Istoria scorurilor PSD și ale predecesorilor săi

Mai jos, când vezi referiri la “scorul de la parlamentare”, mă refer la scorul de la Senat. Este un reper mai bun, din punctul meu de vedere, decât scorul de la Camera Deputaților, unde pot fi votate și micuțele organizații/partide care reprezintă minoritățile naționale-altele-decât-cea-maghiară.

67,0% = scorul FSN la alegerile din 1990. Opoziția era atât de slabă că formațiunea politică de pe locul 2 a fost UDMR (!). Da, ăsta e genul de informație cu care atragi atenția la petreceri.

Scorul FSN este atipic de mare, funcționând mai degrabă drept o validare a Revoluției. Artificialitatea fenomenului devine evidentă când ajungem la următoarele parlamentare, care au loc la doi ani și jumătate după aceea, și la care FSN/FDSN primește o palmă zdravănă. Întrucât această postare e organizată de la cel mai bun scor spre cel mai prost, o să ia ceva timp să ajungem la 1992…

45,6% = scorul la parlamentarele din 2016. Ar fi multe de zis aici, dar pornesc de la observația că numărul de voturi primit de PSD nu e șocant de mare (3,22 milioane), însă principalul competitor – PNL – e prins pe picior greșit, obținând doar 20,4% din voturi. Chiar și așa, sunt remarcabile scorurile PSD în locuri în genere în care nu performa de obicei – în special Banat și Crișana.

La nivel istoric, 2016 va fi un reper pentru PSD. Face parte dintr-o epocă atinsă abia în trecere în această postare – cea a USL, Ponta, etc. Epoca aceea, una absolut glorioasă, s-a încheiat. Explic de ce la finalul postării.

37,6% (și ar fi fost mai mult dacă n-ar fi candidat Diaconu) = scorul la europarlamentarele din 2014. Aceste alegeri au loc în acea epocă fertilă și pozitivă pentru PSD, în acel an partidul și candidatul său la prezidențiale plasându-se în jurul cotei de 40% cam tot timpul. Strategic vorbind, PSD a fost marele beneficiar al crizei economice, captând publicuri noi. Partidul a ieșit cu această ocazie dintr-o “migrenă” pe care o detaliez mai jos. Anul 2014 a fost momentul când partidul funcționa cu toate motoarele pornite, opoziția fiind în reorganizare (USR nu exista, PNL și PDL fuzionau) și deci nu extrem de coerentă.

37,1 % = scorul la parlamentare din 2000. Nemulțumirea față de guvernarea CDR canalizează energiile în două direcții: PSD și Vadim. Acest “37,1%” a fost de faptul punctul ultim al unei lungi prăbușiri care a avut loc de-a lungul anului, PSD fiind în primăvară mult peste 40%. Beneficiarul scăderii PSD a fost PRM.

O observație interesantă: PSD obține în 2000 cu opt procente mai puțin decât în 2016 deși primește 800 de mii de voturi în plus. În 2000 prezidențialele aveau loc simultan cu parlamentarele, iar prezența era înaltă.

37,1% = scorul la parlamentarele din 2004. Nicio greșeală de scriere: scorul rămâne identic – un fenomen uluitor, erodarea în timpul guvernării fiind un fenomen natural. De ce zero erodare? România intră în NATO, face pași mari spre intrarea în UE (o mare parte din publicul anti-PSD este calmat), veniturile cresc fără inflație, dar opoziția se reorganizează, partidul începe să apese greu pe grumazul societății și acuzațiile de corupție la adresa lui Adrian Năstase costă. Însă doar în turul doi al prezidențialelor, întrucât la parlamentare PSD depășește Alianța DA.

35-38% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în a doua jumătate a anului trecut.

34,2 % = scorul la parlamentarele din 2008. Nu pare senzațional de fel, în bine sau în rău, dar de fapt marchează cea mai slabă performanță în număr de voturi (2,35 milioane) pentru PSD la parlamentare din istoria sa. Fiind primele parlamentare separate de prezidențiale, nici alte partide nu au fost incredibil de performante – de aceea scorul în procente e acceptabil. Perioada 2005-2009 marchează totuși un punct slab al istoriei PSD, partidul pierzând viteză datorită competiției PDL, un partid cu structuri puternice și un lider (atunci) popular. Voi numi în continuare această epocă “migrena PSD”.

32-33% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în această iarnă.

31,1% = scorul la europarlamentarele din 2009. Parte din “migrena PSD”.

28-29% = scorul PSD conform IMAS de-a lungul anului trecut.

28,3% = scorul la parlamentarele din 1992. Pare puțin, dar a fost suficient pentru locul unu. Între parlamentarele precedente (1990) și acestea are loc o prăbușire gigantică a intenției de vot pentru putere, FSN rupându-se în două (tabăra Iliescu și tabăra Roman) și pierzând milioane și milioane de votanți. Se poate afirma că alegerile din 1992 sunt primele scrutine propriu-zise de după Revoluție…

23,1% = scorul la europarlamentarele din 2007. Parte din “migrena PSD”.

23,1% = scorul la parlamentare din 1996. După 6 ani și jumătate de guvernare non-stop, PSD (pe atunci PDSR) era ronțăit de aliați. PRM, PUNR, PS și PSM obțin 13% cumulat.

21,5% = scorul PSD conform IMAS acum. Ultimul reper din această postare. Mai jos nu se poate. Hic sunt dragones. OK, tehnic vorbind, într-un sondaj din 1997 PSD a fost mai jos de atât, dar atunci până la alegeri mai erau ani și ani de zile..

(imaginea aparține Europa FM)

Cum de s-a ajuns la acest “21,5%”? Votanții n-au dispărut – doar s-au reorientat. În mod cumva ironic, principalii comunicatori (Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu) sunt mai adaptați PSD-ului din anii ’90, un partid cu o susținere puternică din partea proletariatului și mediului rural din Vechiul Regat, decât formațiunii politice așa cum a fost ea post-criză, cârmită de Ponta spre un public nițeluș mai sofisticat și aflat peste tot în România. Votantul PSD de până mai ieri – azi fan Pro România sau ALDE – este un birocrat burghez de cam 50-60 de ani, cu studii superioare realizate la o universitate mediocră, care locuiește într-un orășel mic (Pașcani sau Slatina dar și Câmpia Turzii) și care vrea să arate la nunta verișorilor pozele făcute la all-inclusive în Turcia. Este jenant pentru el ca, în zâmbetele ironice ale rudelor, să fie nevoit să lase telefonul jos și să dea explicații cu privire la OUG-uri, gafele lui Dăncilă sau alte năzbâtii. Altfel spus, o bună parte din votanții PSD-de-până-mai-ieri sunt oameni cu un puternic simț al propriei valori, elite în mediile pe care le frecventează, deseori respectați (“se descurcă!” / “e om de cuvânt, mi-a promis că mă ajută la chestia aia cu primăria și așa a fost!”) și foarte sociabili, extrem de prezenți, vizibili și simpatizați în comunitate. Sensibili la știrbirea propriei imagini, ei derivau plăcere și mândrie din faptul că aparțineau, trup și suflet, PSD – mai ales când “PSD” însemna “Năstase” sau “Ponta”, persoane cu un grad înalt de sofisticare prin comparație cu Liviu Dragnea. Această plăcere a dispărut. Teodor Tiță pune punctul pe i când scrie (și mi se pare extrem de relevant că și el pune problema în termeni de ‘jenă’) :

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro