Skip to content

Israelul așteaptă undă verde de la SUA pentru a aduce Iranul în „epoca de piatră”, spune ministrul apărării

Israelul este „pregătit” să reia războiul împotriva Iranului și așteaptă undă verde din partea Statelor Unite pentru a aduce Iranul în „epoca de piatră”, a declarat ministrul apărării, Israel Katz, într-un mesaj video difuzat joi, potrivit AFP.

Președintele american Donald Trump a anunțat marți o prelungire unilaterală și pe termen nelimitat a armistițiului dintre Statele Unite și Iran, care a intrat în vigoare pe 8 aprilie, și căruia Israelul i s-a conformat, pentru a permite negocieri cu Teheranul, notează Agerpres.

Armata israeliană „este pregătită, atât pe plan defensiv cât și ofensiv, iar țintele (din Iran) au fost stabilite”, a spus Katz.

„Așteptăm unda verde a Statelor Unite, înainte de toate pentru a încheia eliminarea dinastiei Khamenei”, a adăugat ministrul israelian, cu referire la Mojtaba Khamenei, numit lider suprem pentru a-i succeda tatălui său, Ali Khamenei, ucis pe 28 martie, precum și „pentru a aduce Iranul în epoca întunericului și în epoca de piatră prin distrugerea instalațiilor energetice și electrice cheie și distrugerea infrastructurii economice naționale”.

„De data aceasta, când atacul se va relua, va fi diferit și mortal, adăugând lovituri devastatoare în punctele cele mai sensibile, după loviturile colosale deja suferite de regimul terorist iranian, care îi vor zgudui și dărâma fundațiile”, a mai Katz în mesajul video.