Skip to content

JD Vance ajunge în Ungaria pentru a-l susține pe Viktor Orban înainte de alegeri. „Mă văd cu bunul meu prieten”

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, se află marți și miercuri la Budapesta, unde se va întâlni cu premierul ungar Viktor Orban, care se confruntă cu cea mai dificilă campanie de realegere din cariera sa politică de aproape 40 de ani, transmit BBC și Reuters.

În timpul vizitei de două zile, care are loc înainte de alegerile parlamentare din 12 aprilie, Vance se va întâlni cu Orban și va participa la un miting de campanie cu acesta. Vance este așteptat să țină un discurs marți după-amiază, alături de Orban, pe un stadion de fotbal din Budapesta.

„Aștept cu nerăbdare să-l văd pe bunul meu prieten Viktor și vom discuta despre o serie de lucruri legate de relația dintre SUA și Ungaria”, a declarat Vance reporterilor înainte de a pleca de la Washington, adăugând că vor fi discutate relațiile cu Europa și Ucraina.

Rarul gest personal de susținere pentru Orban din partea unui oficial american de rang înalt este cel mai recent exemplu al eforturilor președintelui american Donald Trump de a sprijini lideri de dreapta cu aceleași idei, inclusiv din Argentina și Japonia, notează Reuters.

Luna trecută, președintele Donald Trump a declarat că Orban are „sprijinul său complet și total” într-un mesaj video adresat Conferinței de Acțiune Politică Conservatoare Maghiare (CPAC) din Budapesta.

Moment curcial pentru Viktor Orban

Premierul naționalist Viktor Orban se află într-un moment crucial deoarece este pentru prima dată când se confruntă cu riscul de a pierde puterea după 16 ani consecutivi de guvernare cu majorități absolute.

Majoritatea sondajelor de opinie independente arată că partidul lui Orban, Fidesz, este în urma partidului de centru-dreapta Tisza, condus de liderul conservator Peter Magyar.

Peter Magyar, un fost membru al partidului Fidesz al lui Orban, a ieșit din partid acum doi ani pentru a fonda partidul de centru-dreapta Tisza.

Tisza conduce Fidesz cu o diferență de 10% până la 20% în majoritatea sondajelor. Doar agenția Nezopont, puternic pro-guvernamentală, plasează Fidesz cu un ușor avantaj.

Prietenia lui Orban cu președintele Trump datează din 2016, când a fost primul și singurul lider al UE care l-a susținut pe Trump în alegerile prezidențiale din SUA. Această prietenie s-a consolidat de atunci. Orban l-a susținut puternic pe Trump pentru realegerea din 2024 și s-a aflat la Washington în octombrie anul trecut pentru a obține o derogare pentru Ungaria de la sancțiunile SUA împotriva giganților petrolieri ruși Rosneft și Lukoil.