Jurnalistul american Evan Gershkovich, acuzat oficial de spionaj, potrivit presei de stat rusești
Anchetatorii ruși l-au acuzat oficial de spionaj pe reporterul de la Wall Street Journal, Evan Gershkovich, a anunțat vineri presa de stat rusă, citată de CNN.
Gershkovici a negat acuzațiile, potrivit agenției de presă de stat TASS.
De asemenea, ziarul a negat „vehement” afirmațiile Kremlinului și a declarat că lucrează „non-stop” pentru a obține eliberarea sa.
Reprezentantul a refuzat să comenteze mai mult, deoarece cazul jurnalistului a fost marcat „strict secret”, a precizat agenția de presă de stat.
Avocaţii jurnalistului american s-au putut întâlni marţi în închisoare cu acesta.
Administrația președintelui american Joe Biden se pregătește să declare oficial că Gershkovich este deținut pe nedrept în Rusia, au declarat doi oficiali americani pentru CNN la începutul acestei săptămâni, o mișcare care va mobiliza noi resurse guvernamentale pentru a lucra la eliberarea sa.
Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat la sfârșitul săptămânii trecute cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov și a cerut eliberarea imediată a lui Gershkovich.
Casa Albă a declarat că nu există „niciun motiv pentru a crede” în justificarea Rusiei pentru detenție.
Gershkovich este primul jurnalist american reținut de Moscova pentru acuzații de spionaj de la Războiul Rece încoace.
Reținerea sa a avut loc la o săptămână după ce autoritățile americane au anunțat acuzații împotriva unui cetățean rus, Serghei Vladimirovici Cerkasov, acuzându-l că este spion rus.
Episodul semnalează o intensificare semnificativă atât a tensiunilor Moscovei cu Statele Unite, cât și a campaniei sale împotriva presei străine, care a fost supusă unei presiuni intense de când președintele rus Vladimir Putin a invadat Ucraina.
Evan Gershkovich, corespondent în Rusia al acestui prestigios cotidian american şi fost jurnalist AFP la Moscova, a fost plasat în arest preventiv joia trecută până cel puţin pe 29 mai. El a contestat decizia luni.
Jurnalistul a fost arestat la Ekaterinburg (Urali) de către Serviciul Federal de Securitate (FSB), care îl acuză de spionaj. Wall Street Journal şi reporterul neagă aceste acuzaţii.