Sari direct la conținut

Japonezul cu o poveste demnă de film a fost găsit nevinovat, după 46 de ani petrecuți pe „culoarul morții”

HotNews.ro
Japonezul cu o poveste demnă de film a fost găsit nevinovat, după 46 de ani petrecuți pe „culoarul morții”
Iwao Hakamada în martie 2023, cu câteva luni înainte ca procurorii să îl pună din nou sub acuzare, FOTO: Ryo Aoki / AP / Profimedia

Iwao Hakamada, un japonez în vârstă de 88 de ani, a fost declarat joi nevinovat de comiterea a patru omoruri pentru care a fost condamnat în 1968 la moarte, petrecând 46 de ani pe „culoarul morţii” în aşteptarea execuţiei, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Slăbit fizic şi emoţional după aproape cinci decenii în care şi-a aşteptat execuţia, cel mai longeviv condamnat la moarte din lume nu a participat la audierea de la Shizuoka, nu departe de locul în care locuieşte.

Purtând o pălărie şi o vestă fără mâneci peste o cămaşă uşoară, Hakamada a coborât cele câteva trepte ale casei sale, sprijinit de rude. Potrivit presei locale, acestea s-au asigurat că nu se va uita la televizor la momentul pronunţării verdictului.

Acest dosar, care a început în 1966, a devenit un simbol pentru susţinătorii abolirii pedepsei cu moartea în Japonia, mai puţin numeroşi, conform sondajelor, decât cei care susţin pedeapsa capitală.

Fost boxer care a devenit angajat într-o companie de producţie de miso (soia fermentată), Iwao Hakamada a fost acuzat că şi-a ucis şeful şi trei membri ai familiei acestuia din urmă în 1966 şi a fost condamnat la moarte doi ani mai târziu.

Joi, concluziile judecătorului au pus serios sub semnul întrebării ancheta şi au pus capăt acestui calvar.

Hakamada, condamnat după măsluirea unor dovezi

„Instanţa a stabilit că au fost fabricate trei probe din dosar care sugerează că învinuitul este autorul infracţiunii. Prin excluderea acestor elemente, celelalte elemente împotriva sa nu sunt suficiente pentru a stabili că el este autorul infracţiunilor”, conform motivării deciziei judecătoreşti.

De asemenea, instanţa a calificat metodele de interogatoriu aplicate drept „inumane”, deoarece urmăreau să provoace „durere fizică şi psihică” deţinutului pentru a obţine „declaraţii sub constrângere” de la acesta.

După ce a fost arestat şi învinuit de crime, Iwao Hakamada a mărturisit la început comiterea faptelor, după care a retras mărturia, invocând metodele de interogatoriu folosite. Cu toate acestea, condamnarea sa la moarte a fost confirmată în 1980 de Curtea Supremă japoneză.

În 2014, un tribunal a admis îndoieli cu privire la vinovăţia lui, după ce testele au arătat că ADN-ul găsit pe hainele însângerate nu se potriveşte cu al său. Judecătorul a confirmat joi că anchetatorii au falsificat probele împotriva lui Hakamada, punând sânge pe hainele sale.

Din 2014 Hakamada a fost eliberat, însă drumul pentru a obţine rejudecarea procesului a fost lung şi anevoios. În urma apelului acuzării, Înalta Curte din Tokyo a pus în discuţie în 2018 fiabilitatea testelor ADN şi a anulat decizia din 2014, fără a-l trimite însă pe Hakamada înapoi la închisoare.

Bătălia juridică fără sfârșit a lui Iwao Hakamada

În 2020 s-a produs o nouă întorsătură: Curtea Supremă a anulat decizia care l-a împiedicat pe Hakamada să fie rejudecat şi prin urmare s-a ajuns la acest ultim proces şi la verdictul de nevinovăţie. Procesul a început după ce procurorii japonezi au decis în vara anului trecut să îl pună din nou sub acuzare pe Hakamada.

Verdictul de acum i-a bucurat pe susţinătorii bărbatului, adunaţi de dimineaţă în faţa tribunalului.

„Verdictul a fost cel pe care-l aşteptam. A fost o luptă foarte lungă. Următoarea noastră acţiune este să le cerem procurorilor să nu facă apel”, a declarat Akiko Abe, o japoneză în vârstă de 64 de ani, temându-se de utilizarea acestui drept de către acuzare.

„Sunt oameni care suferă din cauza unor acuzaţii false pentru că poliţia poate trage concluzii pripite. Cred că sunt multe cazuri în care nu putem avea încredere în poliţie şi nu putem şti dacă au făcut o anchetă amănunţită”, a adăugat ea.

Conform apropiaţilor săi, Iwao Hakamada suferă de grave sechele psihologice după ce a petrecut aproape 5 decenii pe culoarul morţii, adesea în izolare şi unde fiecare zi putea fi ultima, aşa cum prevede legea japoneză.

„Am purtat o bătălie care a părut atât de mult timp să nu aibă sfârşit”, a declarat şi sora sa, Hideko, 91 de ani, cu câteva săptămâni înainte de verdictul de joi.

În Japonia, condamnaţii la moarte sunt adesea înştiinţaţi cu doar câteva ore înainte când va fi momentul execuţiei. Spânzurătoarea este singura metodă acceptată pentru pedeapsa cu moartea în Japonia, unde se mai află puţin peste 100 de condamnaţi la moarte.

„Hakamada nu a fost tratat cu demnitate timp de jumătate de secol. Prin acest verdict, sper că-şi va petrece restul vieţii cu demnitate”, a declarat şi un alt susţinător, Fumio Ogura, 74 de ani, din faţa tribunalului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro