Sari direct la conținut

Iunie 2024 are mari șanse să intre în topul celor mai calde luni din România. Explicațiile meteorologilor

HotNews.ro
Caniculă în București, Foto: Profimedia
Caniculă în București, Foto: Profimedia

Luna iunie din 2024 va intra cu siguranță în topul celor mai calde luni iunie din istorie, în România, după ce în prima decadă temperaturile medii au fost cu 3 grade Celsius mai ridicate decât ar fi fost normal. Marți vor fi 39 C în țară, iar prognozele indică temperaturi mari și în următoarele săptămâni. Totuși, vor fi și locuri mai răcoroase, în nordul țării.

Temperaturile rămân foarte ridicate mai mult de zece ore pe zi

Pentru primele zece zile ale lunii iunie, temperatura medie pe țară a fost de +20,9 C, ceea ce înseamnă cu 3,2 C mai mult decât media din perioada 1971-2000, a spus pentru HotNews.ro meteorologul Gabriel Băncilă de ANM.

„Este o probabilitate foarte mare ca luna iunie din 2024 să se înscrie în topul celor mai călduroase luni iunie din țară și vom vedea dacă va fi cea mai caldă și pe ce loc se va înscrie în top”, spune Gabriela Băncilă. Nu putem știi cu 19 zile înainte de finalul lunii pe ce loc se va clasa, dar va fi unul ridicat, dat fiind că a fost mai cald până acum și că estimările ANM pe următoarele săptămâni indică valori de temperatură mai ridicate decât cele specifice perioadei, mai ales în sud și sud-est.

Cea mai caldă lună iunie de până acum, cea din anul 2019, a avut pentru întreaga perioadă o temperatură de 20,9 C pe țară, iar dacă se va menține temperatura pe parcursul acestei luni, ea va ajunge pe primul loc.

  • „Trebuie să ținem cont de ceva ce se întâmplă în această perioadă de vară și de val de căldură: nopțile sunt foarte calde, iar temperaturile ridicate se ating devreme și apoi se mențin ore în șir”, spune Gabriela Băncilă, explicând faptul că o zi în care este foarte cald încă de dimineață, și căldura ține până seara târziu, este greu de suportat, iar stresul termic este ridicat. În aceste zile sunt locuri unde temperaturile trec de 26-27 C încă de la 8-9 dimineața și rămân peste acest nivel până la finalul zilei. Un exemplu: luni la ora 22 erau +29 C la Zimnicea, după ce maxima zilei a fost de +37,2 C (după ora 15).

Mai ușor de suportat este o zi în care minima pleacă de la 17-18 C. Media temperaturii este foarte importantă într-un val de căldură, fiindcă îți dă o idee despre stresul termic la care este supus organismul uman.

Cum arată recordurile meteo ale lunii iunie în România

Iunie a tot fost o lună foarte caldă în ultimii ani, aducând și temperaturi de peste 39 C și nopți cu minime de peste 20 C. Iunie a fost excepțional de caldă în 2019 și 2012, iar cele mai răcoroase luni iunie au fost în anii 70 și 80 ai secolului trecut (anii 1976, 1984, 1985 și 1974). Nu vor mai veni astfel de luni răcoroase.

Temperatura medie pe țară este calculată din datele de la 155 de stații meteo. Media pe țară pentru luna iunie – intervalul de referință 1991-2020 – este de 18.8 C. Pentru stația meteo București Filaret, media multianuală este de 21,3 C (pentru luna iunie, intervalul 1961-2023). În cele mai calde luni iunie, medie a trecut de 23 C.

Cea mai ridicată medie de temperatură pentru luna iunie în ultimii ani a fost de +23,9, la Drobeta Turnu Severin, în 2022.

Valul de căldură din sudul țării are intensități diferite de la o zonă al alta și de la o zi la alta, dar mai trebuie ținut cont de un lucru: în partea de nord a țării este mai răcoare și temperaturile sunt mult mai mici decât în sud și acest lucru contează la media finală a lunii. Spre exemplu, la ora publicării acestui articol erau maxime de 35 C în Dobrogea, însă nicăieri în Transilvania sau Maramureș nu erau temperaturi de peste 25-26 C.

Extrem de caldă a fost și dimineața zilei de 11 iunie 2024, cu minime ce nu au scăzut cu +23 C la Zimnicea și +22,7 C la Giurgiu. În Transilvania au fost și minime de sub 15 C.

Cele mai calde cinci luni iunie de când există date meteo complete au fost în acest secol.

Când au fost cele mai calde luni iunie și care a fost temperatura medie pe țară (date ANM):

  • 2019: +20,9 C
  • 2012: +20,7 C
  • 2007: +20,5 C

Cea mai rece lună iunie:

  • 1976: +15,9 C
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro