Justitia in programul de guvernare: PSD anunta schimbari masive in legislatia penala, infiintarea unui Cartier pentru Justitie si isi propune ridicarea MCV in mandatul actualei Comisii/ Nici un cuvant despre lupta anticoruptie
Capitolul Justitie din programul de guvernare al PSD anunta schimbari masive in legislatia penala, modificarea legii raspunderii ministeriale precum si a raspunderii celor din administratia publica. PSD anunta “masuri imediate” de natura legislativa si administrativa pentru a crea conditii mai bune in penitenciare. La Ministerul Justitiei ar urma sa fie infiintat un compartiment, avand printre obiective “evaluarea legislatiei Romaniei si reasezarea ei pe alte baze”. De notat ca programul nu contine nici o referire la continuarea luptei anticoruptie, cuvantul coruptie nu exista in tot capitolul in schimb PSD pune accent pe prevenirea „exceselor si abuzurilor” si pe respectarea „drepturilor fundamentale”. Este primul program de guvernare din ultimii ani care nu contine nici o referire la coruptie.
Tot pe linia modificarilor masive de legislatie se anunta si reinfiintarea Institutului Roman de Criminologie, institutie independenta, “pentru ca impreuna cu Ministerul Justitiei, Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane, Parlamentul Romaniei, reprezentantii sistemului judiciar si facultatile de drept, sa contribuie la elaborarea principalelor elemente de politica penala ale statului roman.”
PSD isi mai propunere realizarea Cartierului pentru Justitie – Justice District din Bucuresti pentru a solutiona problema lipsei spatiilor necesare instantelor si parchetelor din Capitala, in cadrul unui proiect de reabilitare urbana derulat in parteneriat cu Primaria Capitalei si ministerul Culturii. La finalul capitolului Justitie din programul de Guvernare, PSD anunta ca isi propune ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare in mandatul actualei Comisii Europene.
Redam mai jos cele mai relevante puncte din programul de guvernare al PSD, capitolul Justitie:
“Incepand cu 2017, vizam modernizarea legislatiei privind sistemul judiciar, astfel incat acesta sa fie asemanator cu cele din statele membre ale UE, impiedicand astfel aparitia exceselor sau abuzurilor din partea acestei puteri ale statului. Si in sistemul judiciar vom aplica aceleasi principii descrise la mediul de afaceri.
Vom aplica de indada deciziile CCR, care nu au fost preluate in legislatia romaneasca si totodata vom initia dezbateri privind adoptarea de catre Parlament a Legii raspunderii magistratilor, a modificarii Legii raspunderii ministeriale, precum si a raspunderii celor din administratia publica.
Se va realiza o analiza riguroasa la nivelul penitenciarelor care va viza elaborarea unui program de masuri imediate de natura legilsativa si administrativa. Scopul este crearea de conditii care sa respecte statutul si demnitatea umana si sa evite sanctionarea Romaniei de catre organismele internationale. (…)
(…) Numarul mare de acte normative adoptate si modificarea frecventa a legislatiei a condus la o pierdere a increderii populatiei in sistemul de drept. Ministerul Justitiei va constitui un compartiment special, cu urmatoarele obiective de realizat in cooperare cu toate profesiile juridice:
Evaluarea legislatiei Romaniei si reasezarea ei pe alte baze, incepand de la studiile de impact pana la cunoasterea de catre cetateni si aplicarea de catre autoritatile publice
Restrangerea numarului de acte normative si corelarea cu legislatia europeana.
Codificarea pe domenii de activitate si eliminarea normelor metodologice din legi. (…)
(…) Consultarea reprezentantilor sistemului judiciar in vederea identificarii si modificarii acelor acte normative care contribuie la incarcarea artificiala a unei instante de judecata.
Consultarea reprezentantilor sistemului judiciar in vederea identificarii si modificarii acelor acte normative care prin texte neclare, ambigue, conduc la practica neunitara, precum si publicarea practicii judecatoresti relevante pe paginile de internet ale instantelor de judecata.
Consolidarea capacitatii ICCJ de a-si indeplini rolul constitutional de unificator al practicii judiciare prin asigurarea resurselor materiale si umane, inclusiv a unui sediui corespunzator in proiectul Justice District – Cartierul de Justitie, precum si degrevarea ICCJ de competente ce incarca nejustificat activitatea instantei supreme, cum ar fi cele din materia contenciosului administrativ ce consuma aproximativ 25% din resursele institutiei si conduc la numeroase amanari in solutionarea dosarelor.
Realizarea Cartierului pentru Justitie – Justice District din Bucuresti pentru a solutiona problema lipsei spatiilor necesare instantelor si parchetelor din Capitala, in cadrul unui proiect de reabilitare urbana derulat in parteneriat cu Primaria Capitalei si ministerul Culturii. (…)
(…) Reinfiintarea Institutului Roman de Criminologie, institutie independenta, pentru ca impreuna cu Ministerul Justitiei, Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane, Parlamentul Romaniei, reprezentantii sistemului judiciar si facultatile de drept, sa contribuie la elaborarea principalelor elemente de politica penala ale statului roman. Efecte: legislatia penala se bucura de stabilitate si sa se evite conflictul cu textele constitutionale referitoare la drepturi fundamentale.
Promovarea standardelor europene in materia prezumtiei de nevinovatie in acord cu Directiva 346/2016. (…)
Luand in calcul progresele Romaniei si atingerea benchmarkurilor, reperele initiale ale MCV, Guvernul si CE vor coopera pentru ridicarea MCV in mandatul actualei Comisii. Este importanta si transpunerea cu prioritate in legislatia nationala a directivelor europene care privesc sistemul judiciar.”