Sari direct la conținut

INTERVIU VIDEO Ministrul Mediului despre proiectul Rosia Montana: Dupa parerea mea, statul roman ar fi putut sa incheie un contract mai avantajos, nu sa ramana doar cu 20% din actiuni

HotNews.ro

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, considera ca statul roman a dat dovada de „delasare si de lipsa de asumare a responsabilitatii” in privinta proiectului de la Rosia Montana. „Statul a lasat totul la latitudinea investitorului (n.red. compania canadiana Gabriel Resources). Si acum, culmea, da 700.000 de euro pentru a neutraliza apa acida. Acum dam din fondul de mediu 700.000 de euro. Sunt lucruri care trebuiau rezolvate de statul roman cu mult timp in urma”, a declarat Borbely intr-un interviu acordat HotNews.ro. Potrivit acestuia, pentru statul roman, contractul incheiat cu firma canadiana este dezavantajos.

Dupa parerea mea, statul roman ar fi putut sa incheie un contract mai avantajos, sa nu ramana doar cu 20%„, a precizat ministrul Mediului. In ceea ce priveste desecretizarea contractului, ministrul considera ca sunt unele clauze care nu pot fi facute publice deoarece tin de interesele nationale.

  • Contractul a fost incheiat intre statul roman, prin SC Minvest Deva SA, si compania canadiana Gabriel Resources, in vederea exploatarii minereurilor de aur  si argint de la Rosia Montana. In compania Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), care ar urma sa exploateze zacamintele aurifere, Romania detine 20% din  actiuni, prin intermediul Minvest Deva.

Ministrul spune ca trebuie cheltuiti 700.000 de euro, deoarece in urma unei analize de pe teren realizata recent, la Rosia Montana, s-a constatat ca fosta exploatare miniera de stat polueaza zona prin scurgerea apei de mina ce are un caracter acid. In aceste conditii, Ministerul Mediului a luat decizia de a ecologiza mina veche de la Rosia Montana, proiect care necesita 700 de mii de euro.

Borbely a mai spus ca a cerut investitorului, in cadrul unei vizite la Rosia Montana, ca in momentul in care va incepe exploatarea, sa vina cu anumite garantii. „Am solicitat sa puna banii jos pentru reecologizare inainte de a porni exploatarea, ca nu cumva sa dispara sau stiu ce se va intampla cu actionariatul si sa avem garantii ferme printr-o societate de asigurari ca in cazul in care se intampla ceva acolo, statul roman sa nu ramana cu buzele umflate„.

Ministrul Mediului considera ca va trece mult timp pana ar putea fi demarate, efectiv, investitiile la zacamantul de la Rosia Montana. In primul rand, trebuie verificat un nou certificat de urbanism depus de investitor. De asemenea, Ministerul Culturii trebuie sa realizeze un studiu arheologic. In plus, vor avea loc o serie de audieri in vederea analizarii consecintelor transfrontaliere. In aceste conditii, „va fi considerat un proiect pentru care trebuie inceput studiul de impact de la zero„, a precizat Laszlo Borbely.

Productie video realizata de Oana Boncu

Principalele declaratii ale ministrului Mediului:

  • Despre demararea investitiei. Nu pot sa estimez in momentul de fata, pentru ca avem un nou certificat de urbanism, altul decat cel care a fost suspendat. Am  cerut clarificari de la investitori, saptamana trecuta. Sunt cateva lucru care trebuiesc clarificate, unele documente care nu sunt in posesia lor. De exemplu,  acest studiu arheologic care trebuie facut si aprobat de Ministerul Culturii, PUZ-ul (n.red. Planul Urbanistic Zonal) il discutam acum. Si probabil va fi  considerat un proiect pentru care trebuie inceput studiul de impact de la zero. Ar trebui sa incepem toate procedurile, iar acestea dureaza, cu toate audierile, cu  transfrontalierul, mai ales cu Ungaria. Deci, va mai va dura.
  • Eu cred ca ar putea dura pana la sfarsitul anului, dar depinde cum reactioneaza investitorii, cum vin cu materialele care le cerem. Deci depinde de ei si de  noi. In ceea ce ne priveste, o sa respectam legislatia europeana si nationala.
  • Ma duc saptamana viitoare in Suedia sa vad cum functioneaza o asemenea mina bazata pe cianura.
  • Despre rezolutia impotriva cianurilor adoptata in Parlamentul European. Este un semnal acum, politic mai mult. Din pacate, se pare ca nu exista o alternativa  la aceasta procedura a cianurii. E altceva, cand iei o decizie politica cum ar putea sa se ia in Parlamentul Romaniei. Parlamentul poate sa spuna nu, asa cum  in Ungaria s-a interzis. Pana cand nu va lua o decizie, trebuie sa respectam legislatia europeana.
  • Despre deversarea de cianuri. In prezentarea facuta cand am fost la Rosia montana, si au venit experti din afara, chiar recunoscuti in lume, se pare ca dupa  ce acest sistem inchis este decianuarat, ceea ce ajunge acolo in acel lac nu mai prezinta pericol. Ei s-au angajat la 5 miligrame, fata de 10 miligrame cat  este permis in UE si fata de 50 miligrame cat sunt permise in SUA, Australia si Canada.
  • Dar evident cand vom ajunge acolo va trebui sa avem toate garantiile. In plus, eu am solicitat sa puna banii jos pentru reecologizare inainte de a porni exploatarea, ca nu cumva sa dispara sau stiu ce se va intampla cu actionariatul. Sa avem garantii ferme printr-o societate de asigurari ca in cazul in care se intampla ceva, statul roman sa nu ramana cu buzele umflate.
  • Despre oportunitatea investitiei la Rosia Montana. Punctul meu de vedere ca ministru al mediului este sa respect legislatia. Ca politcian, ca om care a fost  acolo, consider ca o responsabilitate o poarta statul romann care atunci cand a dat licenta trebuia sa clarifice toate problemele. Statul a lasat la  latitudinea investitorului, sa cumpere sau nu stiu ce. Si acum, culmea, da 700.000 de euro pentru a neutraliza apa acida care a stat 10 ani de zile si nimeni  nu s-a sinchisit sa rezolve o problema de mediu. Acum dam din Fondul de Mediu 700.000 de euro. Sunt lucruri care de mult trebuiau rezolvate de statul roman.  Dupa parerea mea, statul roman ar fi putut sa incheie un contract mai avantajos, sa nu ramana doar cu 20%.
  • Si daca dorea sa porneasca, probabil ar fi trebuit sa porneasca. Cel mai pagubos este sa nu faci nimic, sa o taraganezi, nimeni nu are de castigat. Acolo sunt 90% someri.
  • Pararea mea este ca statul a dat dovada de delasare si de o lipsa de asumare de responsabilitate in anumite situatii. Toata lumea s-a ferit.
  • Despre modificarea clauzelor contractuale. Eu i-am spus lui Videanu (n.red. ministrul economiei) si a spus ca discuta cu ei, dar, deocamdata e in faza  incipienta.
  • Despre desecretizarea contractului. Eu sunt foarte mirat cand discut aceste probleme. Trebuie sa intelegea si presa ca sunt contracte unde anumite parti sunt  si vor fi secrete. Sunt parti care tin de  o strategie si de interese nationale. Nu cred ca aici trebuie sa batem mondea, ci pe angajamentul de a nu fi  pagubit ceteteanul roman si mediul.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro