INTERVIU VIDEO Cum arată scenariul unei rachete lansate de Iran și interceptate de România: „În câteva minute se face lansarea de interceptare”. Ce sisteme SUA sunt implicate 

Decizia SUA de a disloca echipamente militare suplimentare în România arată importanța geostrategică a României pentru operațiunile militare americane, susţine generalul (r) Virgil Bălăceanu într-un interviu pentru publicul HotNews. „Dar România este un aliat de încredere al Statelor Unite? Este un aliat de încredere la nivel NATO? Sau este un aliat oscilant?”, întreabă acesta.

Cât de repede ar putea fi detectată o rachetă balistică lansată din Iran? În doar câteva zeci de secunde, spune generalul (r) Virgil Bălăceanu, într-un interviu în care explică cum funcționează sistemul de avertizare și apărare al NATO. Acesta explică ce aduc concret americanii în România, cum ar funcționa apărarea antibalistică în cazul unei lansări iraniene și de ce Bucureștiul, Sofia și Atena se află la limita maximă a razei acestor rachete.

După solicitarea Statelor Unite, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat miercuri dislocarea unor echipamente militare americane în România, decizia fiind ulterior validată de Parlament. Este vorba despre avioane de realimentare, sisteme de supraveghere aeriană și comunicații satelitare, utilizate pentru sprijin militar și avertizare timpurie. Virgil Bălăceanu spune că decizia arată importanța geostrategică a României pentru operațiunile militare ale SUA.

Generalul (r) Virgil Bălăceanu a fost reprezentant al României la comandamente NATO și comandant al brigăzii de la Mihail Kogălniceanu în perioada 2001–2004

„Ar trebui să ne întrebăm şi dacă România este un aliat de încredere al SUA”

HotNews: SUA vor aduce în România avioane americane de realimentare, sisteme de monitorizare, sisteme statelitare. Ce sunt aceste echipamente şi de ce sunt ele defensive?
Virgil Bălăceanu: Sunt defensive pentru că nu sunt echipamente destinate lovirii țintelor din Iran. Sunt echipamente de sprijin în domeniul informațiilor – pentru că, prin sistemul de sateliți militari, orice lansare de rachetă este depistată într-un termen foarte scurt, de până la 20 de secunde. Iată de ce comunicațiile satelitare sunt foarte importante atunci când vorbim de a avea o situație foarte clară a loviturilor pe care inamicul, Iranul în cazul de față, le lansează.

Pe de altă parte, dacă ai nevoie de o amplificare a sistemelor de supraveghere a spațiului aerian, atunci disloci senzori care pot să fie cu precădere aeronave care au tehnologia pentru așa ceva, cele mai cunoscute fiind aeronavele tip AWACS.

Realimentarea în aer ține de modul în care folosești aeronave fie de lovire, fie și de transport. Pentru a scurta perioada zborului, apelez la realimentarea în aer.

– Sunt ofensive, spune Cristian Tudor Popescu, pentru că alimentează avioane de atac asupra Iranului…
– Nu numai avioane de atac. Pot să alimenteze şi avioane de transport, cum ar fi C-5 sau C-17. Pot să alimenteze avioane de tip AWACS pentru a avea o perioadă mai mare de zbor pentru supravegherea zonei respective.

Ar fi o greşeală să interpretăm tot ceea înseamnă sprijin al unei acţiuni militare drept ofensivă. Nu putem spune că, dacă punem la dispoziţie baza aeriană de la Kogălniceanu, suntem şi noi participanţi la războiul din Iran.

Asta ar înseamna că şi Marea Britanie – care a pus la dispoziţie două baze aeriene – este participantă la război. La fel şi Franţa, care participă cu portavionul Charles de Gaulle. Sau Spania, care nu pune la dispoziţie bazele de la teritoriul naţional, dar participă la o grupare navală destinată unor măsuri de apărare a spaţiului aerian şi maritim european.

„Baza de la Kogălniceanu n-a fost folosită niciodată de americani ca bază de lovire”

– Avem cum să știm precis sau intră în sfera secretelor militare?
– Nu știu dacă este un secret militar modul în care se operează cu asemenea aeronave ca principii generale. Nu trebuie să știm însă exact misiunile pentru care sunt destinate aceste echipamente militare. Ați vrea să primim informații de la ce sateliți, de pe ce poziție din orbită primesc informațiile care sunt retransmise prin echipamentele de comunicații? Asta ar fi imposibil. Sau care este tipul de misiune pe care-l are aeronava AWACS sau ce avioane vor fi realimentate de către avioanele cisternă dislocate în Kogălniceanu? Sunt amănunte care fac parte din secretul misiunii. Aici vorbim de un război. În care observ că noi punem copacii înaintea pădurii.

