Jurnalistii agentiei italiene de presa ANSA, in greva timp de 48 de ore pentru a protesta impotriva concedierilor
Jurnalistii celei mai importante agentii de presa italiene, ANSA, au decis miercuri, ca, incepand de joi dimineata, de la ora 5:00 GMT, sa intre in greva timp de 48 de ore, protestand astfel impotriva deciziei conducerii privind reducerea personalului, anunta AFP.
„Echipa redactionala de la ANSA respinge propunerea conducerii privind o reorganizare. In realitate este vorba despre o noua reducere importanta de personal, in conditiile in care am fost deja afectati de precedentul plan de pensionari”, se arata intr-un comunicat al sindicatului ANSA.
„O noua reducere a numarului de angajati nu ne-ar ajuta sa infruntam mai usor efectele crizei, ci ar pune serios in pericol pluralismul si calitatea informatiilor furnizate de ANSA”, se mai arata in comunicat.
