INTERVIU VIDEO "Jurnal de România", proiectul lansat de regizoarea Carmen Lidia Vidu după Colectiv, a ajuns la Timișoara: Cred că România traversează o perioadă intensă, dificilă, agresivă, dar curată și sănătoasă, de maturizare
După Sfântu Gheorghe și Constanța, „Jurnal de România”, proiectul care își propune să ducă problemele actuale ale României pe scenele teatrelor, a ajuns la Timișoara, orașul Revoluției. Este al treilea oraș unde actorii au acceptat provocarea regizoarei Carmen Lidia Vidu de a urca pe scenă pentru a-și spune propriile povești și a vorbi despre problemele României de astăzi. „Faptul că nu se consideră că teatrul e o unealtă cu care poți să însănătoșești o societate, prin care poți să cureți lucruri în relația ta personală cu comunitatea în care trăiești, cu orașul în care te dezvolți, cu România, mi se pare o mare greșeală”, spune regizoarea Carmen Lidia Vidu, într-un interviu acordat HotNews.ro.
Vezi un interviu video cu regizoarea Carmen Lidia Vidu în studioul HotNews.ro și imagini video din cele trei spectacole din proiectul „Jurnal de România” – „Jurnal de România. Timișoara”, „Jurnal de România. Constanța” și „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”:
Carmen Lidia Vidu mărturisește că „s-a întâmplat ceva în structura mea” după momentul Colectiv, chiar dacă subliniază că „n-aș vrea să trăiesc de pe urma acestei tragedii”. Dacă până atunci trăia și lucra într-o zonă mai degrabă „poetică”, după Colectiv a ieșit pentru prima data la proteste, a început să urmărească mai atentă știrile și, ușor-ușor, să își pună tot felul de probleme și întrebări: „Au urmat mai multe ieșiri ale mele în stradă, la proteste, mi-am făcut cultură civică, am învățat, în urma Colectiv, ce datorii are statul, ce datorii am eu față de stat, am început să mă preocup de felul în care relaționez eu cu orașul, cu România, dacă pot să cresc, dacă trăiesc de pe o zi pe alta, dacă cei care mă reprezintă trăiesc din banii mei și dacă ei o duc bine, eu de ce nu o duc bine? De ce ei au un viitor și eu am doar ziua de mâine? Și am început să îmi pun tot felul de probleme în urma Colectiv.”
Așa s-a născut „Jurnal de România”, un proiect documentar care conține 3 spectacole de teatru – „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” (2016), „Jurnal de România. Constanța” (2017), „Jurnal de România” – „Jurnal de România. Timișoara” (2018), scurtmetrajul „Jurnal de România. Jurnal de musulman” – care spune povestea singurei actriţe de etnie tătară şi de religie musulmană din țara noastră, Turchian Guzin Nasurla (actriță de la Teatrul de Stat din Constanţa) și expoziția „Jurnal de România. Confesiuni despre credinţă”.
„Există un filon social în toate spectacolele din lumea asta, dar cred că românul trebuie să vorbească despre problemele de astăzi ale României. Și cred că centenarul ar trebui să ajute foarte mult la investigarea istoriei actuale. Cred că istoria asta cu ‘i’ mic a ta, a mea, a celor care ne privesc, e aur curat. Cred că aici trebuie lucrat și cred că ‘Jurnal de România’ asta și-a propus”, spune Carmen Lidia Vidu.
Trailer-ul spectacolului „Jurnal de România. Timișoara”:
Carmen Lidia Vidu crede că face parte dintr-o generație care „încearcă, greșit sau necizelat, dar încearcă să își spună cuvântul”, și vede cu ochi optimiști perioada pe care o traversează acum România, chiar dacă este una dificilă: „Nu știu dacă e o coincidență sau nu, poate că suntem generația aia de sacrificiu, de maturizare, dar cred că în acest moment România traversează o perioadă intensă, dificilă, agresivă, dar curată și sănătoasă, de maturizare. Cred că societatea românească începe să gândească, să iasă în stradă, să meargă la vot, să refuze un vot. Știu că nu e absolutul și că se poate și mai bine, dar eu cred că e începutul maturizării. Și pentru asta eu respect generația din care fac parte și care încearcă, greșit sau necizelat, dar încearcă să își spună cuvântul. Și o face. Și asta îmi dă forță. Și eu respect România pentru asta.”
Ea le lansează o invitație „tuturor actanților culturali să se implice activ, chiar să fie o oglindă a societății, pentru că în acest moment cred că România are nevoie de o cultură funcțională, care să schimbe imaginea publicului. Pentru că publicul este cel care merge la vot și care aplaudă șușe ieftine sau spectacole profunde.”
Despre „Jurnal de România. Timișoara”, Carmen Lidia Vidu spune că este „o bucurie că s-a ajuns la al treilea spectacol, e o surpriză și, în același timp, ceva normal și firesc”. Proiectul „Jurnal de România” a fost înscris inițial pentru finanțare la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), unde nu a primit însă „niciun leu”, mărturisește Carmen Lidia Vidu. „Faptul că am fost refuzată m-a lovit inițial în orgoliul meu, dar știu că nu am fost refuzată eu ca regizor, ci că ei nu consideră în continuare teatrul documentar, teatrul angajat, teatrul social, teatrul educațional, nu consideră că e teatru”, este explicația pe care a găsit-o Carmen Lidia Vidu după acest refuz.
Trailer-ul spectacolului „Jurnal de România. Constanța”:
Chiar și fără sprijinul financiar al AFCN, „Jurnal de România” a ajuns în 3 orașe din România și tinde să devină un fenomen: „Au fost actori care au văzut spectacolul și a fost un feedback puternic, au spus: ‘La noi în oraș când vii? Trebuie să vorbim.’ „, mărturisește Carmen Lidia Vidu.
Cum caracterizează Carmen Lidia Vidu cele 3 spectacole care au deschis proiectul? „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” are „candoare”, Constanța are „forță”, iar „Timișoara” are „deșteptăciune”: „E clar că e un spectacol cerebral. Și e moderat ca limbaj. Are nerv, are și candoare, la sfârșit, prin Silvia Torok – Silvia este pata mea de candoare din spectacol. Are și nerv, vizavi de capitală culturală europeană, vizavi de generația cu părinți alcoolici – suntem o generație cu părinți alcoolici, sunt foarte multe dezvăluiri în spectacol legat de această problemă socială, are nerv vizavi de clasa politică, e un nerv vizavi de mizerie, legat de cum ar vrea să arate orașul Timișoara și cum arată. În același timp, dacă în Sfântu Gheorghe era candoare, era uman, era o familie, inocența era acolo, în Constanța se simte nerv și furie din partea acestor femei și au probleme foarte violente în ele, cred că Timișoara este mult mai temperat în limbaj, mai matur, mai așezat, mai asumat, mai profund cred că este. Dacă ar fi să aleg un cuvânt, cred că ar fi în zona asta de cerebral, matur. Cred că matur e un cuvântul, este un spectacol matur. Și asta mi-am dorit tot timpul cu ‘Jurnal de România’, să găsesc tonul matur. „
Trailer-ul spectacolului „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”:
Carmen Lidia Vidu și-ar dori ca „Jurnal de România” să continue cu un „Jurnal de România. Feminism”, deoarece „este un subiect controversat, poate nu neapărat în ziua de astăzi, dar se vorbește mult despre feminism ca de ceva de care trebuie să te ferești, despre o chestie agresivă, când, de fapt, feminismul înseamnă drepturi egale de a merge la vot, de a fi educat, de a îți spune părerea în public. Eu sunt copil de la țară, sunt copil din provincie, poate că Bucureștiul este foarte emancipat, dar doi pași în afara Bucureștiului, femeia trebuie să stea tot la cratiță, bărbatul este stâlpul familiei. Dacă bate bărbatul, e normal. Dacă vine bărbatul băut acasă, așa vin toți. Dacă mai are din când în când și o femeie în plus, sau două sau o abatere, e normal. Lucrurile astea pentru mine nu sunt normale. Și pentru mine, a spune un ‘Jurnal de România. Feminism’ este important. Să știu câte abuzuri sexuale, dacă există sau nu, și cât de normale sunt, ce înseamnă normalitatea unei ființe independente sau parteneriatului forțat, pentru mine este important. Ăsta este un alt proiect pe care l-am început și mi-au fost închise ușile și mi-aș mai dori un alt proiect, la fel, l-am început și mi-au fost închise ușile: se numește ‘Jurnal de Românie. Jurnal de expat’. După Siria, suntem pe locul doi la numărul de plecări din țară. Fugim din România să căutăm o viață mai bună, să muncim. Nu la furat sau la întins mâna. Mergem, plecăm, părăsim țara ca să muncim. Se pleacă masiv. Și aș vrea să știu, pentru că România, ‘Jurnal de România’ nu e format doar din cei care au rămas – Sfântu Gheorghe, Constanța, Timișoara – ci și din cei care pleacă.”
„Jurnal de România. Timișoara”, cel mai nou spectacol al proiectului „Jurnal de România”, a avut premiera în luna octombrie, la Teatrul German de Stat din Timișoara.
Următoarea reprezentație a spectacolului este programată sâmbătă, 22 decembrie 2018, la ora 19:30, la Teatrul German de Stat din Timișoara.
Promo „Jurnal de România. Timișoara”:
Cele 6 actrițe – Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török și Silvia Török – dar și Andrea Wolfer (secretar literar al Teatrului German de Stat Timişoara și coordonatorul proiectului), Oana Vidoni (actriţă și asistent de regie în proiectul „Jurnal de România. Timişoara”) și Cristi Vicol (PR-ul Teatrului German de Stat din Timișoara) au povestit, pentru HotNews.ro, ce a însemnat lucrul la un proiect atât de personal, dacă și cum le-a schimbat „Jurnal de România. Timișoara” modul în care se raportează la meserie și la comunitatea din care fac parte.
Ida Gaza, actriță: Cred că pentru rolul teatrului în societate este mai benefică o asemenea abordare a realității decât actualizarea forțată a textelor clasice
„Lucrand la un asemenea proiect, relaționarea la realitate devine mai conștientă și profundă. Când teatrul nu mai este ficțiune și dispare confortul iluziei, te întrebi ca actor cât de sincer poți fi, până la ce punct poți elimina autocenzura? Este o provocare care te obligă la căutarea unor noi mijloace de expresie… Cred că pentru rolul teatrului în societate este mai benefică o asemenea abordare a realității decât actualizarea forțată a textelor clasice.”
Tatiana Sessler-Toami, actriță: Sper că spectacolul va fi un exercițiu de autodescoperire pentru cei care vor veni să îl vadă
„O calatorie atipică, in trecut, prezent și, de ce nu, în viitor. Un proverb de demult spune ‘calatorului ii şade bine cu drumul’. Azi, în secolul 21, ar putea fi zicala ‘calatorului ii şade bine şi cu aparatul foto, camera video, dar mai ales cu smartphonul, adica selfie-ul, fotografia, filmarea video’. A venit regizoarea Carmen Lidia Vidu, a prezentat la interviu proiectul ce va fi spectacol.
Am considerat, ca pentru mine asta ar putea fi o calatorie in trecut, prezent si viitor. Nu am inceput aceasta calatorie cu gandul ca voi ajunge sa impartasesc cu publicul sau cu oricine altcineva momente din viata mea, munca mea, ganduri, afirmatii chiar atat de intime pentru mine.
Am indraznit sa pornesc in aceasta calatorie alaturi de indrumatorul, ghidul, regizoarea Carmen Lidia Vidu, in cautarea cadrului perfect, chiar daca la nivel personal pentru mine, asta a insemnat sa depasesc atat granite sufletesti, cat si psihice. Am zis da, fara sa clipesc sau sa stiu ce presupune aceasta calatorie, iar increderea pe care am simtit-o, la discutiile personale cu regizoarea spectacolului, Carmen Lidia Vidu, m-a facut sa ma ‘lepad’ de orice posibile ‘griji’ sau ‘frici’, fata de ce ar insemna aceasta calatorie”, mărturisește actrița Tatiana Sessler-Toami.
” ‘Jurnal de Romania, Timisoara’ mi-a aratat o faţa a mea si a lumii pe care nu o cunosteam, sau despre care, poate nu doream neaparat sa vorbesc… m-a facut sa reduc totul la esential. O calatoare prin lume mea: copilarie, adolescenta, ca actrita, prin suflet, o calatoria a vietii mele si in interiorul sinelui. Acolo unde adevarul devine realitate. O calatorie pe cat de grea, pe atat de frumoasa. O calatorie care m-a fortat sa ma pun fata in fata cu mine si sa vad. Un alt fel de provocare si un alt fel de rezultat. Da, asta a insemnat ‘Jurnal de Romania, Timisoara’ pentru mine.”
La întrebarea „Dintre mărturisirile personale făcute în spectacol, care a fost cel mai greu de făcut în fața publicului?”, Tatiana Sessler-Toami răspunde că „Partea cu prejudecatile care exista fata de Romania, Timisoreni, fata de mine, partea despre realitati si dorinte fata de Romania, cum au fost foarte bine conturate, de Carmen Lidia Vidu, dar mai ales aceasta parte din text, citez: ‘Raul lucreaza in lume prin agresivitate si ura. Binele lucreaza in lume prin dragoste, intelegere, acceptare.’ Ma numesc Tatiana Sessler Toami, Iubesc foarte mult animalele si
Inca descopar omul.”
Tatiana Sessler-Toami mai spune că acest proiect nu schimbă neapărat modul în care se raportează la meserie, dar speră că „ca va fi un exercitiu de gandire, reflectare, poate chiar de autodescoperire pentru cei care vor veni sa vada spectacolul, pentru public. Pentru ca noi actorii, oamenii, am gasit acest curaj sa ne dezbracam de a noastra carapace protectoare, si sa ne aratam, adresam omului.”
Am întrebat-o pe Tatiana Sessler-Toami dacă simte nevoia, ca actriță, de mai multe astfel de proiecte, ancorate în realitatea actuală: „Uneori, adevarul, realitatea obiectivă e prea dureroasă, fugim de ea, incercam sa cautam refugiu, poate in o altă realitate, gasim o soluţie temporară. Negarea şi evitarea durerii pe care realitatea obiectivă ar putea să o provoace ne menţin în zona noastra de confort, care poate este menită să ne protejeze. O zonă de confort creată artificial de mintea noastră, avand iluzia siguranţei temporare. În realitate, o nesiguranţă continua. De aceea, da, ar fi interesant sa mai existe astfel de proiecte, pentru ca de ‘realitati’ oricare si oriunde ar fi ele, nu ducem lipsa…Iar cum spune pe scena una din actritele acestui spectacol, citez: ‘Auch du kannst Geschichte schreiben’ (‘Și tu poți scrie istorie’) De ce nu?”
Daniela Török, actriță: Munca la „Jurnal de România'” a fost o terapie
” Pentru mine munca la ‘Jurnal de RomÂnia’ a fost o terapie. Pentru ca am vorbit cu Carmen Lidia Vidu despre toate lucrurile apasatoare din viata mea. Fiind foarte multe, unele dintre ele nu au intrat in monolog. Am vorbit despre discriminare sexuala, despre abuz emotional si psihic in relatii de iubire, in relatii cu parintii, dar si la locul de munca, despre animale omorate just for fun, despre nesiguranta femeii pe strada, nesiguranta financiara, lipsa de viitor a tineretului dar si a romanului iesit la pensie. Insa cea mai grea marturisire a fost cea despre trauma mea din copilarie: abuzul sexual pe care l-am suferit la 7 ani. Despre care nu am povestit parintilor mei. Toate prietenele mele au trecut prin ceva similar cand au fost copile si , tot asa, niciuna nu a povestit parintilor. Cred ca foarte multe femei se vor recunoaste in monologul meu. E important sa se vorbeasca despre abuz. Teatrul nu e doar entertainment sau evadare din realitate. Teatrul trebuie sa socheze, sa provoace, sa fie agresiv, sa educe. Marturisirea a fost grea doar pentru ca stiam ca astfel vor afla si parintii mei despre ce mi s-a intamplat. Si au aflat. Ma simt eliberata.”
Ioana Iacob, actriță: Mi-aș dori ca spectatorii să se regăsească în aceste frânturi de viață
„Nu pot sa spun ca acest proiect schimba modul in care ma raportez la meserie sau la comunitate dar cu siguranta are un alt demers. Am vrut sa fac parte din acest spectacol tocmai pentru ca ma intereseaza acesta latura a teatrului si mi-as dori ca spectatorii sa se regaseasca in aceste franturi de viata”, mărturisește actrița Ioana Iacob.
Olga Török, actriță: Spectatorul care se uită pe gaura cheii în vietile noastre personale se va raporta diferit la comunitatea din care face parte
Pentru actrița Olga Török, experiența „Jurnal de România” a însemnat „un bun exercitiu al felului in care comunic si ma prezint”, iar cele mai grele mărturisirile personale făcute în spectacol, în fața publicului, au fost „cele despre copilul din mine”.
„Consider ca prin acest spectacol, spectatorul, care se uita pe gaura cheii in vietile noastre personale, se va raporta diferit fata de comunitatea din care face parte si isi va face acest test de prezentare de sine”, spune Olga Török.
„Realitatea actuala… Teatrul documentar vs teatrul fictional? In fond au aceeasi menire. Si e nevoie de teatru, pentru ca spectatorul traieste pe viu o experienta unica in sala de spectacole. Va intelege lumea mai profund. (in caz ca acesta traieste o emotie si/sau primeste informatii despre propria persoana sau situatii iesite din zona sa de confort).”
Silvia Török, actriță: Acest tip de spectacol are puterea de a diagnostica reflexe toxice cotidiene
Pentru Silvia Török, experiența „Jurnal de România” a însemnat, în primul rând, „curaj imens de asumare a propriei povesti. Faptul ca prin acest monolog recunosc impactul și influenta puternica pe care o au oamenii ce intra în contact cu viața mea, de la familie, la prieteni, la vecini și colegi; cum emoțiile și percepția îmi este alterata/modificata mereu în funcție de aceste relații.”
Despre acest tip de spectacol, ea crede că „are puterea de a diagnostica reflexe toxice cotidiene atât față de propria persoana cat și de tot ce e în jur”.
Andrea Wolfer, coordonatorul „Jurnal de România. Timișoara”: Acest proiect mă invită să îmi imaginez o comunitate a creatorilor de teatru care să arăte lumi noi şi să schimbe lumi
Andrea Wolfer este secretar literar al Teatrului German de Stat Timişoara și coordonatorul proiectului „Jurnal de România. Timișoara”. Despre spectacolul la care a lucrat în această toamnă, ea spune că, în primul rând, i-a redat speranța: „
Acest proiect mi-a redat speranţa că teatrul ca instituţie se poate remodela pentru a funcţiona ca o comunitate puternică capabilă să încurajeze şi să modeleze astfel de structuri care se bazează pe spiritul muncii şi al creaţiei în echipă. ‘Jurnal de România’ mi-a confirmat cât de greu este să ţin de principiile şi idealurile mele legate de teatru, şi mi-a confirmat cât de frumoasă şi benefică este perseverenţa în a-mi păstra încrederea în oameni şi idealuri. Deşi se caracterizează prin pragmatism, acest proiect mă invită să visez, să îmi imaginez o comunitate a creatorilor de teatru care să arăte lumi noi şi să schimbe lumi.”
Oana Vidoni, asistent de regie: Câţi merg acasă şi încearcă cu ei acest exerciţiu de sinceritate pe care îl propune Carmen?
„Mi se pare relevant să vorbim despre oamenii care trăiesc acum, care fac lucruri acum, la care ne putem raporta la timpul prezent, care pot deveni repere actuale, caracterizate prin sinceritate, asumare, simplitate. Eu atârn într-un anumit fel de replica doamnei Ida, poate tocmai din cauză că sunt principiile pe care mi le-au insuflat părinţii mei: ‘Marile schimbări nu trebuie făcute de un lider, ci de furnici.(…)Tu poţi să faci istorie. Totul începe de la a-ţi face patul, să fii punctual, să-ţi ţii casa curată, să-ţi curăţi în faţa casei, să renunţi la toane şi la lipsa de chef.’ „, mărturisește Oana Vidoni, care este actriță și a fost asistent de regie în proiectul „Jurnal de România. Timişoara”.
„După spectacol, mă uit la lumea care aplaudă şi mă întreb câţi se simt vizaţi de replica asta, sau de altele. Câţi dintre ei merg acasă şi încearcă cu ei acest exerciţiu de sinceritate pe care îl propune Carmen? Poate a doua dimineaţă, rămân mai puţine paturi nefăcute, tot mai puţine vase nespălate. Poate că unii vor pleca mai devreme de acasă, pentru a fi punctuali a doua zi. Obiceiurile se învaţă. Respectul faţă de noi şi faţă de ceilalţi ar trebui să fie o nevoie, ca aceea de a respira. Abia dacă ştim lucrurile astea esenţiale, putem să-ncepem să ne facem treaba, să ne informăm, să dobândim cunoştiinţe, să ieşim la vot, să ieşim în stradă şi să încetăm să ne rezumăm la a ilustra în nuanţe sumbre realitatea neasumată a unei societăţi ai cărei suflet suntem chiar noi.”
Cristi Vicol, PR-ul Teatrului din Timișoara: „Jurnal de România” a eliberat imaginea teatrului de rigiditatea instituțională, de ideea că actul artistic se desfășoară într-un spațiu inaccesibil și neprietenos
Pentru Cristi Vicol, PR-ul Teatrului German de Stat din Timișoara, experiența „Jurnal de România. Timișoara” a fost, inițial, „un proiect neobișnuit”: ” ‘Jurnal de România. Timișoara’ a fost pentru mine, inițial, un proiect neobișnuit. Puternic ancorat în social (și în actual), cu o țintă fixă și cu o sarcină clară: responsabilizarea mediului artistic față de comunitate. Deosebită a fost motivația: necesitatea angrenării comunității, a depășirii barierei publicului câștigat; artă ca expresie a nevoilor comunității, îndreptată către comunitate; un joc al nostalgiei și al rememorării, completat de sublinierea (uneori) elegantă și (alteori) nemijlocită, dar întotdeauna onestă, a calităților și a cusururilor Timișoarei. Jurnal de România. Timișoara este exercițiul de sinceritate, mult timp așteptat, pe care l-au făcut toți cei implicați în proiect.”
Lui Cristi Vicol, „Jurnal de România” i-a schimbat modul în care se raportează la meserie și la comunitate: „Da, pentru că a eliberat imaginea teatrului de rigiditatea instituțională; de ideea că actul artistic se desfășoară într-un spațiu inaccesibil și neprietenos (și care este deseori inaccesibilă și neprietenoasă); de faptul că acel „al patrulea zid” chiar există și împiedică publicul (a se citi comunitatea) să interacționeze cu actorii, care își pierd din tridimensionalitate, devin chipuri pe o peliculă. Actorii sunt cetățeni, membri ai comunității, oameni care merg cu același autobuz ca și noi. Suntem datori să le auzim nemulțumirile și năzuințele. Iar ei sunt obligați, prin natura socială a idei de teatru, să le împărtășească unui auditoriu cât mai semnificativ.”
PR-ul Teatrului German de Stat spune că avem nevoie de mai multe astfel de spectacole, ancorate în realitatea actuală: „Da, România este încă în vâltoarea tranziției, se luptă (vlăguită) pentru democrație, pentru statul de drept, pentru echitate și echilibru de șanse. Zilnic, în România, injustețea, delăsarea, corupția și furtul ucid. Oamenii sunt blazați, suferă de disperare, suferă de boală, suferă de foame, iar cererile lor sunt întâmpinate de eterna scuturare din umeri. Teatrul trebuie să-și îndrepte privirea către ei, să se reinventeze, să le vorbească celor cărora nu le mai vorbește nimeni, să le insufle alternativa unei vieți în etern provizorat, să pună întrebările incomode, să coaguleze comunitatea și să o educe. Altfel, devine nefolositor.”
Jurnal de România. Timișoara
Scenariul & Regia: Carmen Lidia Vidu
Distribuția: Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török, Silvia Török
Dramaturgia: Andrea Wolfer
Montaj foto-video: Cristina Baciu, Ovidiu Zimcea
Regia tehnică: Radu Muj, Luiza Popescu
Machiaj: Bojita Ilici
Asistent de regie: Oana Vidoni
Asistent de scenografie: Ioana Popescu
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro