Iuliu Popper – Destinul extraordinar al românului care a făcut istorie „la capătul lumii” și aventurile sale cu lumini și umbre, în Țara de Foc

​Puțini români au avut destinul extraordinar al lui Iuliu Popper, cunoscut explorator al Țării de Foc și a locurilor magice de la „capătul lumii”. Acum peste 130 de ani a bătut monede cu numele său și a avut și un fel de mică armată. A găsit aur, a întemeiat așezări și a adus coloniști din Muntenia în sudul Argentinei. Unii l-au numit conchistador, alții exterminator al indienilor, dar este imposibil de dat verdicte în cazul unui om care a făcut atât de multe lucruri într-o viață de numai 36 de ani.

Informația pe scurt

• Un român pe nume Iuliu Popper a întemeiat acum 135 de ani așezări în Țara de Foc, a exploatat aurul, a bătut monedă și timbre cu numele său și a avut un fel de mini-armată proprie. Meritul lui este că explorează și descrie un teritoriu considerat de toată lumea misterios, și de mulți ca fiind magicul „capăt al lumii”, în sudul statelor Argentina și Chile.

• Julio Popper s-a născut în 1857 la București, iar la nici 30 de ani ajunsese în Egipt, India și China și călătorise în estul Siberiei și străbătuse apoi cele două Americi, de la nord la sud, din Alaska în Patagonia.

• Popper vorbea în total șapte limbi străine și era un inginer strălucit, lucrând mai întâi la Suez, New Orleans și Havana și devenind celebru în Argentina, unde a creat un dispozitiv pentru colectarea aurului din apa de mare.

• Julio Popper, cum îi spuneau argentinienii, a dat o mulțime de denumirii românești locurilor din Țara de Foc, dar foarte puține au rezistat până azi. Pot fi găsite pe Google Maps Sierra Carmen Sylva și Rio Carmen Sylva.

• Exploratorul a primit și familii de țărani români în Țara de Foc, iar aceștia au rămas acolo și și-au întemeiat familii. Popper a întemeiat și așezări și ar fi vrut să amenajeze pe țărmul Atlanticului o nouă capitală, denumită Atlanta. Avea deja o corabie cu care voia să pornească spre Polul Sud, dar nu a mai apucat, fiindcă a murit la vârsta de 36 de ani, în urma unui asasinat.

• Complicată a fost relația exploratorului român cu indienii „onas”. Oamenii săi s-au luptat cu ei și un număr necunoscut de indieni au fost uciși. Pe de altă parte, Popper a scris și cu admirație despre acești indieni și le-a susținut și drepturile. Erau vremuri complicate și unii îl consideră pe Popper părtaș la exterminarea indigenilor, într-o perioadă în care era o luptă pe resurse în Țara de Foc și violența era la tot pasul

• Despre aventurile lui Popper în Țara de Foc puteți afla dintr-o expoziție denumită ”Tierra de Fuego. Expedicion Popper”, o selecție și prezentare a expediției din 1886, cu multe fotografii. Este deschisă la Muzeul Municipiului București (Casa Cesianu Filipescu, Calea Victoriei 151) până pe 3 iulie. Aici puteți vedea varianta digitală a expoziției, cu multe fotografii și explicații.

Un călător poliglot

„Iuliu Popper a fost un om bizar, a cărui fire, în continuă frământare, cuprindea deopotrivă, un făuritor de planuri, un om întreprinzător și un explorator plin de energie”, scria Val Tebeica în cartea „Români pe șapte continente”.

Iuliu Popper s-a născut la București în 1857 și a fost un inginer, un călător și un explorator român, iar tatăl său, evreu, era profesor, librar și anticar. Popper s-a născut cetățean al Imperiului Otoman, iar România și-a proclamat independența când Popper avea 20 de ani.

Interesant este că Popper nu a primit cetățenia română, fiindcă evreilor statul nu le acorda cetățenia. Totuși, în scrierile sale el spunea: „M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice”.

Timbru despre Popper, emis de Posta Romana in 1986 (sursa – Dragan Ilić, Dreamstime.com)

La 20 de ani deja vizitase câteva țări și în 1879 și-a obținut diploma la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, completându-și apoi studiile la Paris (Polytechnique, Pont et Chaussees, Sorbona)., La 24 de ani s-a angajat pentru scurt timp în Egipt, la Compania Canalului de Suez și a ajuns apoi și în India, China și Japonia, se scrie în Enciclopedia Exploratorilor și Călătorilor – Din toate timpurile și din toată lumea (autor Silviu Neguț).

Într-o nouă călătorie pleacă din București în 1881, ajunge în estul Siberiei și străbate apoi cele două Americi, de la nord la sud. (din Alaska în Patagnoia). A lucrat un timp la planul urbanistic și de canalizare al orașului New Orleans și a contribuit la lucrări de urbanism și de dezvoltare portuară la Havana.

Argentina și aurul din Țara de Foc

Cea mai importantă perioadă din viața lui Popper este legată de Argentina, unde a stat opt ani, până la moartea sa. Argentina avea șapte decenii de independență când Popper a ajuns și populația nu era numeroasă: cam trei milioane de oameni. În momentul independenței erau cam 700.000 de oameni, iar două secole mai târziu sunt 45 de milioane.

Peisaj din Țara de Foc, fotografiat de Iuliu Popper

În deceniile de după independență a fost și război civil și dictatură, iar autoritățile din Buenos Aires au dus campanii sângeroase împotriva indienilor din pampas și le-au luat terenurile (pentru agricultură), în acțiunile numite „cuceririle deșertului”.

Popper ajunge în 1885 în Argentina și convinge una dintre noile companii înființate că este cel mai potrivit om pentru a căuta aur în Tierra del Fuego (Țara de Foc). Era o adevărată febră a aurului în Argentina, dar nimeni nu se îndreptase până în sudul extrem unde teritoriile erau disputate de cele două țări care trasaseră cu abia puțin timp în urmă o linie de demarcație, prin „Tratado de Límites”, în 1881. Țara de Foc era un loc inospitalier, bătut opt luni pe an de vânturi, unde nimeni nu se încumetase să exploreze în profunzime. Era un fel de vest sălbatic, cu occidentali puși pe căpătuială și localnici ce aveau să fie decimați în următoarele decenii.

Meritul lui Popper este că descrie științific flora, fauna și bogățiile naturale ale Tierra del Fuego, un teritoriu considerat de toată lumea misterios, și de mulți ca fiind magicul „capăt al lumii”.

Popper avea câteva atuuri: era curajos, era determinat și, mai ales, avea cunoștințe de inginerie extractivă. În 1888 a inventat colectorul de aur, un dispozitiv pentru colectarea aurului din apa de mare,

Popper ajunge la Punta Arenas în toamna lui 1886 și începe explorarea la sud, într-o zonă cu terenuri mlăștinoase, accidentate, cu mărăcinișuri și zăpezi. Fixează locul viitoarei exploatații aurifere în nordul Golfului San Sebastian și o numește El Paramo (Pustiul).

Golful San Sebastian, la care a ajuns, oferea un peisaj dezolant.

• „Cât vezi cu ochii nu se distinge decât un șes de un aspect pustiit și puțină pășune ce-l acoperă, îi adaogă, cu culoarea-i cenușie-gălbicioasă, caracterul unei tristețe ciudate”, scria Popper.

Ce mâncau Popper și oamenii săi „la capătul lumii”? Meniul nu suna grozav: supă de țelină cu sos englez, ouă de „Caiken” cu grăsime de lup de mare, file de lamă cu țelină din Țara de Foc. Cafeaua era băută fără zahăr.

O lamă din sudul Americii (guanaco) sursa – dreamstime.com

Popper și indienii onas – O relație foarte complicată

Tot în toamna lui 1886 s-a întâlnit prima dată cu un grup de indieni onas despre care scria că sunt „corpolenți, tari și musculoși, se învelesc doar cu o pătură din guanac și „trăiesc sub colibe care au drept pereți o barieră făcută din crengi”. Într-o conferință științifică la Buenos Aires, în 1887, el își exprima și admirația față de calitățle fizice excepționale ale acestor indieni onas și a scris și că a fost foarte decepționat de faptul că nu a putut comunica cu ei.

Membrii expediției (sursa foto https://popper.centrulfilderman.ro)

În scrierile sale, Popper documentează un atac și vorbește despre „o întâlnire mai serioasă” cu 80 de indieni „cu figura spoită cu roșu și cu totul goi”. Indienii au tras cu săgeți, iar grupul lui Popper a răspuns. trăgând cu puștile Winchester. „Aceasta fu o luptă extraordinară…din nenorocire, de când o contrarietate simțitoare ne-a silit a căuta pe insulă elementele necesare hranei noastre, aceste întâlniri se întâmplară zilnic”. Este clar că aceste confruntări au fost sângeroase și de mâna oamenilor lui Popper au murit indieni onas.

Interesant este că Popper a avertizat că aurul nu este de viitor în Țara de Foc și că nu poate fi vorba de un El Dorado, ci recomanda creșterea vitelor care este „mai pozitivă și mai productivă”. Aici a avut dreptate: la câțiva ani de la moartea sa, rezervele aurifere s-au epuizat.

În 1887 revine în Țara de Foc, explorează noi teritorii și ajunge până la Ushuaia, oraș unde se găsește în prezent și Museo del Fin del Mundo (Miuzeul de la capătul lumii), unde sunt multe despre „il romeno Julio Popper, el buscador de oro”. (căutătorul de aur).

Numele românești din Țara de Foc și superbii munți Carmen Sylva

Se știe că Popper a dat multe nume românești râurilor și munților din Tierra del Fuego, dar trebuie spus că aproape toate au fost schimbate la puțin timp de la moartea sa. Așadar este greșit să spunem că în Țara de Foc sunt și în prezent o mulțime de nume românești.

Despre Punta Sinaia

Click pentru a mări fotografia

Pe Google Maps poate fi găsit și în prezent râul (Rio Carmen Sylva) și munții (Cordillera Carmen Sylva). Numele vine de la pseudonimul literar al reginei Elisabeta a României (1843 -1916), pe care Popper o cunoscuse în 1881 și pentru care avea o profundă admirație. Un amănunt interesant: comuna Eforie Sud a purtat numele Carmen Sylva între 1928 și 1948.

Orașul Ushuaia (sursa Saiko3p, Dreamstime.com)

Lui Popper i-a plăcut mult zona munților pe care i-a denumit Carmen Sylva și spunea că oferă peisajul cel mai pitoresc și totodată cel mai impunător din zona atlantică a Țării de Foc. „Nenumărate izvoare de ape cristaline izvorăsc de la înălțimea marginilor coastei și, șerpuind printre fel și fel de flori și arbuști (…) fel și fel de mușchi și smocuri de iarbă enormă se aruncă în cascadă și se revarsă scânteind pe nisipurile aurifere de pe plajă”. Se poate observa ușor diferența uriașă față de peisajul dezolant descris de același Popper, dar în golful San Sebastian.

Popper dăduse nume precum Sinaia, Carol I, Lahovary sau Ureche. Unele cărți scriu, în mod eronat, că o cascadă (salto) a primit numele Vasilica!.Era de fapt „Basilica”.

Visul de a ajunge în Antarctica și o moarte ce a venit mult prea devreme

Interesant este că Popper a dus țărani din Muntenia în Țara de Foc, oameni care au rămas acolo, ca un fel de coloniști „Mai sunt undeva, tot în extremul sud, fiii și nepoții coloniștilor români aduși de Popper care, deși spun cu mândrie că sunt argentini, nu uită să adauge că sunt „hijos de rumanos”, se spune într-un articol de la 1930, din ziarul Românul.

Popper a întemeiat și așezări și ar fi vrut să amenajeze pe țărmul Atlanticului, în golful San Sebastian, o nouă capitală, denumită Atlanta. A bătut și monedă cu chipul său, în 1889 și a existat și un timbru.cu circulație locală. Monedele sunt foarte rare și au circulat doar puțin timp, dar emiterea i-a înfuriat pe adversarii săi sus-puși. Nu de puține ori Popper își plătea oamenii în natura, adică în aur pe care aceștia îl topeau apoi.

Pregătise vasul numit Explorador, pentru a naviga spre Antarctica, un vas de o construcție specială, pentru a putea înfrunta ghețurile. Scopul lui era să ajungă la Polul Sud. În 1895, la doi ani de la moartea sa, un naturalist norvegian pe nume Carsten Egeberg Borchgrevink devine primul om care pune piciorul pe continentul antarctic propriu-zis, la Capul Adare, în regiunea Victoria Land.

Emil Racoviță avea să petreacă 13 luni pe corabia Belgica, imobilizată în ghețurile antarctice, în 1898 și 1899.

Expoziția dedicată lui Iuliu Popper, în Palatul Cesianu, pe Calea Victoriei (foto HotNews)

Un alt plan pe care Popper nu a mai avut cum să-l vadă realizat era instalarea primei linii de comunicații telegrafice între Rio Negro și Tierra del Fuego.

Popper a murit însă la doar 36 de ani, în iunie 1893, la Buenos Aires, fiind, cel mai probabil, asasinat în timpul unui proces intentat de autorități, deși diagnosticul oficial a fost atac de cord). El a fost găsit pe podeaua camerei unde înnoptase și se bănuiește că a fost otrăvit. Mai exact au fost trei autopsii și fiecare dintre ele a dat un alt rezultat (spre exemplu probleme pulmonare). Conflictele erau legate mai ales de terenuri și de bogățiile care se găseau pe ele și sub ele.

Deși au trecut aproape 130 de ani de la moartea sa, este foarte posibil să apară noi documente care să dea mai multe informații despre circumstanțe și mai ales despre cine l-ar fi vrut mort.

Popper avea tot mai mulți dușmani, mai ales din noua administrație prezidențială, ostilă colaboratorilor fostului președinte. Popper era „la cuțite” și cu cu guvernatorul din Ushuaia. Julio Popper este prezentat în unele documentare argentiniene ca fiind „el rey de Tierra del Fuego”, dar trebuie spus că Popper nu a fost rege și nici guvernator, neavând vreo funcție oficială. Însă a fost extrem de influent, era și un jurnalist strălucit și avea mare putere de convingere asupra mai-marilor vremii în Argentina.

Popper – Exterminator, conchistador sau „doar” aventurier și antreprenor

„Imaginea lui Popper a fost mult distorsionată după moartea lui și până prin anii 60, când au început să apară în Argentina cărți științifice, bazate pe arhive. Lucrurile erau prezentate mult diferit de față de ce s-a întâmplat”, explică pentru HotNews, Anca Tudorancea, curatorul expoziției ”Tierra de Fuego. Expedicion Popper”.

Ea spune că indienii onas au fost exterminați prin campanii conduse de autoritățile din Argentina și coloniști de diverse nații împușcau indieni, mai ales dacă bănuiau că aceștia fură animale sau materiale.

În luptă cu indienii onas

„Era un aer de western, de vest sălbatic, toată lumea avea arme, iar Popper, la prima sa expediție, a primit autorizația de a purta armă, fiindcă era o expediție armată. Nu era el singurul om cu armă, iar oamenii aveau voie să poarte armă în Țara de Foc până pe la 1970”

S-a scris că Popper a creat propria armată, dar aici trebuie explicat faptul că nu vorbim despre mii de oameni, ci practic despre un fel de poliție locală formată din mercenari (spre exemplu austrieci și iugoslavi), pentru că Țara de Foc era o regiune deloc primitoare, iar această poliție avea mai ales scopul de a păzi de hoți bunurile exploatației aurifere. Așadar, ideea de armată ne-ar duce cu gândul la mii de oameni, dar aici era probabil vorba de zeci de persoane.

Ea spune că oamenii au interpretat greșit fotografiile din albumele sale în care apăreau indienii „onas”. „Aș spune că ar trebui să vorbim despre comopasiunea lui Popper față de onas. El este prezentat ca fiind port-drapelul coloniștilor, dar el nu era așa și nu gândea așa. El cerea să le fie respectate drepturile și propunea să li se dea pământ. A și protestat la guvernele din Argentina și Chile pentru a opri exportul de indieni ce erau duși cu forța și expuși în circurile din Europa. Imaginea este una mult mai complexă, are multe nuanțe și unele lucruri trebuie reinterpretate”, spune Anca Tudorancea.

Deși Popper a fost un om foarte bogat în timpul vieții, familia sa din România nu a primit nimic din averea exploratorului, ci doar efectele personale. `„Este ca și când totul s-a evaporat în momentul morții lui” spune Anca Tudorancea.

Despre albumul lui Iuliu Popper care face obiectul expoziției

Albumul original ”Tierra de Fuego. Expedicion Popper” (1886) al expediției din septembrie – decembrie 1886, este și primul reportaj fotografic din interiorul Țării de Foc. Este unicul album existent în spațiul istoriografic românesc (exemplar care a aparținut familiei Popper și donat bibliotecii comunității, redescoperit de I. M. Ștefan în 1984 și folosit doar parțial).

Actualmente originalul se găsește în arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România – Wilhelm Filderman (Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic). Un alt exemplar dăruit Societății geografice Române a ars în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial, iar în Argentina există la Muzeul Ushuaia exemplarul oferit de Iuliu Popper președintelui argentinian Miguel Angel Juarez Celman, cunoscut în istoriografia sud-americană.

Imaginilor din Țara de foc li se alătură textul conferinței pe care inginerul Iuliu Popper (1857 – 1893) a ținut-o la Instituto Geografico Argentino în 1887, traducere în limba franceză (original în spaniolă). Textele originale sunt trecute ca titlu al fotografiei în limba spaniolă, la fel ca antetul expediției și numele albumului. Reportajul fotografic propune o selecție în secvențe care urmăresc traseul expediției în Chile și Argentina.