Sari direct la conținut

Investitorii au uitat de uciderea ziaristului Khashoggi: Gigantul petrolier saudit Aramco, primit pe piața mondială a obligațiunilor cu o cerere de 100 mld. dolari

Sonda petrol, Foto: Flickr
Sonda petrol, Foto: Flickr

Prima emisiune de obligațiuni a Saudi Aramco a fost primită cu o cerere de 100 de miliarde de dolari, în condițiile în care randamentele oferite sunt mai mici sau egale cu cele ale bondurilor emise de Arabia Saudită, transmite Bloomberg.

Este rar ca pentru obligațiunile unei companii de stat să se plătească mai puțin decât pentru datoria suverană a respectivei națiuni, cererea enormă reflectând apetitul investitorilor pentru aceste instrumente financiare.

Succesul emisiunii de obligațiuni marchează o schimbare extraordinară de atitudine a investitorilor și bancherilor de pe Wall Street, care anul trecut evitau Arabia Saudită după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Statele Unite ale Americii au pus pe lista neagră 16 cetățeni saudiți pentru rolul lor în uciderea lui Khashoggi, potrivit unei declarații publicate luni. Criza și scăderea prețurilor la țiței au lovit Regatul la sfârșitul anului trecut și începutul lui 2019, economia a încetinit și investitorii au scos bani din piața de capital locală. Acum, situația pare să se schimbe, ajutată de creșterea petrolului la peste 70 de dolari pe baril, față de 50 de dolari în decembrie.

Emisiunea Aramco este una dintre cele mai mari tranzacții ale anului, fiind prima oară când gigantul petrolier din Arabia Saudită folosește piața internațională a obligațiunilor. Când Qatar, o națiune rivală din Orientul Mijlociu, a vândut obligațiuni de 12 miliarde de dolari la începutul acestui an, a obținut 50 miliarde de dolari, dovadă a apetitului investitorilor de a împrumuta țări bogate, producătoare de petrol.

Ieșirea pe piața bond-urilor este percepută de cei mai mulți experți drept un plan B pentru a strânge fonduri pentru programul economic al țării după ce oferta publică inițială (IPO) a lui Aramco, care a fost planificată pentru 2018, a fost amânată până cel puțin în 2021.

Astfel, prințul moștenitor Mohammed bin Salman folosește bilanțul impecabil al companiei pentru a-și finanța ideile.

Aceasta nu este prima dată când Arabia Saudită a apelat la piețele de obligațiuni de la moartea lui Khashoggi. În ianuarie, Regatul a obținut 7,5 miliarde de dolari prin obligațiuni emise la nivel internațional, ceea ce a arătat că uciderea jurnalistului nu a oprit de tot investițiile străine.

Compania de stat obținut în 2018 cel mai mare profit din lume, iar veniturile de 111 miliarde de dolari au fost mai mari decât cele ale Apple Inc., Alphabet Inc. și Exxon Mobil Corp. la un loc.

Dar bilanțurile publicate înainte de intrarea firmei pe piața internațională a obligațiunilor arată, de asemenea, că Aramco – o organizație care produce aproximativ 10% din țițeiul mondial – nu generează la fel de mulți bani pe baril ca alte companii petroliere, cum ar fi Shell, din cauza taxelor mari.

Compania intenționează să utilizeze o parte din veniturile din vânzarea obligațiunilor pentru a plăti pentru achiziționarea unui pachet majoritar de 69 miliarde dolari în compania petrochimică locală SABIC.

Acordul dintre trei entități guvernamentale – în care fondul de suveran al regatului își vinde participația de 70% în Sabic către Aramco transferă, practic, bani dintr-un buzunar al statului în altul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro