Jurnaliștii cad victime cinismului politic
De câtă prudență are nevoie un jurnalist în perioada specială a pandemiei, căreia i se suprapune campania electorală? Deși nu există unitate de măsură, se poate spune că de foarte multă, fiindcă orice imprudență, orice omisiune a verificărilor obligatorii are efecte devastatoare asupra vieții umane. Unii politicieni nu încetează să folosească dezinformarea în confruntarea politică. Tema de sezon rămâne criza COVID-19. Marcel Ciolacu, șeful interimar al PSD, tocmai a comis o astfel de manipulare folosind o imagine trucată din care rezulta că în Germania testul este mai ieftin decât în România, cu scopul de a lovi în guvernul PNL. Ce a pățit politicianul după ce s-a aflat că imaginea e mincinoasă? Nimic. Însă există persoane care l-au crezut. Teodor Meleșcanu, veteran al politicii trecut prin numeroase partide și funcții, făcea recent următoarea declarație cu titlu oficial:„Azi prim-ministrul Greciei, la televiziunea naţională de la Atena, a făcut o declaraţie potrivit căreia România şi Bulgaria umflă cifrele celor infectaţi cu COVID-19 pentru a obţine din bugetul UE o parte mai importantă. E o lovitură extrem de gravă la adresa credibilităţii şi a imaginii României. Vreau să întreb dacă într-adevăr aceste cifre pot să ne aducă prejudicii extrem de grave, fără să ne legănăm cu ideea că dacă avem mai mulţi morţi sau în spitale vom primi şi mai mulţi bani de la UE?”. Deși formularea sa nu lasă loc de interpretare, ambasada Greciei la București a dezmințit că ar fi existat o astfel de declarație a premierului elen. Fostul ministru de externe roman a precizat senin că a luat „informația” din presă, mai exact de pe stiripesurse.ro, un site apropiat PSD. Ce a pățit Meleșcanu după această dezinformare care pune într-o situație incomodă relațiile externe? Nimic, își savurează în continuare multiplele pensii speciale și privilegiile la care milioane de septuagenari nici nu pot visa.
O carte apărută în aprilie 2020 și mult dezbătută în SUA, Active Measures:The Secret History of Disinformation and Political Warfare a lui Thomas Rid, pune față în față istoria dezinformării cu exemple din perioada Războiului Rece și dezinformarea din epoca Internetului. Într-un podcast al The Lawfare Institute, autorul răspunde scurt la întrebarea dacă schimbarea e majoră azi:„Într-o mică măsură, dar nu complet. În perioada când manipularea era preparată în laboratoarele serviciilor secrete și livrată exclusiv de către stat, tot jurnaliștii erau principalii vectori ai dezinformării în cadrul „măsurilor active”. Și azi, jurnaliștii sunt instrumentele de care se folosesc companiile, serviciile secrete, partidele pentru a difuza informații utile acestora, dar nu neapărat corecte. Și azi sunt „servite” dosare cu informații verificabile în mare parte, dar care duc mesaje manipulatoare pentru a influența acte comerciale sau chiar votul. Uneori jurnaliștii se află într-o situație dilematică: știu că unele informații provin de la serviciile secrete, dar nu cunosc intenția din spatele lor.
Thomas Rid vorbește despre „cinismul instituțional” care a funcționează și în dictaturi, dar funcționează și în democrație. Multe „măsuri active” profită de deschiderea oferită de democrație, dar îndeamnă și la o anumită „neglijență” în elaborarea manipulărilor, știindu-se că orice conspirație tinde să ignore faptele și că percepția e mai importantă decât realitatea. Se mai știe că jurnaliștii vor prelua declarațiile politicienilor și pe cele ale decidenților, în virtutea interesului public pe care acestea îl incumbă. Așa că abundă declarațiile false, scrisorile cu autor necunoscut, zvonurile. Chiar dacă în era noilor tehnologii se poate depista sursa, urmările sunt minime. Și politicienii, și statele, și serviciile secrete din epoca post-Snowden se bazează pe asta.