Joe Biden spune că e dezamăgit de absenţa lui Xi Jinping de la Summitul G20
Preşedintele american Joe Biden s-a declarat duminică dezamăgit de absenţa liderului chinez, Xi Jinping, la summitul G20 care va avea loc în India săptămâna aceasta, asigurând că va avea totuşi ocazia să îl întâlnească, transmite luni AFP.
Întrebat despre absenţa lui Xi Jinping de la summitul din New Delhi, preşedintele Biden le-a răspuns reporterilor:”Sunt dezamăgit, dar voi putea să îl văd”, fără a oferi mai multe detalii.
În ultimele luni, Statele Unite şi China au reluat dialogul printr-o succesiune de vizite la Beijing ale unor înalţi oficiali, printre care şeful diplomaţiei americane Antony Blinken. Relaţiile bilaterale rămân însă tensionate, disputele comerciale, expansiunea chineză în Marea Chinei de Sud şi problema insulei democratice autonome Taiwan continuând să reprezinte aspecte sensibile în relaţia bilaterală.
Joi, un înalt oficial al Uniunii Europe a declarat că preşedintele Xi Jinping nu va participa la G20 şi va fi reprezentat de premierul Li Qiang.
Preşedintele chinez şi prim-ministrul indian Narendra Modi au avut o întâlnire faţă în faţă rară la summitul BRICS din Africa de Sud de luna trecută, dar tensiunile rămân ridicate între cei doi giganţi asiatici. (Agerpres)