John Cusack pentru HotNews.ro: Daca un jurnalist nu-si poate face meseria fara sa fie hartuit, nu e nici o sansa pentru schimbari sociale

In costum negru si mult mai inalt decat pare pe ecran, John Cusack vine la interviu pufaind dintr-o tigara electronica. Cum in Cannes a revenit soarele si pe terasa acoperita a hotelului Mariott ar putea sa faca pe vedeta, ochelarii de soare si-i tine totusi pe frunte, din respect pentru jurnalisti. Respectul e mai mare de atat: John Cusack face parte din comitetul de conducere a Freedom of the Press Foundation, alaturi de Edward Snowden sau Daniel Ellsberg.

Actorul american e din nou la Cannes si, dupa rolul din „The Paperboy” (2012), face un nou foarte bun rol negativ intruchipand un guru „self help” din satira lui David Cronenberg „Maps to the Stars”.

Discutia nu putea evita star system-ul american, in interiorul caruia Cusack a crescut si pe care il ia in raspar (si in tragic) filmul lui David Cronenberg, si a ajuns la libertatea presei. Lansat cu roluri de baiat bun in anii 80, John Cusack a ajuns la 47 de ani la o maturitate pe care probabil nu si-o imaginase asa.

A lasat Los Angeles-ul si s-a mutat la Chicago, evita sa lucreze cu studiourile, a tinut timp de mai multi ani o rubrica pe Huffington Post, iar implicarea lui politica (a fost, de pilda, impotriva razboiului din Irak) se orienteaza acum spre apararea libertatii presei de investigatie americane.

Reporter: Fumati tigari electronice exact ca in film.

John Cusack: Nu fumez tigari adevarate si imi place ca pot schimba gustul tutunului, nivelul nicotinei ramanand scazut. Plus ca nu face rau la plamani. E doar abur si nicotina.

Rep: Dar stiti ca nu sunt sanatoase?

J.C.: Cine spune asta?

Rep: Presa.

J.C.: Credeti ca e mana producatorilor de tutun care incearca sa-si vanda marfa?

Rep: Posibil. Ati portretizat in filmul lui David Cronenberg un anume self guru din peisajul Los Angelesului?

J.C: Nu, in California sunt o gramada de antrenori de „self help”, psihologi si asa mai departe, aveam atatea arhetipuri care imi erau familiare, dar nu m-am inspirat din nici unul anume. Nici nu am propriul meu psiholog. Nu am pe nimeni in staff care sa se ocupe cu asta. (Rade.)

Rep: Cum ati rezonat cu povestea din film? Tot asa de nebuna e si viata la Hollywood?

J.C.: Cred ca filmul e o satira care reflecta multe lucruri adevarate, chiar daca ele sunt mai accentuate in film fata de cum sunt ca in realitate. In Los Angeles am vazut toate tipurile de personaje care se regasesc in film, de multe ori – de la copilul vedeta pe care il joaca Evan Bird pana la actrita interpretata de Julianne Moore sau personajul pe care il joc eu.

Rep: De aceea nu mai locuiti in Los Angeles?

J.C.: Da. Imi place in Chicago pentru ca, spre deosebire de Los Angeles, nu e atat de rasfirat. Si mai imi place ca Chicago-ul, la fel ca New York-ul, nu e atat de inregimentat. Faci planuri pentru seara in ultima clipa si nu stii ce se poate intampla.

Am locuit si in LA, am pastrat locuinta de acolo si ma mai duc din cand in cand. Cu meseria mea stau o luna intr-un loc, pe urma in altul. De la Cannes o sa plec sa filmez in China, dar nu cred ca trebuie sa dau amanunte. Nu stiu daca anuntul oficial a fost facut.

Rep: E ceva ce v-a placut la personajul dvstra?

J.C.: Mi-a placut ca e foarte diferit de ce am mai facut pana acum, dar cand l-am construit m-am gandit la faptul ca oamenii isi construiesc propria imagine, de pilda brand managerii. Si actorii fac uneori asta, dar cand faci un film bun care e opusul unui brand te expui si, devenind vulnerabil, esti obligat sa te aperi. Cand spui ca aperi franciza, aperi de fapt banii altcuiva.

Rep: E greu sa iti pastrezi integritatea artistica atunci cand faci parte din sistem?

J.C.: Da, si stiti cum faci acest lucru? Ratand, gresind. Nu am sentimentul ca sunt neaparat in situatia asta, dar cand tu te straduiesti sa faci lucrurile cat mai bine si modul de a judeca un film se bazeaza pe box office- deci nu exista alt criteriu pentru succes, e destul de greu. Suntem pusi in situatia de a sluji la stapan. Ma rog, e complicat dar nu e chiar atat de rau.

Rep: La ce va ganditi cand spuneti ratare?

J.C.: La disponibilitatea de a experimenta, de a incerca si altceva, de a sonda si alte parti ale sufletului omenesc- asa cum e acest Stafford pe care il joc, un personaj foarte urat. Din cauza lui n-o sa mi se mai ofere roluri in comedii sau comedii romantice sau roluri de tip simpatic. Cred ca oamenii nu au o perceptie corecta asupra importantei riscului de esec.

Rep: Dar cand ati facut filme hollywoodiene, de pilda, ￢Con Air￢, v-ati gandit ca o sa va ajute sa castigati mai multi bani sau ca o sa va faca mai cunoscut?

J.C.: Depinde de oamenii cu care lucrezi. Nu mai tin minte exact cum a fost la ￢Con Air￢, pentru ca a trecut destul de mult timp de atunci, dar imi amintesc ca ne asteptam sa aiba succes si lucrurile s-au schimbat pe parcurs. Nici n-am mai vazut filmul sau, ba nu, cred ca l-am vazut. Nu aveam oricum asteptari prea mari in legatura cu personajul meu si, fiind mai multi actori acolo, n-am fost singurul expus. (Rade.).

Rep: Unii actori se tem ca, atunci cand nu li se vor mai oferi roluri, vor inceta sa existe. Si dvstra?

J.C.: Nu am aceasta panica, dar nu poti spune ca nu ti-e teama sa te opresti. Nu cred ca as inceta sa exist daca n-as mai juca in filme, dar cand faci ceva de foarte mult timp, esti obisnuit sa mergi in acea directie si acest mod de viata te-a structurat intr-un anume fel.

Rep: Spuneti-mi mai multe despre implicarea dvstra in activitatea fundatiei Freedom for the Press.

J.C.: Incerc sa ii ajut pe jurnalisti pentru ca eu cred in SUA jurnalistii sunt amenintati. E vorba despre protejarea surselor si despre respectarea amendamentelor din Constitutie care garanteaza libertatea presei. Daca un jurnalist nu-si poate face meseria fara sa fie hartuit nu e nici o sansa pentru schimbari sociale. Cred ca jurnalismul de investigatie e un lucru foarte important de pastrat.

Rep: Deci presa americana nu e libera?

J.C.: Lucrurile sunt relative, dar acum e mai amenintata ca niciodata. Sunt mult mai multi jurnalisti amenintati si mult mai multe surse ale acestora hartuite decat in orice alta administratie. Toata aceasta nebunie cu securitatea nationala nu doar ca s-a extins prin Bush si Chaney, dar se incearca acum institutionalizarea ei, ceea ce e trist.

Indiferent ca e stanga sau dreapta, e important ca presa sa ramana libera si sa nu fie influentata in nici un fel, pentru ca altfel nimeni nu va putea avea acces la informatie. Exista chiar acum reporteri amenintati ca vor fi aruncati in inchisoare, cum e James Risen care scrie la „The New York Times”. Se pot afla multe despre cazurile respective de pe site-ul fundatiei, pressfreedomfoundation.org.

Rep: E ciudat ca un star de cinema e preocupat de libertatea presei.

J.C.: Mda, dar sunt mai multi in breasla mea care se pun in slujba unor cauze importante. Totul e sa faci lucrurile in care crezi.

Filmografie selectiva

„Sixteen Candless”, „Stay by Me”, „The Grifters”, „The Player”, „Bullets over Broadway”, „Con Air”, „Midnight in the Garden of Good and Evil”, „The Thin Red Line”, „Being John Malkovich”, „High Fidelity”, „Adaptation”, „The Paperboy”, „The Butler”, „Maps to the Stars”