europeană.

Potrivit acestui document, aliații non-US ai NATO au o capacitate financiară de aproximativ 13 ori mai mare decât a Rusiei, o populație de aproape patru ori mai mare și, nu în ultimul rând, un potențial militar latent mai mare decât al Federației Ruse. În aceste condiții, Statele Unite nu văd posibilă obținerea unei hegemonii a Rusiei asupra continentului european. Pe de altă parte, Statele Unite spun foarte clar: noi vom rămâne în NATO, NATO nu se va rupe, Statele Unite vor avea un rol vital în continuare în NATO, chiar dacă va fi un sprijin mai limitat în ceea ce privește apărarea convențională și vor furniza, în principal, umbrela de securitate nucleară.

„Nu doar noi, europenii, avem nevoie de NATO”

Acestea sunt lucruri foarte concrete, care ne arată că alianța transatlantică nu se rupe, NATO nu se rupe, atât Europa cât și Statele Unite au nevoie în continuare de o relație transatlantică funcțională și puternică. 

Să nu rămânem cu ideea că doar noi, europenii, avem nevoie de NATO. Sigur că în contextul actual, dat de războiul de la frontiera estică a NATO, a UE, a României, în acest moment ne gândim la securitatea noastră și la faptul că avem nevoie de prezența militară americană. Dar, pe termen mediu și lung, strategic vorbind, NATO a fost un instrument extrem de important de influență strategică pentru Statele Unite pe plan global.

Pentru că sistemul de alianțe reprezintă unul din punctele sensibile pentru orice politică externă. Iar Statele Unite au avut, cel puțin în ultimii 80 de ani, cel mai puternic, extins și eficient sistem de alianțe pe tot globul – alianțe europene, alianțe în Asia, în Orientul Mijlociu.

Pivotarea SUA către Indo-Pacific nu a început cu Trump

Deci nu există motive serioase să credem că SUA ar avea vreun interes să întrerupă relația de alianță cu țările europene. Dimpotrivă, să o reajusteze, cum spun ei, să se producă o calibrare a posturii și activităților militare ale SUA în teatrul european, în conformitate cu noile interese de securitate americane, care merg spre zona Indo-Pacific. Și aici vreau să mai fac o observație.

Eu sunt surprins că atât de multă lume, inclusiv colegi de-ai mei din branșa relațiilor internaționale, uită că această pivotare spre Pacific nu a început odată cu Donald Trump și cu MAGA și cu actuala administrație. Trebuie să spunem aici foarte clar că în 2009, atenție, acum 17 ani, secretarul de stat Hillary Clinton, care era șefa diplomației administrației Obama, a lansat pentru prima dată conceptul de pivotare spre Asia. Doi ani mai târziu, în 2011, a publicat în Foreign Policy un articol faimos numit America’s Pacific Century, secolul orientat spre Pacific al Americii. Deci era foarte clar că, de atunci, democrații luau în considerare o prioritizare pe termen foarte lung a zonei care se numea atunci Asia-Pacific și care ulterior a fost redenumită Indo-Pacific. De ce n-a făcut nimic Europa timp de 17 ani, deși existau semnale bipartizane dinspre clasa politică americană, trebuie întrebați liderii europeni de acum cinci, șase, șapte, zece ani. Semnalele erau foarte clare.

„Să nu ne imaginăm că vreodată în istoria SUA politica de securitate a Washingtonului a fost deconectată de ideea de interes”

– Este o diferență importantă însă acum. Potrivit analiștilor, această administrație are un mod tranzacțional de a pune problema și pare, cel puțin din ce am văzut recent, în cazul Groenlandei, mult mai imprevizibilă. În acest context, cât de valabile credeți rămân lucrurile pe care americanii le-au spus în documentul citat de dumneavoastră? 
– Să nu ne imaginăm că, vreodată în istoria Statelor Unite, politica externă și de securitate a Washingtonului a fost deconectată de ideea de interes. Întotdeauna, și e firesc să fie așa, politica externă și de securitate a unei țări pleacă de la interesele de securitate.

Acum, modul în care o spui, în care prezinți lucrurile acestea, ține și de stilistica, dacă vreți, a unei administrații. Și noi trebuie să avem aici luciditatea și rațiunea de a privi, dincolo de un anumit stil de comunicare, spre ceea ce se întâmplă concret, în fapte. Și vom vedea că nu există elemente de ruptură, sunt elemente de transformare a unei ordini internaționale. Și asta este clar. Dar nu sunt elemente de fractură, de ruptură dramatică.

Am văzut că Statele Unite continuă să fie prezente în NATO, comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul american Alexus G. Grynkewicz, a fost la Cotroceni și a avut o discuție foarte bună, urmează să vină în România un detașament american cu tancuri Abrams. Sunt lucruri care se întâmplă în continuare, la nivel instituțional, militar.

Colaborarea este în continuare foarte bună. Sugestia mea ar fi să nu credem că adevărata politică externă și de securitate se face pe rețele sociale, prin postări care, sigur, uneori pot fi mai spumoase. 

Să ne uităm la nivelul discuțiilor serioase, politico-diplomatice, militare, unde vedem că în continuare relația transatlantică este foarte serios luată în considerare pe ambele maluri ale Atlanticului. Deci, nu aș curaja deloc aceste abordări panicate și panicarde. Nu este sfârșitul lumii transatlantice, în niciun caz, sau a ordinii politice transatlantice. Este o reajustare fireascâ, în raport cu anumite transformări economice, socio-demografice, reale, care s-au petrecut în lume. Revin la documentul pe care l-am menționat, care este foarte lucid și realist și care spune că Europa rămâne un aliat important, dar ponderea Europei va fi din ce în ce mai mică în economia globală, la nivel populațional.

Atunci, Statele Unite trebuie să țină cont de această pivotare a centrului de greutate a lumii dinspre Atlantic, spre Indo-Pacific. 

Mecanismele de checks and balances care au funcționat în episodul Groenlanda

– Cu toate acestea, doar ca o simplă observație, relația comercială dintre SUA și UE este în acest moment cea mai valoroasă la nivel internațional, cu schimburi comerciale anuale de 1,6 trilioane de dolari. În ce măsură contează și aceste detalii? 
– Contează, desigur. Sunt nu doar cifre, dar sunt și pârghii și alte tipuri de influențe care se resimt imediat, inclusiv în SUA.  Ați văzut ce s-a întâmplat cu acea mini criză, escaladarea legată de subiectul Groenlanda. În momentul în care, la un moment dat, tonul devenise, poate, un pic prea abrupt, s-au întâmplat niște lucruri, inclusiv în SUA, care au făcut ca și președintele Trump să revină la o abordare mult mai realistă, să anunțe împreună cu secretarul general NATO că vor începe negocieri cu Danemarca și Groenlanda, pentru actualizarea unui acord de securitate pe care îl aveau din 1958.

Ce s-a întâmplat? Și aici Cancelarul Friedrich Merz a fost cel care a explicat foarte clar, la recentul Consiliu European. Sunt chestiuni legate de sondajele de opinie din Statele Unite, pentru că urmează alegeri intermediare. S-a văzut foarte clar că societatea americană nu dorește gesturi radicale, nu dorește rupturi de Europa.

Apoi este Congresul, să nu uităm? Și au început să apară anumite reacții în Congres. Și, nu în ultimul rând, America înseamnă și burse, care au reacționat într-un anumit fel. Semnalele erau proaste pe burse, iar Statele Unite reprezintă o economie care reacționează imediat la burse. În momentul în care au intrat pe roșu, a fost semnalul că direcția nu este bună și, imediat ce s-a anunțat dezescaladarea, să spunem, mini crizei și intrarea negocierilor pe un făgaș normal, au reapărut creșterile pe burse. Așadar, există astfel de influențe, de checks and balances, la nivel internațional, transatlantic, mai fine, mai discrete, care nu întotdeauna trebuie explicate cuvânt cu cuvânt. 

Pentru că ele există și funcționează, atunci când trebuie, funcționează și temperează eventualele excese stilistice. Nu ne călăuzim și nu ne facem politica externă și de securitate după postări pe rețelele sociale. 

Citește mâine, în cea de-a doua parte a interviului acordat de consilierul prezidențial Valentin Naumescu, care este marele pariu al președintelui Nicușor Dan în politica externă.