Jeremy Corbyn lovește din nou: Israelul a întreprins un „act de purificare a întregii populații din Gaza”

Fostul lider laburist a declarat că răspunsul Israelului nu a fost „în niciun fel proporțional” cu „evenimentele îngrozitoare” din 7 octombrie, când 1.200 de israelieni au fost uciși în urma atacului transfrontalier al Hamas, potrivit Sky News.
Comentariile sale au fost făcute în timpul unei sesiuni în Camera Comunelor din Marea Britanie, în care ministrul de externe Leo Docherty a insistat că discuțiile despre o încetare a focului sunt „premature”, în contextul în care deputații au cerut încetarea luptelor.
Fostul ministru conservator Rehman Chishti a declarat că „a sosit timpul” ca Marea Britanie să lucreze pentru o încetare a focului, în timp ce mai mulți deputați laburiști au susținut o „încetare permanentă a focului”.
Luând cuvântul în timpul întrebării urgente, Corbyn, care este deputat independent după un scandal legat de antisemitism, a declarat în Camera Comunelor: „Israelul întreprinde în mod clar un act de purificare a întregii populații din Gaza”.
„Este ilegală din punct de vedere al dreptului internațional și nu este în niciun caz un răspuns proporțional la evenimentele îngrozitoare din 7 octombrie. Așadar, aș putea întreba este obiectivul pe termen lung al Israelului? Este acela de a expulza întreaga populație din Gaza în Egipt?”, a spus el.
Subiectul mai multor controverse din cauza comentariilor sale de susținere a palestinienilor, Corbyn a fost suspendat din partid în 2020 și apoi exclus din cauza afirmațiilor considerate antisemite de care a refuzat să se distanțeze.
Zguduit ani de zile de incidente repetate şi o serie de demisii, Partidul Laburist a făcut obiectul unei anchete a unui organism independent, care a prezentat la sfârşitul anului 2020 concluzii privind eşecuri „de neiertat” rezultate din „lipsa de disponibilitate de a aborda antisemitismul”.
Ancheta realizată de Comitetul pentru egalitate şi drepturile omului (EHRC) a reproşat echipei lui Corbyn că a minimalizat sau a ignorat plângerile laburiştilor evrei după o avalanşă de afirmaţii antisemite online sau în cadrul reuniunilor de partid sau chiar că a intervenit uneori activ în favoarea unor aliaţi strategici.
Politicianul foarte de stânga Jeremy Corbyn, în vârstă de 71 de ani, a fost suspendat pentru că a pus la îndoială o parte din aceste concluzii şi a reproşat criticilor din partid dar şi presei că exagerează antisemitismul existent sub conducerea sa (din 2015 până în 2020).
Declarațiile sale față de războiul din Ucraina au fost rapid condamnate de alți membri ai Partidului Laburist.
Citește și: