Jean-Marie Le Pen a murit. Figură istorică a extremei drepte franceze, fondator al Frontului Național și tatăl lui Marine Le Pen, acesta avea 96 de ani

Jean-Marie Le Pen, naționalist convins, cu o poziție fermă împotriva imigrației și un virulent discurs antisemit, a fondat Frontul Național și a ajuns într-o finală prezidențială în 2002, unde a pierdut în fața lui Jacques Chirac. Partidul său de extremă dreapta a devenit acum una dintre principalele forțe politice franceze, mulțumită fiicei sale, Marine Le Pen, scriu AFP și Reuters.

Jean-Marie Le Pen, fondator al partidului francez de extremă dreapta Frontul Național, a murit la vârsta de 96 de ani, a anunțat marți familia sa, citată de presa franceză.

„Jean-Marie Le Pen, înconjurat de familia sa, a fost chemat la Dumnezeu marți la ora 12.00”, a declarat familia într-un comunicat transmis AFP.

Cu un amestec agresiv de populism, elocvență și carismă, Le Pen a rescris parametrii politicii franceze, printr-o carieră care s-a întins pe 40 de ani și care, prin valorificarea nemulțumirii alegătorilor cu privire la imigrație și la siguranța locurilor de muncă, a anunțat într-un fel ascensiunea lui Donald Trump la Casa Albă, scrie Reuters.

Înainte de „America First”, politica lui Trump, a fost sloganul lui Le Pen: „Français d’abord” – „Francezii mai întâi”

Le Pen a zguduit establishmentul politic francez când a ajuns în mod neașteptat în turul doi al alegerilor prezidențiale împotriva lui Jacques Chirac în 2002.

La șefia partidului i-a succedat fiica sa, Marine Le Pen, care de atunci a candidat de trei ori la președinție și a transformat partidul, numit acum Adunarea Națională (RN), într-una dintre principalele forțe politice ale țării.

În acest scop, Marine Le Pen a apelat la o strategie de „dedemonizare”, care a inclus repudierea discursului antisemit al tatălui său și chiar excluderea acestuia din partid.

Începutul politicii

Născut pe 20 iunie 1928 în La Trinité-sur-Mer (nord-vestul Franței), Le Pen și-a pierdut tatăl, pescar, la vârsta de 14 ani, când acesta a fost ucis pe mare de o mină.

Student la drept la Paris, a preferat activismul și a cultivat prietenii pline de culoare, cum ar fi Claude Chabrol, regizorul de stânga al Noului Val, care vedea în el un „magnific rahat”, scrie AFP.

După ce s-a înrolat ca parașutist în Legiunea Străină, Le Pen a plecat să lupte în Indochina, unde s-a împrietenit cu o viitoare legendă a filmului, Alain Delon.

Întors în Franța, a fost ales deputat în 1956 și a devenit cel mai tânăr membru al Adunării Naționale. Apoi a plecat din nou, de data aceasta în Algeria, unde a fost acuzat de tortură – o acuzație pe care a negat-o întotdeauna.

Le Pen a fondat Frontul Național în 1972, alături de un fost combatant al Waffen-SS francez, Pierre Bousquet, și Roger Holeindre, un susținător convins al Algeriei franceze.

Logo-ul era o flacără tricoloră, la fel ca cea a Mișcării Sociale Italiene (MSI), cel mai puternic partid neofascist din Europa.

Scopul fondatorilor era acela de a crea o vitrină pentru toate extremele drepte din Franța, care fuseseră pe cât de împrăștiate, pe atât de marginalizate după al Doilea Război Mondial și colaborarea lor cu naziștii, scrie AFP.

La alegerile prezidențiale din 1974, Jean-Marie Le Pen a intrat pentru prima dată în arena politică, dar s-a lovit de dezamăgirea unui slab scor – 0,75%.

Frontul Național a lâncezit apoi timp de mai mulți ani. Liderul său nu a reușit să se prezinte la alegerile prezidențiale din 1981.

Între timp însă, Le Pen a devenit milionar.

Și asta pentru că, în 1977, el a moștenit o avere de la Hubert Lambert, fiul unui industriaș bogat. Lambert a fost un susținător politic al lui Le Pen și, de asemenea, un monarhist. Testamentul lui Lambert i-a oferit lui Le Pen 30 de milioane de franci și o vilă luxoasă cu trei etaje în suburbiile de vest ale Parisului.

„Le Pen, poporul”

În 1983, în cadrul alegerilor municipale dintr-un orășel din centrul Franței, Dreux, a avut loc actul electoral fondator al Frontului Național.

Formațiunea de extremă dreapta a obținut 16,72% din voturile exprimate, un cutremur ale cărui replici au aruncat imediat dreapta într-o situație jenantă din care nu și-a mai revenit cu adevărat patruzeci de ani mai târziu, scrie AFP.

Opinia publică a fost zguduită de această poveste. La fel a fost și François Mitterrand. Președintele socialist și-a dat seama că FN poate fractura dreapta și a decis să îi acorde o largă atenție la televiziunea publică.

În iunie 1984, lista Frontului Național condusă de Jean-Marie Le Pen a obținut 2,2 milioane de voturi la alegerile europene, adică aproape 11% din voturile exprimate, cu mesaje precum „Franța pentru francezi”, „Un milion de șomeri este un milion de imigranți în plus” și, în curând, „Le Pen, poporul”.

Acest lucru s-a datorat faptului că Frontul Național a regândit funcționarea extremei drepte și strategia sa de cucerire a alegătorilor. În timp ce a primit în rândurile sale catolici fundamentaliști, monarhiști, nostalgici după regimul de la Vichy și chiar neonaziști, partidul și-a înăsprit discursul aproape exclusiv împotriva migranților.

Partidul nu a mai făcut apel doar la o parte marginală a burgheziei conservatoare, ci la mase, în special la clasele muncitoare, într-o logică deliberat populistă, scrie AFP.

Introducerea reprezentării proporționale pentru alegerile parlamentare din 1986 – o încercare care nu a fost continuată – a fost prima consacrare a partidului, cu sosirea a 35 de deputați care au militat împotriva avortului și au cerut reinstaurarea pedepsei cu moartea.

„Eram avangarda, cu sabia în mână, împotriva ‘Establishment-ului'”, și-a amintit unul dintre acești deputați, Bruno Gollnisch, într-o referire la „sistemul” combătut neobosit de „lepeniști”.

„Un detaliu al istoriei”

În anul următor, Jean-Marie Le Pen a adus Frontului Național ceea ce avea să devină marca sa: gustul pentru scandal. Referindu-se la Holocaust ca la „un detaliu al istoriei”, președintele mișcării s-a înscris în tradiția antisemită a extremei drepte franceze.

Episodul a provocat o condamnare unanimă, inclusiv o condamnare a lui Jean-Marie Le Pen pentru negarea unei crime împotriva umanității, și i-a convins pe ultimii recalcitranți din dreapta să se ralieze noii doctrine a liderului lor, Jacques Chirac: „Nicio alianță cu extrema dreaptă”.

Dar reflectoarele aprinse asupra FN au atras din ce în ce mai multe mulțimi seduse de discursurile sale xenofobe, condamnate de mai multe ori de justiție, scrie AFP. „Nimeni nu este interesat de un Front (Național) drăguț”, rezuma Le Pen, adăugând: „înainte de «detaliu», 2,2 milioane de alegători; după aceea, 4,4 milioane”.

Alegerile prezidențiale din 1988 (14,39%) și 1995 (15,00%) au confirmat statutul de piroman al lui Le Pen în spectrul politic, cu o serie de scandaluri, cum ar fi teoretizarea „inegalității raselor” și relativizarea ocupației germane a Franței drept „nu deosebit de inumană”, observă AFP.

Alegerile municipale din 1995 au adus Frontului Național o victorie neașteptată. Dar echipele care s-au instalat la Toulon, Vitrolles și Marignane (în sud-estul Franței) s-au împiedicat repede de scandaluri, demonstrând o formă de amatorism sau chiar incompetență care a întors partidul la funcția sa pur protestatară.

Acești nori anunțau o furtună devastatoare: încercarea numărului doi, Bruno Mégret, de a prelua conducerea partidului. Un puci, a denunțat Le Pen, care a păstrat cheile casei, dar a golit-o de trei sferturi din cadrele sale.

Violența revoltei – care a mers până la a diviza însăși familia Le Pen – a dezvăluit, mai mult decât o ceartă între politicieni, o divergență de strategie.

Mégret voia să câștige puterea alăturându-se dreptei, după modelul înțelegerilor făcute pe ascuns în timpul alegerilor regionale din 1998. Le Pen intenționa să își păstreze cu gelozie titlul de „diavol al Republicii”.

În 2002, un cutremur a zguduit peisajul politic francez atunci când Jean-Marie Le Pen a obținut 16,8% din voturi și s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Triumful a avut și reversul său: timp de două săptămâni, milioane de oameni au mărșăluit împotriva rasismului și a întrupării sale politice.

Mai presus de toate, Jean-Marie Le Pen a facilitat realegerea dușmanului său declarat Jacques Chirac, în vreme ce el a obținut doar 17,79% din voturi în turul al doilea.

O nouă strategie

Cinci ani mai târziu, un Le Pen îmbătrânit a fost deposedat de o parte din electoratul său de către reprezentantul dreptei, Nicolas Sarkozy, în cadrul alegerilor prezidențiale, unde a obținut doar 10,44% din voturi în primul tur.

Frontul Național era deja în căutarea unui alty suflu, pe care îl va găsi în Marine Le Pen, fiica fondatorului. O schimbare de linie? Nu pe fond: „Îmi asum întreaga istorie a partidului meu” și „îmi asum totul”, avertiza ea în ziua accederii sale la președinția partidului, în 2011.

Dar în ceea ce privește forma, strategia poate fi rezumată într-un singur cuvânt: „de-demonizare”.

Această strategie a presupus excluderea oamenilor, inclusiv, în 2015, a lui Jean-Marie Le Pen, pentru declarațiile sale antisemite.

Alegere după alegere, Marine Le Pen și adepții săi au încercat să liniștească toate categoriile de populație care i-au fost ostile în trecut: comunitatea evreiască, managerii, suburbiile, tinerii, pensionarii, femeile.

Sarcina uriașă a implicat o schimbare de nume: în 2018, partidul a fost redenumit „Rassemblement National – Adunarea Națională”.

În prezent, după alegerile anticipate din iulie, RN este cel mai mare partid din camera inferioară a parlamentului francez, care este împărțit în trei blocuri fără majoritate.

Tentativa RN de a obține această majoritate a fost blocată în turul al doilea al legislativelor de o alianță între centriștii lui Emmanuel Macron și partidele de stânga.