INTERVIU VIDEO Cum arată tăierile Guvernului Bolojan în cea mai mare universitate din România. Rector: „În administraţie s-au făcut concesii pentru că puterea primarilor e mai mare”

Rectorul Universității din București avertizează că tăierile decise de Guvernul Bolojan sunt mai dure în Educație decât în administrația locală și acuză că măsurile sunt luate fără o strategie clară și fără să se țină cont de diferențele dintre universități, ceea ce afectează inclusiv instituțiile care au funcționat eficient. „Tăiate cu barda, ca în Patul lui Procust”, spune Marian Preda, într-un interviu pentru publicul HotNews.

Universitatea din București trebuie să taie în acest an aproximativ 25 de milioane de lei, iar întregul sistem universitar pierde 418 milioane de lei din finanțare. În acest context, rectorul celei mai mari universităţi din România explică, într-un interviu pentru publicul HotNews, cum gestionează reducerile din bugetul instituţiei – de la burse și investiții, până la reorganizarea unor servicii interne.

El spune că universitatea a ajuns să analizeze fiecare cheltuială și să taie inclusiv din zone considerate până acum fixe. De exemplu, instituția și-a creat propriul serviciu de deratizare, dezinfecție și dezinsecție, pentru a reduce costurile de la milioane de lei către firme private la câteva sute de mii de lei pe an: „Suntem prima instituţie publică din România care s-a acreditat să facă asta. Am cumpărat containere, materiale, am trimis la instruire oamenii”. 

Marian Preda semnalează o situație „foarte gravă” cu care se confruntă Universitatea București: nu a putut face angajări în acest an. „Avem 2.500 de salariaţi titulari şi încă 1.500 asociaţi. Ne pleacă aproximativ 100 de cadre titulare pe an și trebuie să le înlocuim cu asistenţi, lectori. Însă putem face o angajare doar la 15 ieşiri din sistem. Neputând angaja, am dat banii aceștia la plata cu ora și am făcut nişte economii. Dar am creat nişte disfuncții”, afirmă rectorul Universității din București.

Marian Preda este sociolog, profesor universitar și rector al Universității din București din 2019, aflat la al doilea mandat. A fost decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și este autor de studii și cercetări în domeniul politicilor sociale și al inegalităților. A fost membru al Partidului Mişcarea Populară.

„Avem o inerție toxică a finanțării, care vine de acum 20 de ani, și la care s-au altoit tot felul de privilegii”

HotNews.ro: Ce așteptări aveți dumneavoastră de la noul ministru al Educației?
Marian Preda: Aș avea niște așteptări pentru o situație ideală, adică aş vrea să văd o abordare strategică a învățământului superior din România. În realitate, însă, Ministerul Educației nu are o strategie generală. Are mai multe strategii mici, punctuale, pentru tot felul de chestiuni minore. Importante, dar minore. Deci nu avem o direcție clară.

Aș vrea să văd acolo, de exemplu, un accent pus pe dezvoltarea învățământului superior de calitate, cu dimensiune internațională și care să facă diferența și să creeze avantaje competiționale pentru România în această economie globală. Adică finanțarea unor universități și a unor programe cu adevărat de excelență. Avem o inerție toxică a finanțării, care vine de acum 20 de ani și la care s-au altoit tot felul de privilegii.

Sunt multe deficienţe structurale ce trebuie corectate: lipsa de abordare strategică, lipsa de concentrare a resurselor pe universitățile, programele și echipele de cercetare care chiar pot să facă diferența pentru România. Deficitul de finanțare centrată pe obiective, pe evidențe și pe costurile studenților. Risipirea unor fonduri, în condițiile în care în alte zone nu există destule fonduri.

„Ministrul Educației e imaginea publică a unor structuri vechi şi anchilozate”

– Ministrul Educației, Mihai Dimian, nu a apărut public de la preluarea mandatului, la începutul acestei luni. Credeţi că înţelege aceste aşteptări?
– Nu am obiecții față de capacitatea domnului ministru Dimian de a înțelege problemele din învățământul superior în mod special și de a induce niște schimbări. Am însă îngrijorări în contextul în care ministrul cumva este doar imaginea publică a unor structuri vechi și anchilozate, formate din aceiaşi oameni, cu acelaşi micromanagement şi aceleaşi legi.

Și atunci ești ca într-o pânză de păianjen: te miști, dar libertatea de mișcare e destul de mică. Puțini miniștri de Educație au reușit să taie pânza de păianjen și să producă schimbări majore. Cred că ministrul nu are o marjă de libertate pentru a schimba lucrurile.

De ce patru universităţi primesc mai mult de jumătate din bani

– Vă îngrijorează faptul că trebuie să faceţi tăieri?
– Trebuie tăiați 418 milioane de lei de la învățământul superior, față de finanțarea din anul anterior. Vom tăia de la salarii, de la cheltuieli curente, într-o perioadă în care prețurile cresc la încălzire, la curent electric, la strângerea gunoiului, la tot. Deci, cheltuielile cresc, iar noi avem la dispoziţie mai puţini bani. Şi atunci, de unde poţi să iei? Din taxele studenților, din veniturile pe care le face universitatea. Ei bine, în acest context s-a cerut o situație cu soldurile pe care le au universitățile din banii finanțați de la buget.

– Cine a cerut?
– Prim-ministrul a cerut această situație. Probabil că s-au cerut şi în alte locuri, deşi mi se pare că focalizarea pe educaţie pentru a face reformă e cam exagerată. Ei bine, în aceste solduri sunt bani pe care pur și simplu n-aveai cum să îi cheltuieşti, cum ar fi, de exemplu, banii pentru finanțarea sau decontarea transportului studenților.

Sunt multe alte fonduri pe care universitățile cu mulți studenți la taxă îi primesc de la buget. Universitatea din Bucureşti îi cheltuieşte în totalitate. Alții au atât de mulți încât nu îi pot cheltui. De exemplu, 56% din toate soldurile pentru 50 de universități de stat sunt concentrate la 4 universități, toate politehnice. Universitatea Politehnică din Bucureşti, care are mai mult de jumătate, apoi cele din Iaşi, Cluj şi Timişoara. Or, când numai universități tehnice au aceste solduri pozitive din bani de la buget, e clar că ai o suprafinanțare acolo și o subfinanțare la alte domenii, în special la științe sociale și umaniste.

Aceste lucruri trebuie schimbate. Doar că sistemul din jurul Ministerului Educației, care teoretic furnizează expertiză, dar e format tot din oameni din universități și din conducerea acestor universități, este întotdeauna controlat de universitățile politehnice. E un sistem pe care domnul ministru e destul de greu să-l schimbe.

De ce crede că „primarii sunt mai puternici decât rectorii”

– Considerați că tăierile în Educaţie sunt mai drastice decât în administraţie, de pildă?
– Cred că în administraţie s-au făcut concesii pentru că puterea primarilor e mare și pentru că partidele nu se hotărăsc să taie odată pisica în două.

– Și puterea rectorilor nu e așa de mare?
– Nu e. Pentru că, pe de o parte, universitățile nu sunt foarte numeroase și, pe de altă parte, oamenii din universități sunt liberi. Nu votează la comandă. Și studenții, și profesorii votează cum cred ei. Și atunci, rectorii, deși unii sunt angajați politic, nu au aşa multă influenţă în partide. Dar puterea universităților nu e așa de mare cum este a primarilor pentru că nu aduc voturi. Deci nu e o putere politică reală. Nu poți să influențezi deciziile în partid. Trebuie să vorbești, să-i convingi.

Avem mai degrabă un fel de soft power, pentru că, iată, ieșim public și vorbim. Şi atunci există un anumit respect, dar și o anumită temere că „încep ăștia să vorbească pe la televizor”…

„N-am putut anul acesta să facem angajări. Şi asta e foarte grav”

– Dar Universitatea din Bucureşti cât trebuie să taie anul acesta şi cum faceţi?
– Ieri am avut Consiliul de Administraţie şi facem calcule de unde tăiem în jur de 25 de milioane de lei în acest an.

În primul rând, noi am avut preocupări pentru eficientizarea cheltuielilor nu de acum, ci dintotdeauna. Pentru că, dacă eu iau bani de unde sunt risipiți în interiorul universității, îmi rămân pentru a-i aloca la investiții, renovare de laboratoare, construcție de noi cămine, construcție de noi clădiri pentru universitate și, bineînțeles, o recompensare mai bună a oamenilor. E un sistem foarte sofisticat pe care l-am făcut în interior.

De exemplu, alocăm jumătate de milion pe an pentru Premiile Senatului numai pentru performanțe validate de comunitatea academică. Avem 2-3 milioane de lei pentru premierea rezultatelor cercetării. Garantăm cu fonduri de la universitate participarea la o conferinţă internaţională pentru fiecare cadru didactic titular. Nu poți să nu fii parte din lumea globală dacă ești profesor. Ca să avem bani pentru asta, noi a trebuit să tăiem de unde era risipă.

Acum, o dată în plus, a trebuit să analizăm unde mai avem noi bani sau cheltuieli care nu sunt obligatorii. Numai că pe unele dintre cheltuieli ni le-a impus guvernul cam cu „Patul lui Procust”, adică tăiate cu barda. De exemplu, n-am putut anul acesta să facem angajări. Şi asta e foarte grav.

Avem 2.500 de salariaţi titulari şi încă 1.500 asociaţi. Ne pleacă aproximativ 100 de cadre titulare pe an. Şi trebuie să le înlocuim cu asistenţi, lectori. Însă putem face o angajare doar la 15 ieşiri din sistem. Neputând angaja, am dat banii aceștia la plata cu ora și am făcut nişte economii. Dar am creat nişte disfuncții. Sper că în vară să putem să scoatem cel puțin posturi de asistenți și de lectori la concurs pentru că avem niște probleme.

Am redus anul acesta cu încă vreo 15-20% posturile de pază. Un post de pază la o clădire te costă peste 100.000 de lei pe an. Ai redus 10 posturi de pază, ai redus 1 milion de lei.

Am monitorizat foarte clar situaţia salariilor în ianuarie-februarie anul acesta faţă de anul trecut. Am reuşit să tăiem 1,9 milioane în ianuarie şi 1,6 milioane în februarie. Până la sfârşitul anului, avem o proiecţie de 16-17 milioane de lei.

„Ne-am acreditat pentru deratizare, dezinfecție, dezinsecție”

– Cum vă raportaţi la tăierea sporului pentru doctorat?
– În primul rând, eu și rectorii din Consorţiul Universitaria n-am fost de acord cu ea. Pentru că acest spor este fix, vreo 900 de lei. Dacă o reduci la 500 de lei, pentru un asistent poate să însemne 10% din salariu, pe când pentru un profesor înseamnă 2-3%. Aşa că, prin această măsură, dezavantajaţi sunt cei cu salarii mici. Impactul măsurii în bugetul universităţii este de aproximativ 5 milioane de lei pe an.

Astea sunt tăieri de nivel strategic.

Dar suntem în situaţia ca absolut orice cheltuială, pentru că suntem într-o perioadă de criză, vine în biroul executiv al Consiliului de Administraţie. De exemplu, se organizează un program de practică a studenţilor cu deplasare în teren. Luăm fiecare cheltuială, o analizăm: aici e prea mult, aici substituim cu transportul nostru.

Mai mult, ne-am acreditat noi să facem deratizare, dezinfecție, dezinsecție. Cu oamenii din universitate. Suntem prima instituţie publică din România care s-a acreditat să facă asta. Am cumpărat containere, materiale, am trimis la instruire oameni de-ai noștri și, în loc să plătesc câteva milioane de lei pe an unor firme, o fac oamenii noştri. Acum, ne costă câte sute de mii de lei faţă de câteva milioane.

Dacă vor fi în continuare astfel de restricţii, nu vom mai putea ţine taxele pe loc, iar valoarea taxei de studiu va fi la nivelul finanţării.

Am reluat analiza tuturor facultăţilor. Dacă văd că e prea mult personal de curăţenie la o clădire și prea puțin la altele, redistribuim. Avem un program, de exemplu, de mutarea unor persoane de la curățenie spre zona de pază. Fac cursuri de portari şi trec să facă pază.

„Înțelegem efortul de reducere a cheltuielilor, dar să vedem că rezolvă toată lumea. Nu se poate să plătim atâţia primari și angajați”

– E de ajuns?
– Dar noi asta am făcut dintotdeauna! De şase ani, de când sunt rector, încercăm să eficientizăm universitatea. Întrebarea mea este: Se întâmplă așa la toate primăriile din România?

Pentru că, dacă vă uitați la alte instituții publice, unele sunt eficientizate, dar altele nu sunt. De aceea trebuie ca măsurile guvernului să fie aplicate diferenţiat.

Înțelegem efortul acesta național de reducere a cheltuielilor şi participăm. Dar să vedem că rezolvă toată lumea, că restricțiile se fac la regiile autonome, în administraţia publică, în sănătate. Să vedem odată că se face reorganizare administrativ-teritorială. Nu se poate să plătim atâţia primari și angajați! Nici 25% dintre primării nu și acoperă cheltuielile. De unde vin banii lor? Vin de la bugetul național. Păi, sunt banii pe care am fi putut să-i investim mai bine în educație!

Să mai dăm o bursă în plus, să mai finanțăm un program, un proiect internațional, un program de cercetare, care produce cunoaștere, care poate creşte economia României. Adică, haide să tăiem și din alte zone, nu numai de la învățământ, şi mai ales de la învățământ superior.

– Dar, câtă vreme spuneţi că unele primării, pentru că nu-şi acoperă finanţarea ar trebui comasate, pe acelaşi principiu, câte universități credeți că ar trebui să dispară?
– Uneori, lucrurile nu trebuie să dispară, ci să se transforme. Eu cred că ar trebui să avem, în fiecare regiune a României, o universitate comprehensivă, o universitate tehnică, una agronomică şi una medicală.

Și atunci, dacă luăm regiunile României și dacă ținem seama de faptul că București este central în această ecuaţie, am vedea că ar fi nevoie de 20 de universități în România. Cu universități care să aibă dimensiune națională și internațională și să facă și cercetare bună, nu doar educație.

Celelalte nu ar trebui desființate. Ar trebui transformate în universități ale comunităților. Primăria, dacă vrea, dacă are acolo un program de autovehicule rutiere, un program de mine, de petrol, poate finanţa univesitatea. Dacă ele deservesc comunitatea locală, de acolo ar trebui plătit. Și lucrurile s-ar putea rezolva.

Dar ce e cel mai greu în România? Să desfințezi. Pentru că vin oamenii politici de la nivel de municipiu, de județ şi spun: „Cum să-mi tai mie?”. Că de acolo îi vin voturi.

Urmăriţi aici dialogul video pentru a vedea ce spune rectorul Universităţii din Bucureşti despre cazurile de plagiat ale politicienilor.

Cum ar arăta reorganizarea universităţilor

– Avem prea multe universități și prea puțini studenți?
– Sunt 50 de universităţi publice și prea puțini studenți, că numărul lor scade. Ce am putea să facem? Să lăsăm piața să lucreze, piața liberă, economia de piață. Și să le dăm vouchere elevilor cei mai buni la bacalaureat și să-i lăsăm să meargă unde vor ei.

Vă garantez că, încet-încet, în câțiva ani se va ajunge la ce s-a întâmplat în învățământul particular, unde economia de piață a lucrat. Adică s-a redus dintr-o dată numărul de studenți la privat şi au mai rămas locuri doar la câteva facultăți mai căutate, care n-au destule locuri la stat: drept, medicină, psihologie. Asta s-ar întâmpla şi cu universitățile mai mici.

Probabil unele s-ar aciuia pe lângă universități publice, dar cele mai multe ar rămâne să aibă o importanță locală. Înainte de ’89, aveam institute de subingineri, facultatea de mine şi petrol, pentru că exista un specific regional bine definit.

De pildă, sunt peste 50 de facultăți de drept în România. Ne uităm de unde vin cei care au terminat Dreptul şi dau examen de intrare în profesie la INM, la Barou sau la notari. 24-26% – de la Universitatea din Bucureşti, 18-20% – de la Universitatea Babeş Bolyai, 10% de la Universitatea din Iaşi. Sunt 5-6 universități care îți dau 95% dintre absolvenţi. Restul înseamnă că nu sunt necesare. De ce să facem facultăți de Drept în toată țara și să le dăm copiilor o diplomă cu care ei nu ajung, de fapt, să profeseze?

Ce spune că nu a funcţionat la sistemul de burse

– O decizie puternic contestată a fost tăierea burselor…
– S-au dat burse de merit, burse sociale la valori extrem de mari. Fondul de burse a ajuns de trei ori mai mare în preuniversitar la un moment dat. Anul trecut, fondul de burse pentru învățământul superior a fost de 1,1-1,2 miliarde de lei, din care peste 100 de milioane de lei a fost alocat Universităţii din București. Eu nu spun că nu trebuie date burse; chestiunea este cât dăm și cum dăm.

Iar problema e că, atunci când dai burse la 60-70% din populație, cum a fost în preuniversitar, nu te mai focalizezi pe cei care sunt ori merituoși, ori cu adevărat cu probleme. Eu cred că maxim 20% dintre cei foarte merituoși ar trebuie să ia burse. Și ele ierarhizate, pentru că una este să fim primii 20%, alta este să fim primii 2-3%. Eventual, și acelea raportate și la venitul familiei. După care trebuie să dai să burse sociale, pe cei care chiar nu se pot descurca singuri. Și atunci, dacă această ecuație s-ar fi dimensionat mai bine de la început, n-ar fi fost nevoie de tăieri.

Pot să înțeleg că România acum este într-o situație extrem de dificilă din punct de vedere al bugetului, pentru că s-a cheltuit exagerat de mult, inconștient de mult, s-au făcut majorări necontrolate. În special, în 2024, în perioada aceea electorală, cu continuare în 2025, din cauza amânării alegerilor prezidențiale. Și, pe urmă, a trebuit să taie pentru că ne-am întins exagerat de mult. Acum, actualul premier și actualul guvern, mare parte din actualul guvern, n-are nicio vină pentru chestia asta. Noi înțelegem. Totul e să fie împărțită echitabil povara, adică să nu tăiem doar la educație.

– Premierul Ilie Bolojan vorbește despre un sistem de evaluare a performanței universităților. Cum ar arăta un astfel de sistem?
– Eu, ca sociolog, vă spun că orice se poate măsura. Doar că noi putem măsura ca în „Patul lui Procust”, adică doar în funcție de înălțimea lor – iar pe aceia care sunt prea lungi să-i tăiem și pe aceia care sunt prea scurți să-i întindem. Sau putem lua informații reale despre ei, informații care contează pentru obiectivele noastre.

De exemplu, pentru performanță, sunt chestiuni foarte clare în topurile internaționale și acelea ajustabile și criticabile, dar dacă eu am performanță în topurile internaționale ale unor indivizi și ale unor specializări.

Dar sunt indicatori internaționali pe domenii care pot arăta performanţa unei universităţi: citări internaţionale, rezultate care produc impact, topuri internaţionale. La nivel intern avem o mulțime de indicatori de tip consecință prin care putem să vedem performanţa. De exemplu, dacă un absolvent lucrează la 3 luni, 1 an, 2 ani de la terminarea facultăţii, dacă au nişte venituri bune. De exemplu, noi putem să vedem în Registrul Angajaţilor că absolvenţii Universităţii din Bucureşti sunt cei mai bine plătiţi din România. Ştim că procentele de angajabilitate sunt foarte mari.

Vă dau un alt exemplu de măsurare a valorii şi a performanţei universităţii: examenul de Bacalaureat este acelaşi pentru toţi absolvenţii de liceu. Vreau să văd dacă sunt bune universitățile sau programele de studii? Pot lua toate programele de la Sociologie, la Filosofie, la Inginerie, la Calculatoare şi pot analiza care e media de Bacalaureat a celor care au intrat acolo. Or, dacă vin copii buni înseamnă că acel program e mai bun decât altul.