Sari direct la conținut

Jake Angeli, „șamanul QAnon”, a fost diagnosticat cu schizofrenie și tulburare bipolară / Negocieri cu procurorii americani pentru o pedeapsă mai ușoară

HotNews.ro
Jake Angeli, Foto: Amy Harris / Shutterstock Editorial / Profimedia
Jake Angeli, Foto: Amy Harris / Shutterstock Editorial / Profimedia

Jake Angeli, cunoscut drept „șamanul QAnon”, poartă negocieri cu procurorii americani pentru a pleda vinovat la acuzațiile privind participarea legate de luarea cu asalt a Capitoliului de la Washington după ce a fost diagnosticat cu mai multe boli mintale în timpul încarcerării, relatează Business Insider.

Născut Jacob Anthony Chansley, bărbatul a devenit unul dintre cei mai recunoscuți susținători ai lui Trump care au atacat sediul democrației Statelor Unite pe 6 ianuarie după ce imaginile cu vestimentația bizară a acestuia au atras atenția televiziunilor americane și au fost amplu distribuite pe platformele social media.

Acesta participase la mitingul pro-Trump care a degenerat în insurecția mortală de la Capitoliul american cu culorile steagului american pictate pe față, pieptul gol cu ​​numeroase tatuaje clar vizibile și o pălărie din blană cu coarne de bivol.

„Șamanul QAnon” a fost arestat ulterior în timpul lunii ianuarie după ce s-a predat de bunăvoie autorităților federale. Angeli este acuzat că a pătruns ilegal în Capitoliu, prin violenţă, şi de comportament inadecvat. Acesta a respins acuzațiile ce i se aduc.

Evaluare psihologică

În luna iunie un judecător federal a decis ca bărbatul să fie supus unei evaluări psihologice pentru a stabili dacă este apt mintal pentru a înțelege acuzațiile care i se aduc și pentru a fi judecat.

Avocatul lui Angeli, Albert Watkins, a declarat pentru Reuters că Biroul Federal al Închisorilor l-a diagnosticat pe Angeli cu schizofrenie tranzitorie, tulburare bipolară, depresie și anxietate. Acesta a adăugat însă că agenția federală nu a stabilit că clientul său ar fi inapt mintal.

Watkins a afirmat că Biroul Federal al Închisorilor a stabilit de asemenea că sănătatea mintală a clientului său a intrat în declin în perioada în care a fost ținut în izolare într-o închisoare din statul Virginia.

Angeli dorește acum să încheie o înțelegere cu procurorii americani pentru a pleda vinovat pentru o infracțiune mai puțin gravă în speranța că va obține o condamnare mai ușoară, potrivit Reuters.

Avocatul său a relatat de asemenea că Angeli ar suferi de mai multe iluzii, crezând că este înrudit cu Iisus și Buddha, dar că a fost „o persoană pașnică, neînarmată” la insurecția mortală de pe 6 ianuarie.

Înainte de luarea cu asalt a Capitoliului din capitala SUA Angeli era cunoscut ca un susținător și membru influent al mișcării conspiraționiste QAnon.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro