Sari direct la conținut

Guvernul israelian a aprobat acordul de armistițiu cu Hezbollah. Care sunt noile obiective ale lui Netanyahu

HotNews.ro
Benjamin Netanyahu în Gaza, Foto: Avi Ohayon/Israel Gpo / Zuma Press / Profimedia
Benjamin Netanyahu în Gaza, Foto: Avi Ohayon/Israel Gpo / Zuma Press / Profimedia

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat marţi seară că are un acord în cadrul cabinetului de securitate în vederea unei încetări a focului în Liban, fără a preciza durata lui, transmit AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

UPDATE 23.37: Cabinetul de securitate israelian a aprobat marţi acordul de încetare a focului în Liban, unde Israelul luptă împotriva mişcării islamiste Hezbollah, a indicat biroul premierului Benjamin Netanyahu, scrie AFP. Netanyahu a vorbit la telefon cu preşedintele american Joe Biden şi i-a mulţumit „pentru implicarea sa” în încheierea acestui acord, au precizat serviciile prim-ministrului israelian.


„În seara aceasta, voi aduce în faţa cabinetului un plan de încetare a focului în Liban”, a spus el într-un discurs televizat. „Durata încetării focului va depinde de ceea ce se va întâmpla în Liban”, a spus Netanyahu. „În acord total cu Statele Unite, ne menţinem o libertate totală de acţiune militară în Liban”, a adăugat el.

„Dacă Hezbollah va încerca să ne atace, dacă se va înarma, dacă va reconstrui infrastructură lângă graniţă, îi vom ataca”, a avertizat el.

Netanyahu a mai spus că, în ultimele luni, Israelul l-a ucis pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi pe alţi membri ai conducerii mişcării libaneze, şi a demolat o reţea de tuneluri în sudul Libanului. „Nu este acelaşi Hezbollah”, a mai spus prim-ministrul israelian.

El nu a anunţat însă de când cei în jur de 60.000 de locuitori din nordul Israelului strămutaţi de războiul cu Hezbollah vor putea reveni, şi s-a abţinut de la orice anunţ pe acest subiect.

Referindu-se la atacurile aeriene puternice care au lovit în cursul zilei capitala libaneză, Netanyahu a spus: „Pământul se zguduie la Beirut.” Martorii au raportat mai mult de 20 de atacuri. Ministerul libanez al Sănătăţii a informat că cel puţin 11 persoane au fost ucise în centrul capitalei.

Evocând cele „şapte fronturi” (Gaza, Cisiordania, Liban, Siria, Iran, rebelii houthi din Yemen şi grupările paramilitare irakiene susţinute de Iran) pe care luptă Israelul, Netanyahu a spus că încetarea focului în Liban va permite Israelului „să se concentreze pe ameninţarea iraniană”, comună, potrivit lui, pe toate aceste fronturi.

„Încetarea focului are trei raţiuni de a fi: prima, concentrarea pe ameninţarea iraniană, şi nu voi spune mai multe pe acest subiect”, a declarat el. În al doilea rând, va permite „împrospătarea trupelor şi reaprovizionarea” cu arme şi echipamente „pentru a ne încheia misiunea”.

În al treilea rând, cu privire la Hamas, încetarea focului va contribui la „izolarea” sa. „Când Hezbollah este în afara jocului, Hamas se găseşte singur (în Gaza). Presiunea noastră asupra sa se va intensifica, iar aceasta va contribui la misiunea sacră de eliberare a ostaticilor noştri”, a adăugat Netanyahu.

După discursul său, prim-ministrul interimar al Libanului, Najib Mikati, a cerut ca încetarea focului să fie pusă urgent în aplicare, şi a numit „isterice” atacurilor Israelului împotriva Beirutului.

INTERVIURILE HotNews.ro