Skip to content

Iranul amenință că va ataca „centre economice și bănci” din Golf după un atac israeliano-american asupra unei sucursale bancare din Teheran

Armata iraniană a afirmat miercuri că intenționează acum să atace „centre economice și bănci” din Golf, după un atac israeliano-american asupra unei sucursale bancare din Teheran, relatează AFP, conform Agerpres.

„Inamicul ne-a dat mână liberă pentru a viza centre economice și bănci” aparținând Statelor Unite și Israelului din regiune, a declarat sediul central al Khatam al-Anbiya, afiliat Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, potrivit unui comunicat difuzat la televiziunea națională.

Conform presei locale, un atac aerian israeliano-american a ucis angajați ai unei bănci din capitală care lucrau „în mod excepțional” pentru a se pregăti pentru salariile lunare.

„O sucursală a celei mai vechi bănci din țara mea a fost bombardată în timp ce era plină de angajați”, a declarat miercuri ministrul de externe Abbas Araghchi, adăugând pe X că forțele armate „vor răzbuna această crimă”.

El nu a prezentat un bilanț după acest atac, mai scrie AFP.