Iranul va incerca sa sparga blocada israeliana: Un vapor cu ajutoare umanitare pleaca duminica spre Fasia Gaza
Semiluna Rosie iraniana va trimite un vapor incarcat cu 1.100 tone de ajutoare umanitare destinate locuitorilor din Fasia Gaza, a declarat marti un oficial al organizatiei, Abdolrauf Adibzadeh, citat de AFP.
„Vaporul Semilunii Rosii, botezat ‘un vapor pentru copiii din Gaza’, va pleca duminica din portul Bandar Abbas” si va ajunga in Gaza in 14 zile, a declarat Adibzadeh, insarcinat cu afacerile internationale ale organizatiei umanitare.
„Nava va transporta 1.100 de tone de ajutoare, in special medicamente, hrana, haine de copii si jucarii care vor fi oferite copiilor din Gaza, din partea copiilor iranieni”, a adaugat el.
La bordul navei vor calatori doar zece persoane – cinci ziaristi si cinci voluntari.
Semiluna Rosie iraniana anuntase la inceputul lui iunie intentia de a trimite un vapor cu ajutoare umanitare si un altul cu muncitori voluntari spre Gaza, intr-o noua tentativa de a sparge blocada impusa de Israel, in urma cu patru ani, enclavei palestiniene.
Cel de-al doilea vapor, cu muncitori, asteapta inca focul verde al autoritatilor iraniene, din motive de securitate.
Iranul, care nu recunoaste Israelul, a luat decizia de a trimite ajutoare umanitare in Fasia Gaza dupa atacul sangeros din 31 mai, cand marina israeliana a atacat o flota umanitara in apele internationale din largul enclavei palestiniene. Noua pasageri turci au fost ucisi in urma acestui raid. Israelul a sustinut ca soldatii sai au fost atacati de pasageri, care aveau arme asupra lor.
