Sari direct la conținut

Jurnalistii care au intrat ilegal in Libia vor fi tratati precum membri al-Qaeda – oficial libian

HotNews.ro

Jurnalistii care au ajuns ilegal pe teritoriul Libiei vor fi considerati „ca si cum ar colabora cu al-Qaeda”, aflandu-se in afara legii, a declarat miercuri adjunctul ministrului de externe, Khaled Kaim, citat de AFP.

„Sunt jurnalisti care au intrat ilegal si ii vom considera colaboratori ai retelei al-Qaeda si oameni in afara legii si nu suntem responsabili de securitatea lor. Daca nu se vor preda autoritatilor vor fi arestati”, a spus acesta. „Am permis accesul pentru trei echipe CNN, Al-Arabiya si BBC Arabic. Un corespondent CNN care a intrat ilegal trebuie sa se alature echipei sale, altfel va fi retinut”, a adaugat oficialul.

De asemenea, televiziunea libiana a relatat ca fortele de ordine au retinut la Tripoli „elemente straine in posesie de echipamente moderne care le-ar permite transmiterea de date posturilor TV ostile.”

Kaim afirmase ca reteaua al-Qaeda a stabilit un emirat islamic la Derna, in estul Libiei, condus de un fost suspect detinut la Guantanamo.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro