Sari direct la conținut

Justiţia germană îi permite lui Carles Puigdemont să se instaleze la Berlin

HotNews.ro
Justiţia germană îi permite lui Carles Puigdemont să se instaleze la Berlin

Separatistul catalan Carles Puigdemont, eliberat vineri – sub control judiciar – de către justiţia germană, a fost autorizat luni să se instaleze la Berlin pe timpul examinării cererii de extrădare către Spania, relatează News.ro.

Tribunalul din Schleswig-Holstein, competent în cazul lui Puigdemont, a validat cererea fostului preşedinte regional al Cataloniei de a se prezenta într-un comisariat din capitala germană, unde doreşte să-şi aibă reşedinţa, mai degrabă decât la Neumünster, un oraş din vestul Germaniei în care a fost reţinut zece zile, a declarat o purtătoare de cuvânt a jurisdicţiei pentru agenţia germană de presă DPA.

Catalanul a dat asigurări sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Berlin, că vrea să-şi aibă reşedinţa în capitala germană, iar apoi, după clarificarea situaţiei sale juridice, să se întoarcă în Belgia.

El a fost eliberat vineri, după ce a plătit o cauţiune în valoare de 75.000 de euro.

Supus unui control judiciar, el aşteaptă să-şi afle soarta de la justiţia germană, însărcinată să examineze o cerere de predare a Spaniei.

Eliberarea sa a fost dispusă joi, spre surprinderea generală, de către tribunalul din Schleswig-Holstein, care a aplicat astfel autorităţilor spaniole o palmă usturătoare din punct de vedere juridico-politic.

Justiţia germană a respins acuzaţia de „rebeliune” formulată de Spania împotriva lui Puigdemont, o acuzaţie-cheie în mandatul european de arestare care a condus, pe 25 martie, la reţinerea sa în nordul Germaniei. El se întorcea dintr-o deplasare în Finlanda către Belgia, unde s-a instalat cu scopul de a se sustrage justiţiei spaniole.

Tribunalul german continuă, în schimb, să examineze acuzaţia – politic mai puţin sensibilă, iar penal pedepsită mai uşor – de deturnare de fonduri publice în legătură cu organizarea referendumului de independenţă care, potrivit Madridului, a costat 1,6 milioane de euro. El a cerut Spaniei mai multe elemente pentru a-şi stabili poziţia.

În cazul în care liderul separatist va fi predat Spaniei doar în legătură cu o deturnare de fonduri, partea principală a acuzaţiei formulate de Madrid va cădea în virtutea legislaţiei europene. El nu va mai putea să fie judecat – în Spania – de rebeliune.

Avocaţii lui Puigdement speră de asemenea să poată să doboare şi ultima acuzaţie, de detunare de fonduri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro