Iohannis, la comemorarea a 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu: 'Crăişorul Munţilor', unul dintre martirii şi eroii emblematici şi carismatici ai ţării noastre
Hotărârea şi curajul cu care Avram Iancu s-a dedicat împlinirii idealurilor naţionale şi a unor înalte valori umane – dreptate şi libertate socială, egalitate în drepturi, libertate economică – dăinuie peste timp şi rămân un reper semnificativ al istoriei noastre, se arată în mesajul transmis, duminică, de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Serbărilor Naţionale Ţebea 2023.
Mesajul a fost prezentat de către consilierul de stat din cadrul Departamentului Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT, Mihai Şomordolea.
„Comemorăm astăzi, în Panteonul Moţilor de la Ţebea, 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, ‘Crăişorul Munţilor’, unul dintre martirii şi eroii emblematici şi carismatici ai ţării noastre. Le transmit salutări şi gânduri bune tuturor românilor care se reunesc aici, în Munţii Apuseni, la Gorunul lui Horea, în fiecare an, în semn de pietate şi recunoştinţă pentru cel care a catalizat energiile patriotice şi s-a dedicat luptei pentru îndeplinirea idealurilor şi valorilor naţionale în timpul Revoluţiei de la 1848, din Transilvania. Alături de alţi revoluţionari paşoptişti din spaţiul românesc, prin activitatea sa, Avram Iancu a stimulat procesul de formare a conştiinţei naţionale, de afirmare a nevoii de unitate a poporului român şi de creare a statului naţional modern”, se arată în mesajul transmis.
Preşedintele Iohannis a amintit că declararea drept Erou al Naţiunii Române, în 2016, este rezultatul „emulaţiei patriotice” pe care Avram Iancu a generat-o şi continuă să o genereze şi astăzi.
„Prezenţa românilor în număr tot mai mare, de la an la an, la Serbările Naţionale de la Ţebea, reprezintă un indicator major al afirmării conştiinţei civice, al solidarităţii naţiunii române şi al recunoştinţei pe care o arătăm martirilor noştri. În semn de adâncă preţuire şi pentru a aduce un omagiu jertfei lui Avram Iancu în împlinirea idealurilor naţiunii române, anul 2024 a fost proclamat ‘Anul Avram Iancu’, marcând astfel două secole de la naşterea ilustrului revoluţionar paşoptist”, a mai transmis şeful statului.
Potrivit mesajului, evenimentele culturale, artistice şi educaţionale programate pentru anul viitor vor reprezenta o oportunitate deosebită, nu doar pentru a celebra viaţa şi contribuţia inestimabilă a lui Avram Iancu, ci şi pentru a canaliza eforturile naţionale în direcţia consolidării sentimentului de apartenenţă la marea comunitate românească.
„Aceste evenimente au şi menirea de a întări coeziunea socială, atât de necesară astăzi, precum şi de a contracara manifestările xenofobe, rasiste şi extremiste, încurajând şi promovând, totodată, respectul şi toleranţa faţă de diversitatea etnică şi culturală. Lupta lui Avram Iancu are o semnificaţie contemporană profundă. La aproape două veacuri de la eforturile sale pentru eliminarea discriminărilor etnice şi sociale, România şi întreaga lume se confruntă cu provocări majore”, a punctat şeful statului în mesaj.
Preşedintele Iohannis a atras atenţia că „traversăm o perioadă dificilă, cu un război injust la graniţele României, declanşat de mentalităţile imperialiste ale Federaţiei Ruse”.
„În acelaşi timp, este evidentă creşterea îngrijorătoare a discursului totalitar, accentuarea discriminărilor şi a manifestărilor extremiste, dar şi amplificarea polarizării şi a inegalităţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. În faţa acestor ameninţări, suntem chemaţi să ducem mai departe moştenirea pe care ne-au lăsat-o Avram Iancu şi ceilalţi eroi naţionali, pentru a consolida România modernă, democratică şi europeană. Glorie eternă eroilor noştri”, se încheie mesajul transmis cu prilejul Serbărilor Naţionale Ţebea 2023.