Sari direct la conținut

Irakul se teme de ”colaps” dacă Trump oprește robinetul petrodolarilor

HotNews.ro
Parlamentul din Irak (captura), Foto: Hotnews
Parlamentul din Irak (captura), Foto: Hotnews

În Irak, liderii se tem de ”colaps” economic dacă Washingtonul pune în practică amenințările sale privind sancțiunile, inclusiv cele privind blocarea accesului la veniturile din petrol care asigură 90% din bugetul de stat, relatează AFP.

Washingtonul a amenintat cu sancțiuni imediat după ce Parlamentul irakian a votat expulzarea a 5.200 de soldați americani detașați pe pământul său, ca reacție la asasinarea pe 3 ianuarie în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, văzut de SUA drept cea mai mare amenințare pentru Irak, deja traumatizată mai bine de un deceniu de embargoul din anii 1990.

”Vom impune sancțiuni cum nu au mai văzut niciodată”, a spus președintele american Donald Trump. Sancțiunile care vor face ca ”cele impuse Iranului să pară slabe”.

Un oficial american a contactat imediat biroul prim-ministrului demisionar Adel Abdel Mahdi, au spus imediat doi funcționari irakieni.

”Dacă trupele americane sunt expulzare, Statele Unite vor bloca contul vostru de la Rezerva Federală de la New York”, a amenințat el, potrivit acestor doi funcționari.

Pentru Bagdad, contul acesta deschis în 2003 este vital: prin acest cont veniturile din petrolul irakian se transformă în dolari.

Condițiile impuse de ONU la vremea respectivă prevedeau ridicarea embargoului impus Irakului după invazia din Kuweit în 1990, în schimbul unei compensații trase de ONU pentru Kuweit.

Aurul negru asigură 90% din bugetul de stat – 112 miliarde de dolari din 2019.

”Dacă accesul nostru este blocat, robinetul dolarilor este închis”, a spus unul dintre funcționari.

”Va fi colaps”, a adăugat al doilea, pentru că guvernul nu va mai putea să plătească milioane de funcționari și pensii.

Potrivit unui al treilea responsabil irakian, Washington plănuiește să permită transferul dolarilor doar până la o treime din suma obișnuită.

Restricționarea accesului la cont este o opțiune discutată de Washington, confirmă un oficial al departamentului de stat american pentru AFP.

Contactat de AFP, Sistemul Federal de Rezerve a refuzat să comenteze.

Amenințările președintelui american, care implică direct Rezerva Federală, sunt fără precedent, instituția trebuind să fie independentă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro