Ioana Nicolaie citeste in premiera din noul sau roman Pelinul negru – marti, 21 februarie, la Humanitas Cismigiu

Editura Humanitas va invita marţi, 21 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la o nouă ediţie a serilor „Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc!“. Invitata serii, Ioana Nicolaie va citi în premieră din romanul „Pelinul negru“ aflat în pregătire la Editura Humanitas.

Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

Ioana Nicolaie

Pelinul negru

-fragment în avanpremieră-

În data de 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea. Dar eu nu ştiu încă asta. Sunt un început de Tutuană, în clasa a doua, din cea mai bună şcoală specială din ţară. (…) Una învârte ca un titirez o găletuşă de plastic. Râde în hohote, fiindcă aşa se dă ea pe o roată mare. Alta râcâie coperta unui bloc de desen şi, când n-o vede nimeni, vâră cartonul în gură, îl mestecă bine, e mai bun decât orice. Dar cheala a treia se joacă frumos, îmi place, lipeşte hârtie colorată, acela pare un pantof, mai sus e ca o rochie şi apoi doamna Mariana o ajută să adauge un cap. Şi uite aşa, din nimic, apare o mamă. Cât de bucuroasă e cheala, o să-şi poată lua de-acum mama ca să şi-o pună, într-un plic, sub pernă. Pe când mama mea e departe, în capătul ţării, şi nu poate să vină la mine când vrea. În plus, nu seamănă cu o bucată de hârtie, cum şi-a făcut cheala, fiindcă are o gură adevărată, cu buze, şi are gene lungi şi ochi din care picură plâns tot timpul. Vorbeşte mai blând ca oricine. Iar dacă e cea mai bună mamă, apoi ea nu m-a bătut niciodată. Deodată am fum în suflet, nu mi-o mai pot scoate din cap, aşa că mă pun jos şi nu mai vreau să aud nimic. Mă gândesc doar să mă preschimb într-o gaiţă şi să zbor iute ca să-mi fac un cuib în plopul de la drum, de unde pot să mă uit tot timpul în casă. Acolo, între crengi, nu m-aş teme de nimic, nici de lup, fiindcă el nu e maimuţă ca se se caţere.

-Ce faci, Agustina? mă întreabă doamna Mariana.

Dar eu nu-i răspund, dacă tot m-am supărat, încep şi eu ca Nadia să-mi trag palme cât pot de repede. Mă doare, dar nu-mi pasă, căci doamna Mariana o să mă ţină bine şi-apoi o să mă ia în braţe şi-o să-mi şteargă faţa cu un şerveţel parfumat. (…)

-Dans modern! strigă o cheală.

-Hai, Bulţa, se bâţâie Nadia, că tu eşti băiat.

-Sunt fată, nu vezi?! Ca să-i intre o dată în cap, îi trag o palmă.

Au, face ea, şi-apoi râde, ce-i pasă? Începe să sară, e cangur, şi dacă ea poate ţopăi aşa eu de ce să nu fiu băiat? Fiindcă ei îi place atât de mult că nu-s negricioasă ca ea. În plus mă cheamă Bulţa, ca pe-un prieten din casa de copii unde-a fost mai înainte, unde era mizerie şi multă bătaie.

-Vreau să fii băiat. Te rooog! Vreau!

-Bine. Sunt Bulţa. Nu mai urla, că-mi spargi urechile.

Şi dansăm amândouă, cu figuri, aşa cum am văzut la televizor. Toată lumea bate din palme. Iar vreo două chele se zguduie de-atâta râs pe podea. Însă noi ne facem aşa teatrul nostru, nu ne mai trebuie actori. Doamna Mariana e veselă nevoie mare, aşa că la sfârşit ne dă câte o bomboană.

-Acum balerinele! Invit în scenă balerinele! râde ea.

Sar vreo şase chele, în timp ce noi aplaudăm tare. Şi e şi cea cu mama de carton pe care o flutură la fiecare piruetă. Se mişcă încet, cât mai pe vârfuri, şi-şi ţin mâinile ca nişte cenuşărese. Nu le mai văd treningurile, căci au deodată rochiţe de pene. Mi se par atât de frumoase. Dansează pe muzica aceea pe care nu ştiu unde a găsit-o doamna, fiindcă e altfel, ca un pic de febră. Din senin mi se umplu ochii de lacrimi, dar în linişte, nu ca atunci când se apropie huiduma.

-Vreau şi eu, zic.

Şi sar între ele. Încep să mă rotesc, până am o rochie roşie, scânteietoare. Şi conduri de argint, sau poate chiar de aur, aşa cum merită tutuanele. Plutesc, nu mă mai atinge nimic, nu mai văd nicio cheală, iar doamna Mariana se preschimbă în ceaţă. Aşa mă ridic eu tot mai sus, pe deasupra paturilor, cu prietenul meu, aerul, care mă ţine aidoma prinţului. Iar dormitorul e un câmp plin de maci, mulţi, mulţi, ca să nu ne mai putem izbi de niciun tavan. Fiindcă ne-am prefăcut în nori, pufoşi, din care nu poate începe nicio furtună. Însă ce caut eu acolo, mă întreb deodată, cum am ajuns atât de sus şi de fără ajutor? Doamne, de-acum o să cad, mi-e un rău groaznic de înălţime. Spaima se dolofăneşte, în timp ce muzica se împuţinează tot mai mult până se termină. Şi totul începe să vâjâie. Mă învârt ca o elice, am tălpile iuţi tare şi mă rotesc, doar, doar n-o să mă strivesc de podea. Dar palma doamnei Mariana îmi pune frână, stai, Agustina, c-o să ameţeşti de tot, şi mă ţine bine până încetinesc. Mă fac moale, mă las cu zgomot pe podea. Numai că o ating, fără să vreau, adică din greşeală, şi pe mama de hârtie a chelei a treia. Iar mama asta se rupe, picioarele i se smulg din şold.

-Mi-ai distrus mama, Bulţa! Te omor! o aud ca prin vis pe cheală. Sunt atât de buimacă încât nu-mi dau seama de pericol.

Nebuna se aruncă peste mine şi începe să dea. Dau şi eu, cât pot, cu pumnii şi cu picioarele. Strig şi eu o dată cu ea, ca una care are cu capul, dar mie cine mi-a luat-o pe mama, ha, cine? Icnim, ne tăvălim pe mochetă, dăm cu unghiile şi muşcăm la întâmplare. Că vrem să crăpăm acolo, se aude, să nu ne mai despartă nimeni! Dar de ce nu ne lasă în pace şi trag aşa de noi? Căci noi suntem în stare să şi murim ca să ne apărăm mamele, să nu ni le distrugă nimeni, să nu ni le ia. După un timp, totuşi, ne oprim, nu mai avem deloc putere, poate că ura e dusă şi îngropată. Plângem în hohote, cu sughiţuri. Amândouă.

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud.

A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun – de cătreUSR ”Cartea Anului” 2013), antologia Lomografii, două romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sîrmă) şi literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik şi mercenarii şi Ferbonia). A fost nominalizată la premii naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în 2013 în suedeză şi, în 2014, în bulgară, iar O pasăre pe sârmă se traduce în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. A fost inclusă în cincisprezece volume colective româneşti (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratiţă, Cartea simţurilor, Bucureştiul meu etc.) şi în numeroase reviste şi antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).

Invitată pentru lecturi şi conferinţe la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN România.

Ultima apariţie editorială: Pelinul negru, roman, Editura Humanitas, 2017.