Sari direct la conținut

Japonia înregistrează un număr record de străini care locuiesc în țară, în timp ce numărul japonezilor a scăzut din nou puternic

HotNews.ro
Japonia înregistrează un număr record de străini care locuiesc în țară, în timp ce numărul japonezilor a scăzut din nou puternic
Oameni pe stradă în Tokyo: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Numărul cetăţenilor străini care locuiesc în Japonia a atins un nivel record, potrivit datelor oficiale publicate miercuri, care au relevat şi cea mai mare scădere anuală a numărului de cetăţeni japonezi înregistrat vreodată, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Cu o rată a natalităţii extrem de scăzută, Japonia are a doua cea mai în vârstă populaţie din lume, după Monaco.

Prim-ministrul Fumio Kishida a implementat politici menite să stimuleze naşterile, avertizând în acelaşi timp că ţara este „la limita de a nu mai putea funcţiona ca societate”.

Estimări ale guvernului de la Tokyo prognozează că Japonia își va pierde aproape o treime din populație în următoarele 3 decenii.

Guvernul a revizuit, de asemenea, politicile de imigrare ale ţării pentru a face stabilirea în arhipelag mai atractivă pentru lucrătorii străini.

La 1 ianuarie, Japonia avea 3,32 milioane de rezidenţi străini, potrivit noilor date. Aceasta reprezintă o creştere anuală de 11% şi un record de când Ministerul Afacerilor Interne de la Tokyo a început să colecteze aceste date, în 2013.

Rezidenţii străini reprezintă aproximativ 2,7% din populaţia Japoniei de 124,9 milioane de locuitori.

Presa din arhipelagul nipon a atribuit creşterea populaţiei străine ridicării restricţiilor stricte la frontieră instituite în timpul pandemiei de COVID-19, care a încurajat venirea studenţilor şi a lucrătorilor străini în cadrul unui program guvernamental de formare profesională.

Conform datelor, numărul cetăţenilor japonezi era de 121,6 milioane la 1 ianuarie, o scădere cu 861.237 de persoane în 2023, al 15-lea an de declin consecutiv şi cea mai importantă scădere înregistrată până acum. 

INTERVIURILE HotNews.ro