– Cum adică?
– Noi trebuie să plecăm de la ceea ce reprezintă România pentru Statele Unite. Și trebuie să răspundem la următoarele întrebări: România este un aliat de încredere al Statelor Unite? Este un aliat de încredere la nivel NATO? Sau este un aliat oscilant – astăzi semnează un acord de cooperare în domeniul apărării, iar apoi spune că acordul nu mai e valabil. Aceste lucruri dau dimensiunea încrederii în tine, ca aliat. Or, noi ne-am demonstrat încrederea prin sânge. Am fost printre ţările care s-au retras ultimile din două operații majore ale SUA: în Afganistan şi în Irak.

Încrederea se construiește strategic, se construieşte în timp şi prin respectarea acordurilor. Vorbesc despre un acord specific de punere la dispoziţie a SUA au unei infrastructuri militare în situaţii de criză, nu de parteneriatul strategic. Practic, am demantela toată încrederea în noi ca parteneri loiali şi de încredere. Dar, dincolo de loialitate, elementul de încredere este esențial.

Ştim că România, în istorie, a fost de multe ori nevoită să ia decizii dincolo de tratatele pe care le semnase. De data aceasta, ar trebui să construim încredere în România nu pe termen scurt, nu pe termen mediu, ci pe termen lung. Înseamnă mult mai mult decât seriozitate, decât loialitate.

Și atunci cum ne-ar fi permis noi să încălcăm un acord pe care România îl semnează cu Statele Unite la un an după primirea în NATO? Ar mai avea SUA încredere că suntem un aliat adevărat?

– OK. Dar am putea afla mai multe detalii? De ce scrisoarea preşedintelui a fost secretă?
– De regulă, în condiții de război, trebuie să gândim că, în momentul în care deconspiri anumite solicitări, deconspiri şi un anumit caracter al tipului de misiune. Eu cred că lucrul aceasta se va face ulterior. Dar baza de la Mihail Kogălniceanu nu a fost utilizată niciodată de americani ca bază de lovire. A fost hub logistic şi bază de tranzit pentru operaţiile militare. O bază de sprijin.

– În 2003, când americanii au folosit baza Kogălniceanu ca hub pentru operațiunea din Irak, erați comandant de brigadă la baza respectivă…
– Şi sunt mândru de perioada în care am comandat brigada de la Kogălniceanu, 2001-2004. Din două perspective: experiența legată de operaţiunea din Irak, dar și contactele directe cu partea americană. În acea perioadă s-a construit relația din punct de vedere al sprijinului militar pentru SUA.

– O relație care a început să se consolideze din momentul 1999 al războiului din Iugoslavia, când România a deschis spațiul aerian pentru survolul avioanelor de lovire ale SUA…
– Asumându-ne un moment istoric nefavorabil pentru noi, ținând seama de relația pe care am avut-o cu Iugoslavia. Pentru că istoria e mai complexă.

În 1968, când România era pregătită să răspundă militar în faţa unei grupări de forţe a URSS şi a celorlalte state care au invadat Cehoslovacia, o opţiune discutată la nivelul preşedinţilor din vremea respectivă a fost să ne putem retrage forţele militare în Iugoslavia. Răspunsul lui Tito a fost: da, sunt de acord, dar fără armament şi fără muniţia. Asta ar fi însemnat o dezarmare a Armatei Române.

Dacă ne gândim la momentul 1999, de multe ori spunem că nu trebuia să deschidem spaţiul aerian pentru operaţiuni de lungă durată – au fost 78 de zile în urma cărora forţele sârbe s-au retras din Kosovo.

Cum explică votul din Parlament

– Acum ştim că decizia din 1999 ne-a adus mai aproape de NATO. Dar cum s-au văzut atunci momentele 1999, 2003? Care a fost reacția publică în 2003, când dumneavoastră erați comandant la Mihail Kogălniceanu şi a început războiul din Irak?
– Atunci, atmosfera și sprijinul societății au fost cu totul altele. Exista un acord tacit al partidelor să consolidăm relația cu Statele Unite. Chiar dacă n-a fost un pact politic, a fost un pact care s-a creat de la sine ca România să ajungă în membru NATO.

Ar trebui ca politicienii din Parlament, atât cei din coaliția guvernamentală, atât cei din opoziție, să studieze foarte bine, pentru că este public, acordul de cooperare în domeniul apărării cu SUA, semnat în 2005, și parteneriatul strategic cu SUA. Și ar trebui să verifice dacă decizia luată de aprobare a prezenței unor echipamente militare americane în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu încalcă prevederea acestui acord.

Noi trebuie să plecăm de la un document pe care l-am semnat și pe care trebuie să-l respectăm. Numai în condițiile în care nu am respecta acest document, ar trebui să ne întrebăm de ce facem un asemenea lucru. Și, dacă noi considerăm că relația cu Statele Unite nu ne este favorabilă, din punct de vedere al apărării și securității României, atunci tot Parlamentul poate să anuleze acest document. O vom face? Vom anula un document de cooperare în domeniul apărării cu Statele Unite? Noi, care spunem că e nevoie de Statele Unite, de o prezență militară mult mai bună a SUA.

Din păcate, suntem membru NATO cu state vechi, dar acum încep întrebările dacă ne respectăm acordurile. Asta politizează aspecte esențiale ale apărării și securității României. Crează o zonă de vulnerabilitate extrem de serioasă.

– Dumneavoastră puneţi decizia de miercuri în contextul acordului din 2005 cu SUA. Legea 291/2007 spune că, dacă prezența forțelor armate străine în România are loc pe baza angajamentelor luate printr-un tratat internaţional, decizia o ia președintele, care informează Parlamentul. Dacă nu are loc pe baza angajamentelor luate printr-un tratat internațional, atunci președintele solicită încuviințarea Parlamentului, care se pronunță prin vot. Aşadar, dacă decizia a fost luată în baza acordului cu SUA, de ce a mai fost nevoie de vot în Parlament?
– Și eu mi-am pus întrebarea când se discuta dacă va fi o informare a Parlamentului sau un vot. Eu sunt convins că ceea ce se întâmplă la Kogălniceanu respectă întru totul acordul din 2005. Nu aș vedea o dislocare de echipamente de sprijin să fi fost nevoie să aibă aprobarea Parlamentului. Însă suntem atât de fragmentați și avem poziționări antagonice cu privire la viitorul României din partea partidelor politice, încât probabil s-a considerat că este nevoie să avem o validare prin Parlament.

Cumplit este că în dezbaterile din Parlament s-a ajuns, în loc să se dezbată o problemă extrem de serioasă, să se creeze un cadru absolut inadecvat de dispute politice care duc la decredibilizarea Parlamentului și, în general, a partidelor, indiferent de ce partide vorbim. Sunt foarte dezamăgit și aș vrea să depășim un asemenea moment.

Cum arată scenariul unui atac din Iran asupra României

– Putem deveni o ţintă pentru Iran?
– Aici trebuie să facem o analiză și tehnică, dar și o analiză a principiilor luptei armate. Analiza tehnică ar spune în felul următor: este extrem de scăzută capabilitatea de lovire a sud-estului Europei, singura regiune europeană care poate fi vizată de rachetele balistice iraniene cu bătaie medie. Bucureştiul, Sofia, Atena se află la limita maximă pe care o au aceste rachete – 2.000 de kilometri.

Apoi, un alt aspect tehnic: Iran are în inventar din ce în ce mai puţine rachete balistice. Ele oricum sunt destinate să asigure supremaţia militară a Iranului în Orientul Mijlociu, nu sunt pregătite pentru spaţiul european sau pentru America de Nord. Ca atare, de ce ar alege Iran o ţintă care nu are o importanță determinantă, de ce şi-ar consuma muniţia fără eficienţă? Pentru ei, e mai important să lovească baza aeriană americană Al Udeid din Qatar, de pildă.

– Să presupunem că ar încerca…
– Dacă luăm un asemenea scenariu în calcul, există sisteme de detectare. Radarul NATO din provincia Malatya a Turciei este piesa centrală al sistemului de apărare antibalistic al NATO, Aegis Ashore. Sistemul în sine înseamnă radarul, un TPY-2, dislocat în Turcia, și mijloacele de interceptare, rachetele SM-3, dislocate la Deveselu, în Polonia și pe patru distrugătoare andocate în portul Rota din Spania. Sistemul este dedicat rachetelor balistice cu rază medie și rază intermediară (dar nu există rachete cu rază intermediară în inventarul Iranului). Ca atare, e un sistem de depistare extrem de eficient.

În plus, lansarea oricărei rachete balistice de pe teritoriul Iranului este depistată într-un termen foarte scurt, de la 0 la 20 de secunde, de către sistemul satelitar. Acesta se completează cu detectarea prin radare, iar racheta respectivă este preluată de sistemul de supraveghere, care oferă și determinație asupra țintei care urmează să fie lovită, și într-un termen foarte scurt, de la 3 la 5 minute, se poate face lansarea de interceptare a acestei rachete. Interceptarea în spațiul extra-atmosferic se poate face cu rachetele SM-3 de la Deveselu. Interceptarea în spațiul atmosferic se poate face și cu rachete din dotarea forțelor aeriene române, vorbim de Patriot. Şi vorbim şi de sistemul francez Mamba, dislocat la Capul Midia.

Şi mai sunt și alte aliniamente de apărare împotriva rachetelor – mijloacele pe care le are Turcia, care a dislocat şi o baterie Patriot în provincia Malatya, tocmai pentru a proteja radarul din sistemul antibalistic al NATO. Mai e gruparea navală care s-a constituit în zona insulei Cipru, care are capabilități extrem de bune din punct de vedere al combaterii rachetelor balistice. Din punct de vedere tehnic, probabilitatea de a-și atinge ținta este extrem de scăzută, o consider doar o probabilitate teoretică.

Dar ţintele prioritate pentru Iran sunt bazele militare americane din Orientul Mijlociu. Este foarte greu să crezi că planificatorii loviturilor iraniene se vor orienta spre baza de la Kogălniceanu.

De ce are SUA nevoie de România

– Dar Trump spune că are mare succes în războiul din Iran, că deja nu mai e nimic de atacat. De ce mai are nevoie de România? Sau trimiterea trupelor aici e doar o măsură procedurală?
– Nu e. Se înscrie în legile luptei armate. Legi care, din păcate, nu au fost respectate în totalitate de planificatorii acestei operații, mai ales de Statele Unite. S-a plecat de la premisa că utilizarea bazelor aeriene din Orientul Mijlociu de către forțele de lovire, precum şi utilizarea mijloacelor de lovire din cele două grupări navale, portavionul Abraham Lincoln din Marea Arabiei şi portavionul Gerald Ford din Marea Roșie, sunt suficiente pentru realizarea scopurilor acestei operaţiuni.

În schimb, probabil că nu s-a luat în considerare capacitatea de răspuns a Iranului. S-a plecat de la ideea că loviturile de răspuns ale Iranului se vor îndrepta, cum s-a întâmplat în celelalte războaie, către țintele din Israel. Numai că Iranul a ripostat centrându-și capacitatea de lovire, chiar dacă ea a fost diminuată din prima zi a războiului, spre statele din Golf. A făcut-o nu numai pentru bazele militare americane din Golf, ci pentru dezechilibrarea energetică a lumii, pentru a perturba grav fluxurile energetice de care depind multe state din lume.

Și atunci, simțind SUA că nu pot să asigure o protecție de 100%, având pierderi umane în zonă, având radare distruse, creează această nevoie a unor baze de adâncime. Pentru Orientul Mijlociu, Europa este deținătoarea acestor bazele. Legile războiului, principiile luptei armate demonstrează că e nevoie, chiar şi doar pentru sprijin, şi de baze de adâncime.

Statele Unite trebuie să țină seama de importanța geostrategică a României, dar și de importanța geopolitică și geostrategică a Europei în privința proiecției forței pentru Orientul Mijlociu, în privința proiecției forței în zona arctică, pentru un control al Caucazului, pentru un control al Asiei Centrale și pentru Asia de sud-est.

– Pentru dumneavoastră, e un moment istoric că vin probabil 500 de americani în România sau e doar o etapă a colaborării dintre cele două state?
– Din punct de vedere istoric, este un punct extrem de important. Pentru că subliniază, pentru Statele Unite, importanța pe care o are România ca poziție geografică, geostrategică.

– De ce ar fi uitat? SUA are deja militari aici.
– Da, dar această prezență a fost decisă de administrațiile anterioare și diminuată de administrația de acum. Şi tot administrația de acum a solicitat prezența acestor echipamente militare pe baza de la Kogălniceanu.

Ca atare, este un moment istoric care creează oportunități pentru România într-un alt tip de relaționare cu Statele Unite, chiar și cu președintele Trump.

– Dar n-am fi putut condiţiona decizia de a accepta solicitarea SUA de alte dosare, precum Visa Waiver? Puteam să cerem şi noi ceva?
– În condiții de desfășurare a unui război, n-ai fi inspirat dacă ai cere ceva. Cel mai bine este să nu condiționezi, dar, după aceea, să fii foarte activ. Pentru că SUA va fi întotdeauna legată de zonele geografice unde poate avea condiţii favorabile de proiecţie a forţei militare. Or, consolidând prezenţa militară americană în România, consolidând România din perspectiva apărării şi a descurajării, realizezi şi un interes geostrategic al SUA.