Ministrul Apărării, despre doborârea dronelor de la granița României: „Este o chestiune extraordinar de fină”
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, la Digi24, că forţele armate românești nu pot doborî în orice circumstanţă dronele care intră în spațiul aerian al României, pentru că sunt situaţii în care există riscul ca acestea să cadă în zone populate.
Miruţă mai spune că, de altfel, sunt cazuri în care dronele implicate în războiul din Ucraina şi care au drept ţintă porturile ucrainene de la Dunăre intră preţ de doar câteva secunde în spaţiul aerian românesc.
Situații „foarte la limită”
„Sunt suprafeţe şi zone în care România poate să doboare drone fără niciun fel de problemă, sunt suprafeţe şi zone în care există riscuri pe care, în funcţie de poziţia dronei, se analizează în secunda respectivă, ca nu cumva să încadrez drona, să lansez un atac împotriva ei şi să afectez populaţia, pentru că sunt drone cu încărcătură explozivă, sunt zone a căror proiecţie poate fi deasupra localităţilor şi atunci nu tot ce zboară se justifică să fie doborât, dacă consecinţele sunt mult mai mari”, a declarat Radu Miruţă, citat de News.ro.
Acesta a subliniat că România nu poate doborî de pe teritoriul său o dronă care se află în spaţiul aerian al Ucrainei.
Radu Miruţă mai spune că chestiunea privind intrarea dronelor dinspre Ucraina în spaţiul aerian al României este „o chestiune extraordinar de fină, pentru că sunt drone care merg cu dedicaţie pentru porturile ucrainene de la Dunăre şi care, pe traiectoria lor, pentru câte o fracţiune de moment, pot să ciupească spaţiul aerian românesc”.
„E foarte la limită situaţia, în astfel de cazuri, pentru că durează câteva secunde, ce s-a întâmplat ieri nu a a fost o dronă care a pătruns adânc în teritoriul naţional şi nu a fost doborâtă”, a adăugat ministrul Apărării Naţionale, menţionând că vineri s-au ridicat de trei ori escadrile de câte două avioane de vânătoare din România, în contextul atacurilor cu drone asupra porturilor ucrainene situate aproape de graniţa cu România.
Trei alerte în Tulcea într-o singură zi
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că, vineri seară, a fost emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului, acesta fiind cel de-al treilea pe parcursul zilei de vineri prin care populaţia este avertizată cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spaţiul aerian.
Primul mesaj RO-Alert a fost lansat de autorități în cursul dimineții, la ora 10.05. Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian, transmite MApN.
„Din datele existente până la această oră, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche. Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare”, anunța MApN.
În urma detectării unor noi drone în imediata apropiere a spațiului aerian românesc, un al doilea mesaj RO-Alert a fost transmis populaței din zona Deltei Dunării.
„În jurul orei 11.55, din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită. Alerta aeriană a încetat în jurul orei 12.50”, preciza Ministerul Apărării.