Sari direct la conținut

Joe Biden, salut cu pumnul la întâlnirea cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman

HotNews.ro
Joe Biden, la bordul Air Force One, Foto: Adam Schultz / AP - The Associated Press / Profimedia
Joe Biden, la bordul Air Force One, Foto: Adam Schultz / AP - The Associated Press / Profimedia

Joe Biden şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman s-au salutat cu un „fist bump” la sosirea preşedintelui american în Regatul Arabiei Saudite. Casa Albă a precizat că liderul american încearcă să evite strângerile de mână pentru a se proteja de Covid-19, relatează BBC.

Joe Biden a întâmpinat critici din cauza călătoriei în urma uciderii disidentului Jamal Khashoggi de către agenţi saudiţi.

Preşedintele a apărat vizita, spunând că nu vrea să rupă legăturile cu Regatul Arabiei Saudite. El a zburat în regat direct din Israel – un lucru interzis anterior.

Arabia Saudită, care nu recunoaşte oficial Israelul şi a condus timp de decenii un boicot regional al statului evreu, a anunţat că va permite ”tuturor operatorilor de transport” să îi folosească spaţiul aerian, decizie percepută ca un gest de conciliere faţă de Biden şi Israel.

Preşedintele american îşi propune să extindă integrarea Israelului în regiune, în special în domeniul securităţii şi apărării, ca parte a eforturilor de contracarare a ameninţării venite din partea Iranului.

Arabia Saudită şi Iranul sunt rivale regionale, în timp ce Israelul consideră Iranul cel mai periculos duşman al său. Iranul nu recunoaşte dreptul Israelului de a exista şi a cerut în mod repetat eliminarea acestuia. Preocupările reciproce cu privire la Iran au dus la legături neoficiale de securitate şi informaţii între Arabia Saudită şi Israel.

Arabia Saudită a fost multă vreme un aliat regional important pentru SUA, servind ca un furnizor important de petrol şi cumpărând armament american în valoare de miliarde de dolari. Cu toate acestea, relaţiile au fost mai tensionate în ultimii ani, cu un pivot al SUA către Asia, retragerea forţelor şi a capacităţilor de apărare aeriană din Orientul Mijlociu şi prioritizarea declarată de către Biden a drepturilor omului ca element al politicii sale externe.

Relaţia dintre SUA şi Arabia Saudită s-a confruntat cu cea mai serioasă provocare odată cu uciderea în 2018 a lui Jamal Khashoggi, un jurnalist american care a scris pentru Washington Post.

Prinţul moştenitor Mohammed a fost acuzat de agenţiile de informaţii americane că a aprobat crima. Mohammed a negat acuzaţiile, iar procurorii saudiţi au dat vina pe agenţii saudiţi ”necinstiţi”.

În timpul campaniei prezidenţiale din 2019, Biden a promis că va transforma din Arabia Saudită ”paria care este” pentru uciderea lui Khashoggi.

Biden s-a confruntat ulterior cu o furtună de critici cu privire la decizia sa de a vizita regatul într-un moment în care preţurile petrolului ating un nivel aproape record în SUA. Astfel, preşedintele ar urma să îi oblige pe oficialii saudiţi să se angajeze să crească producţia.

Casa Albă a minimalizat întâlnirea lui Biden cu prinţul Mohammed, menţionând că se va întâlni şi cu alţi lideri arabi când va participa sâmbătă la o conferinţă la Jeddah.

Între timp, BBC a dezvăluit că un om de afaceri saudit american în vârstă de 70 de ani – al cărui caz nu a fost dezvăluit înainte – a fost reţinut fără acuzaţii de autorităţile saudite în luna noiembrie, anul trecut.

Informaţia a fost dezvăluită de un membru al familiei sale, sub condiţia anonimatului. Bărbatul a dispărut la sosirea sa în Arabia Saudită în noiembrie anul trecut. Membrul familiei sale crede că bărbatul a fost reţinut în urma postărilor critice la adresa autorităţilor saudite de pe reţelele sociale.

O sursă de la Departamentul de Stat al SUA a declarat că departamentul nu are o prioritate mai mare decât protejarea cetăţenilor americani din străinătate, dar că, din motive de confidenţialitate, nu va face niciun alt comentariu. (News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro