Sari direct la conținut

Iohannis a plecat în SUA, în timp ce PNL încearcă să treacă legea prin care președintele să poată candida la Senat / Merge cu același avion privat cu care a fost în turneele din Emirate sau Africa – FOTO

HotNews.ro
Avion Gulfstream G550 (foto ilustrativă), Foto: Ian L. Sitren / Zuma Press / Profimedia
Avion Gulfstream G550 (foto ilustrativă), Foto: Ian L. Sitren / Zuma Press / Profimedia

În plin scandal generat de proiectul prin care PNL vrea să îi permită președintelui să candideze la Senat, Klaus Iohannis a plecat în Statele Unite. Conform Boarding Pass, șeful statului are un zbor fără escală cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg. Același cu care a mai călătorit în SUA, în Emiratele Arabe Unite sau în Africa.

Singurele evenimente care figurează pe agenda publică a lui Klaus Iohannis în această săptămână sunt marți și miercuri – vizită în SUA:

  • 24 septembrie – ora locală 09:00, 16:00, ora României: participare la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.
  • 25 septembrie – ora locală 12.30, 19.30, ora României: intervenția națională susținută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Cu ce avion călătorește Iohannis la New York

Boarding Pass scrie că șeful statului și-a început călătoria luni, de la Constanța, și va zbura fără escală spre New York (timp de aproximativ nouă ore), cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg.

Avionul este același cu care președintele a mai zburat în mai și iulie 2024 la Washington DC (SUA) și în august 2024 la Chișinău (Republica Moldova).

De asemenea, în anul 2023 același avion a fost închiriat pentru deplasările oficiale ale președintelui din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud, conform Boarding Pass.

„Legea Iohannis”

Plecarea în SUA a președintelui vine în timp ce PNL a depus la Senat un proiect de lege care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Inițiativa are nevoie și de voturile PSD pentru a fi adoptată, iar Marcel Ciolacu a declarat, luni, că le va recomanda parlamentarilor PSD să nu voteze acest proiect.

În aceste condiții, PNL a hotărât să nu pună acest proiect pe ordinea de zi de luni a Biroului Permanent al Senatului. Liberalii au trimis Biroului Electoral Central (BEC) o adresă în care cere să fie lămurită noțiunea de „candidat independent”. Legea spune că nu pot candida pe listele partidelor candidații independenți. 

Inițiativa liberalilor are un singur articol și este dedicată unei singure persoane: Klaus Iohannis. Fără aprobarea acestei modificări legislative, președintele nu ar avea dreptul legal să candideze. În prezent, Constituția prevede că președintele României nu are dreptul să fie membru al unui partid politic. Legea electorală obligă însă ca un candidat aflat pe lista unui partid să fie membru de partid.

Situația nu este nouă. Ion Iliescu, fostul președinte al României, a beneficiat de un articol cu dedicație în 2004 pentru a putea candida la parlamentare. De altfel, nu există diferențe între amendamentul din 2004 și cel din 2024.

Mandatul lui Klaus Iohannis se încheie în 20 decembrie 2024, în timp ce alegerile parlamentare au loc în 1 decembrie.

Aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale, pentru vizitele făcute de Iohannis în străinătate în 2023

Klaus Iohannis a făcut, în 2023, 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei (8,2 milioane de euro), a dezvăluit Cotroceniul în decembrie 2023, în contextul în care a existat o dezbatere publică pe tema costurilor vizitelor în străinătate ale președintelui, care nu sunt prezentate în detaliu pe motiv că sunt informații secretizate.

Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale la solicitarea Agerpres, cheltuielile aferente pentru cele 34 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2023, au însumat 41.104.103 lei. Acești bani reprezintă aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale pe 2023, stabilit la 135 milioane de lei.

Iohannis a făcut în 2023 mai multe vizite în lume care au reprezentat o premieră în ultimii 20 de ani, şeful statului mergând în Japonia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Chile, Argentina, Kenya, Tanzania, Cabo Verde sau Senegal.

Prezentate de Administraţia Prezidenţială drept succese diplomatice, în ţară au fost intens criticate pentru costuri, care au fost ținute la secret, dar şi pentru că destinaţiile au fost considerate mai degrabă turistice.

Administraţia Prezidenţială a transmis în decembrie 2023, într-un răspuns oficial referitor la costurile turneului oficial făcut de şeful statului în Africa, că detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât „această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate”.

Șeful statului a făcut în 2023 o serie de deplasări externe, respectiv în Azerbaidjan (2-3 februarie – vizită oficială şi participare la reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze), Luxemburg (vizită oficială – 27 februarie), Polonia (22 februarie – reuniunea B9), Belgia (reuniuni ale Consiliului European – 9 februarie, 23-24 martie, 29-30 iunie, 26-27 octombrie, 14-15 decembrie, CELAC – 17-18 iulie, vizită oficială – 8 noiembrie, 13 decembrie – Summitul UE-Balcanii de Vest), Emiratele Arabe Unite (18-21 martie – vizită oficială şi 2-4 decembrie – COP28), Bulgaria (15 martie – vizită oficială), Japonia (6-8 martie – vizită oficială), Singapore (10 martie – vizită de stat), Marea Britanie (5-6 mai – participare la ceremoniile dedicate încoronării Regelui Charles al III-a şi a Reginei Camilla), Islanda (16-17 mai – Summitul Consiliului Europei), Regatul Ţărilor de Jos (reuniune în format restrâns în pregătirea Summitului NATO), Slovacia (6 iunie – Summitul B9), Republica Moldova (Summitul Comunităţii Politice Europene), Lituania (11-12 iulie – Summitul NATO), Statele Unite (19-21 decembrie – Adunarea Generală a ONU), Ungaria (11 octombrie – vizită oficială), Portugalia (7-9 octombrie – vizită de stat), Spania (5 octombrie – Summitul Comunităţii Politice Europene şi reuniunea informală a Consiliului European).

Şeful statului a efectuat şi două turnee, în 2023 – unul în America Latină (Brazilia, Chile şi Argentina – 18-25 aprilie) şi unul în Africa (Kenya, Tanzania, Republica Cabo Verde şi Senegal – 14-23 noiembrie).

Președintele Klaus Iohannis se plimbă în Parcul Național Nairobi, alături de soția sa, Foto: Kenya Wildlife Service
Președintele Klaus Iohannis se plimbă în Parcul Național Nairobi, alături de soția sa, Foto: Kenya Wildlife Service
INTERVIURILE HotNews.ro