Sari direct la conținut

Italia anti-UE: Numai 44% dintre italieni vor să rămână în Europa dar 65% sunt în favoarea Eurozonei

HotNews.ro
Antonio Tajani, Foto: Parlamentul European
Antonio Tajani, Foto: Parlamentul European

Italia este cea mai eurosceptică ţară din Europa. În cazul unui referendum similar Brexit-ului, numai 44% dintre italieni ar vota să rămană în UE faţă de 66% la nivel european. Sunt cele mai proaste rezultate dintre cele 28 state membre, şi faţă de britanici, unde azi 53% sunt pentru „remain”, dezvăluie un sondaj Eurobarometru realizat între 8 şi 26 septembrie 2018 de Kantar Public. 65% dintre italieni, însă, se declară în favoarea monedei euro, potrivit Il Messaggero, citat de Rador.

În baza sondajului, procentajul indecişilor de a rămâne sau a ieşi din UE este egal cu 32% în Italia, cel mai ridicat din Uniune. Printre europeni, numai 17% dintre intervievaţi ar fi în favoarea ieşirii din UE. Printre britanici, azi, numai 35% sunt pentru „leave”.

65% dintre italieni se declară în favoarea euro, dar intervievaţii din Italia sunt cei mai puţin convinşi de beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană (43%). 68% dintre europeni consideră că propria ţară a avut beneficii în urma apartenenţei la UE şi 61% dintre intervievaţi consideră pozitivă aderarea la Eurozonă.

O treime (32%) dintre europeni au o părere pozitivă asupra Parlamentului European, o cincime (21%) îşi exprimă o părere negativă şi o majoritate relativă (43%) rămâne neutră, dezvăluie ultimul sondaj realizat de Eurobarometru în baza căruia, totodată, 48% dintre intervievaţi ar vrea ca UE să aibă un rol mai semnificativ în viitor, în timp ce 27% ar prefera să fie redimensionat. Pe baza sondajului, creşte gradul de conştientizare a alegerilor europene de anul viitor, cu 41% care identifică corect data pentru mai 2019 – o creştere de 9 procente faţă de un studiu similar de acum şase luni – şi 51% dintre intervievaţi care se declară interesaţi de rezultatul alegerilor europene. Totuşi, 44% încă nu ştiu când se va vota.

„În aproape toată Europa creşte aprecierea pentru apartenenţa la UE şi pentru beneficiile care derivă din aceasta, cu niveluri record din 1983. Şi moneda unică place majorităţii cetăţenilor. În Italia, aprobarea pentru moneda euro depăşeşte media europeană – 65% faţă de 61% – şi a crescut cu 4% faţă de martie 2018”, afirmă preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, comentând noile date ale Eurobarometrului.

„Dar nu putem, cu siguranţă, să ne culcăm pe o ureche. În unele state membre, printre care Italia, procentul celor care cred că apartenenţa la UE este pozitivă, este încă prea scăzut. Trebuie să dublăm eforturile pentru a demonstra că UE ştie să dea răspunsuri cu adevărat eficiente pentru principalele probleme ale europenilor, precum imigraţia, siguranţa şi şomajul”, concluzionează Tajani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro