Sari direct la conținut

Ion Iliescu (PSD): Din 2004, numarul certificatelor de revolutionar a crescut cu circa 10.000

HotNews.ro
Certificat de revolutionar, Foto: Agerpres
Certificat de revolutionar, Foto: Agerpres

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat vineri ca, incepand din 2004, numarul certificatelor a crescut cu circa 10.000, transmite Agerpres. Declaratia lui Iliescu a fost facuta in contextul in care premierul Emil Boc a anuntat ca vrea sa declanseze un proces de verificare a certificatelor de revolutionar, fiind in favoarea acordarii subventiilor doar pentru urmasii celor decedati sau raniti in Revolutia din 1989.

„Totdeauna am spus ca exista un numar mare de impostori care au fost cultivati mai ales de anumite grupuri. De fapt, esenta legii din 2004 era nu de a se acorda noi certificate, ci de a fi verificate certificatele care fusesera eliberate pana atunci. Era datoria in primul rand a asociatiilor ca sa verifice acest lucru si a secretariatului de stat. Din pacate, de atunci s-au mai dat vreo 10.000 in plus, in loc sa se reduca si sa se verifice ceea ce era'”, a spus Iliescu.

Saptamana trecuta, premierul Emil Boc s-a pronuntat, la un post de televiziune, pentru acordarea subventiilor doar pentru urmasii celor decedati sau raniti in Revolutia din 1989.

„Cred ca (n.r. – stipendiile alocate revolutionarilor) se mai justifica doar pentru urmasii celor decedati in revolutie. Avem in analiza un asemenea demers, nu este usor, pentru ca este o tema sensibila si grea in acelasi timp, dar cred ca daca vrem sa fim corecti cu bugetul tarii si cu romanii ar trebui sa ne preocupe in primul rand soarta acelora care sunt urmasii celor decedati in revolutie sau raniti, restul cred ca deja 20 de ani sunt suficienti si cred ca ar trebui sa reintram in randul lumii in privinta drepturilor si obligatiilor”, a spus Boc, subliniind ca subventiile alocate revolutionarilor intr-un an reprezinta sume importante, care se ridica la milioane de euro.

Revolutionarii si-au anuntat intentia de a declansa proteste stradale, in replica la intentiile de a modifica legislatia ce are in vedere acordarea subventiilor pentru revolutionarii din Decembrie 1989.

In urma cu doua saptamani, Adrian Nicolaescu, secretar general al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din decembrie 1989, a declarat ca 74 de certificate de revolutionar au fost oficial declarate nule si alte cateva zeci urmeaza sa fie anulate, atunci cand Curtile de Apel din intreaga tara vor da decizii care vor confirma hotarari prin care Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii a stabilit ca detinatorii acestor certificate au facut politie politica sau au luptat impotriva Revolutiei.

La nivel national exista aproape 200 de asociatii ale revolutionarilor din decembrie 1989, aproximativ 70 dintre acestea avand dreptul de a elibera certificate de revolutionar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro