JD Vance spune că nimeni nu va fi demis după scurgerea de informații din grupul de Signal al oficialilor SUA, în care a fost adăugat un jurnalist. „Vă înșelați”
Vicepreședintele american JD Vance a exclus vineri posibilitatea unor demiteri, după ce oficiali de rang înalt din domeniul securității naționale au adăugat din greșeală un jurnalist într-un grup de discuții despre loviturile planificate în Yemen, relatează AFP.
„Dacă credeți că îl veți forța pe președintele Statelor Unite să concedieze pe cineva, vă înșelați amarnic”, a răspuns JD Vance la întrebările jurnaliștilor, în timpul vizitei la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda.
„Susținem în totalitate echipa noastră de securitate națională”, a conchis Vance.
Jeffrey Goldberg, redactor-șef la publicația americană „The Atlantic”, a fost inclus accidental în grupul de pe platforma de mesagerie Signal, în care oficiali de top din SUA dezbăteau detaliile atacurilor împotriva rebelilor Houthi din Yemen. Jurnalistul spune că a știut despre atacul executat de armata SUA în 15 martie „cu două ore înainte ca primele bombe să explodeze”.
„Motivul pentru care știam acest lucru a fost că Pete Hegseth, secretarul Apărării, mi-a trimis un mesaj cu planul de război. Planul includea informații precise de pachetele de arme, ținte și calendar”, a povestit Jeffrey Goldberg, în materialul din The Atlantic.
Goldberg susține că a avut „îndoieli foarte puternice” în momentul în care a fost introdus în grupul „Houthi PC Small Group” de pe Signal și și-a consultat colegii, „pentru că nu îmi venea să cred că leadershipul Statelor Unite în securitate națională ar comunica pe Signal cu privire la planuri de război iminente”.
În grup figurau ca membri 18 persoane, inclusiv vicepreședintele SUA, JD Vance, secretarul de stat, Marco Rubio, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Mike Waltz, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, directoarea Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, și directorul CIA, John Ratclife.
„Îmi asum întreaga responsabilitate. Eu am creat grupul”, a declarat Waltz marți pentru Fox News, adăugând că a fost „jenant”.
Președintele Donald Trump și șefii serviciilor de informații americane au minimalizat riscurile de securitate și au declarat că nu a fost distribuit pe grup niciun material clasificat. „Michael Waltz a învățat o lecție și este un om bun”, a spus președintele într-un interviu acordat NBC.
