Sari direct la conținut

IPS Teodosie, mesaj înainte de a intra la judecata BOR: „Rugaţi-vă pentru mine, pentru Preafericitul Patriarh Daniel, ca să avem cuget bun”

HotNews.ro
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Foto: Inquam Photos / Lavinia Cioaca
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Foto: Inquam Photos / Lavinia Cioaca

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, le cere credincioșilor să se roage pentru el, pentru Patriarhul Daniel, dar şi pentru membrii Sfântului Sinod, ca să aibă „cuget bun” și să ia decizii „după voia lui Dumnezeu”. Mesajul este transmis cu o zi înaintea ședinței Sinodului Bisericii Ortotoxe, care se va întruni pentru a-l judeca pe IPS Teodosie pentru „acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”, pentru insistența acestuia ​de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie.

  • „Să fiţi încredinţaţi, ca părinte, aici, în ţinutul apostolic al Sfântului Apostol Andrei şi al Sfântului Apostol Filip, vă voi fi mereu fidel şi mă voi ruga pentru toţi.
  • Rugaţi-vă şi frăţiile voastre, dobrogenii, pentru mine, rugaţi-vă pentru întâi stătătorul bisericii noastre, pentru Preafericitul Patriarh Daniel pe care eu îl cinstesc şi îl respect, pentru toţi membrii Sfântului Sinod ca să avem credinţă curată şi cuget bun şi toate cele pe care le hotărâm să fie după voia lui Dumnezeu”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la Radio Dobrogea, conform News.ro.

El le-a mulţumit credincioşilor care au ţinut postul instituit în primele trei zile din această săptămână: „Vă mulţumesc tututor că aţi ţinut acest post, să îl ţinem şi miercuri. Şi iată postul şi rugăciunea sunt tare bine sufletului şi ne apropie de Dumnezeu. Să ne dea Dumnezeu ceea ce este mai de folos tuturor, să ne lumineze şi să ne întărească în credinţă”.

Post instituit de IPS Teodosie pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului

Săptămâna trecută, Arhiepiscopia Tomisului a emis un ordin prin care instituie perioadă de post între 26 – 28 februarie şi precizează că în această perioadă clericii vor oficia în biserici şi mănăstiri Acatistul Bunei Vestiri şi Acatistul Sfântului Apostol Andrei, măsuri luate pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului:

„Având în vedere râvna şi solicitarea insistentă a credincioşilor din cuprinsul Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului de a se institui o perioadă de rugăciune şi de post pentru împlinirea dorinţei poporului de pace, rânduială şi descoperire a adevărului, se emite prezentul ordin circular:

1. Se instituie o perioadă de post de luni, 26.02.2024, până miercuri, 28.02.2024, inclusiv.

2. În această perioadă, clericii şi credincioşii vor oficia în biserici şi mănăstiri, zilnic, Acatistul Bunei Vestiri şi Acatistul Sfântului Apostol Andrei.

3. Toate parohiile şi mănăstirile din subordinea Arhiepiscopiei Tomisului vor anunţa enoriaşii cu privire la prezenta dispoziţie canonică, după Sfânta Liturghie de duminică, 25.02. 2024”, se arată în ordinul respectiv.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a susținut că un ierarh poate institui o perioadă specială de post şi de rugăciune la solicitarea credincioşilor.

Sinodul BOR îl judecă joi pe IPS Teodosie pentru „acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”

​În 9 februarie, insistența lui IPS Teodosie de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie a primit un răspuns dur de la vârful Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Invocând faptul că insistând cu înverșunare în demersul său, respins de altfel pentru prima dată în 2003, Teodosie încalcă „ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române”, Patriarhia a anunțat că „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod”, care va fi joi, 29 februarie.

Potrivit sursei citate, solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist.

„În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic. De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan”, a precizat Cancelaria Sfântului Sinod, potrivit Agerpres.

Conform acesteia, „întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu doreşte să intre în componenţa unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverşunare ca doar eparhia pe care o păstoreşte să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existenţa unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan”.

„De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod”, mai precizează sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro