Iubita lui Radu Mazăre, dusă la o secție de poliție din Madagascar
Femeia care era cu Radu Mazăre în momentul în care fostul primar a fost prins, care este și iubita acestuia, a fost condusă la secție de polițiștii din Madagascar, pentru clarificări, întrucât însoțea un urmărit internațional, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Femeia în vârstă de 31 de ani nu este condamnată și nici urmărită internațional.
Ar fi vorba de creatoarea de modă Roxana Valentina Mihalache, cea care i-a și făcut lui Mazăre costumele extravagante cu care s-a remarcat fostul primar la carnavalul din Mamaia.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost reținut de autorități în Madagascar. Poliția Română a confirmat, miercuri, că un cetățean român, condamnat la 9 ani de închisoare a fost arestat miercuri în această țară africană, primind un mandat de șase zile.
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o conduce poate demara procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanța competentă va dispune o asemenea decizie și va remite documentele.
Consulul onorific al Madagascarului în România, Serge Rameau, a spus, într-un interviu pentru Europa Liberă, că extrădarea lui Radu Mazăre în România poate fi rezolvată ușor, dacă autoritățile de la București vor dori acest lucru, pentru că în țara sa noul președinte este ferm împotriva corupției.