Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, dupa prima zi de Summit: Am discutat despre planurile pentru brigada multinationala NATO in Romania, plus preluarea capacitatii scutului antiracheta. Decizia despre prezenta navala NATO la Marea Neagra – aminata pentru octombrie
Secretarul general al NATO a anuntat vineri seara la Varsovia primele masuri convenite de sefii de stat si de guvern. Cele mai importante – si anticipate deja – se refera la amplasarea unor batalioane NATO in tarile baltice si Polonia, preluarea de catre NATO a scutului american anti-racheta, dar si declararea cyberspatiului ca domeniu operational (alaturi de terestru, aerian si naval). Stoltenberg a mentionat si brigada multinationala NATO din Romania, referindu-se ulterior la o brigada romano-bulgara. Intrebat despre sporirea prezentei NATO la Marea Neagra, seful NATO a spus ca unele tari au cerut acest lucru, dar s-a convenit ca o propunere sa fie discutata la reuniunea ministrilor Apararii din octombrie.
Stoltenberg a insistat pe infiintarea celor patru batalioane (cite 1.000 de soldati, aproximativ) ca principala masura de reasigurare a aliatilor din flancul estic al NATO. El a anuntat ca tarile – lider vor fi SUA (pentru batalionul din Polonia), Canada (pentru Letonia), Germania (pentru Lituania) si Marea Britanie (pentru Estonia).
Intrebat explicit in conferinta de presa daca masurile agreate sint suficiente pentru aliatii din sudul flancului estic, Romania si Bulgaria, Stoltenberg a pus ca „am agreat astazi masuri adaptate necesitatilor din sud-estul NATO, creind cadrul pentru brigada romano-bulgara”. De notat ca surse aliate declarasera anterior pentru HotNews.ro ca la constituirea acestei brigade vor participa si circa 200 de militari polonezi.
Stoltenberg a mai spus ca, in cadrul intalnirii de azi a sefilor de stat si de guvern, mai multe tari au cerut o prezenta sporita a NATO in Marea Neagra, dar o decizie va fi luata in luna octombrie, la reuniunea ministrilor Apararii din statele membre NATO.