Într-o rară apariție publică, șeful serviciului de informații din Canada anunță că a dejucat „amenințări letale” din partea Iranului
Serviciul Canadian de Informații de Securitate (CSIS) a dejucat anul acesta amenințări potențial letale din partea Iranului împotriva unor persoane aflate în Canada și considerate de Teheran inamici, a afirmat joi directorul instituției, într-un discurs public puțin obișnuit, potrivit agenției Reuters.
Dan Rogers, numit la conducerea serviciului de informații interne, a comunicat unele detalii cu ocazia prezentării anuale a amenințărilor de securitate la adresa Canadei.
Reuters remarcă faptul că directorii CSIS apar rareori în public.
CSIS afirmase în august doar că anchetează amenințări iraniene. Rogers a arătat acum că „în cazuri deosebit de alarmante în ultimul an, a trebuit să ne modificăm prioritatea operațiunilor pentru a contracara acțiuni ale serviciilor iraniene de spionaj și ale intermediarilor acestora, care au vizat persoane percepute ca amenințări” pentru regimul de la Teheran.
„Nu doar într-un caz, asta a presupus depistarea, anchetarea și împiedicarea unor amenințări potențial letale împotriva unor persoane din Canada”, a adăugat el. Aceasta a fost prima confirmare a intervenției CSIS pentru protejarea criticilor Iranului de pe teritoriul canadian, notează Agerpres.
Canada are relații deosebit de proaste cu Iranul, cu care a întrerupt legăturile diplomatice din 2012. Anul trecut, guvernul de la Ottawa a declarat Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă, decizie condamnată de partea iraniană.
Rogers a mai spus joi că agenți ai serviciului pe care îl conduce au blocat tentative ale Rusiei de a achiziționa ilegal produse și tehnologii canadiene.
CSIS a acționat pentru a dejuca tentativele respective „informând mai multe companii canadiene că firme paravan din Europa care încercau să le cumpere produsele aveau de fapt legături cu agenți ruși”.
Potrivit directorului, companiile avertizate au luat măsuri imediate pentru a-i respinge pe ruși.
Canada este de asemenea critică față de Rusia și invazia acesteia în Ucraina, declanșată în 2022.
