Kazahstanul l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe nepotul fostului președinte Nursultan Nazarbaev
Kairat Satibaldiuli, nepotul lui Nursultan Nazarbaev, primul președinte al Kazahstanului, a fost condamnat de o instanță din capitala Astana la 6 ani de închisoare pentru delapidare, anunță Interfax.
Judecătorul de caz a decis de asemenea confiscarea proprietăților lui Satibaldiuli, acestuia fiindu-i interzis să ocupe o funcție publică timp de zece ani.
În plus, instanța a decis să înainteze o moțiune președintelui Kazahstanului pentru a-l priva pe Satibaldiuli de rangul special de „maior-general al agențiilor de securitate națională din Kazahstan”, precum și de două distincții de stat pe care le-a primit.
În instanță, nepotul lui Nazarbaev și-a recunoscut vinovăția și a încheiat un acord de mediere cu părțile vătămate, Kazakhtelecom JSC și Transport Service Center JSC, fiind de acord să plătească despăgubiri în valoare de 40 de miliarde de tenge (83 de milioane de dolari).
Continuare a epurărilor din Kazahstan
Satibaldiuli a fost reținut în martie 2022 sub suspiciunea de abuz în serviciu și deturnare de fonduri ale celor două companii de stat. El s-a aflat de atunci în arest.
Protestele fără precedent izbucnite în Kazahstan la începutul anului trecut au fost folosite de președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev pentru a-i reduce prerogativele și apoi înlătura de facto din orice structuri ale puterii pe predecesorul său și membrii familiei acestuia în contextul în care furia populară a fost îndreptată în mare parte împotriva lui Nazarbaev, nu a actualului guvern.
Mai devreme în cursul lunii septembrie parlamentul kazah a decis schimbarea numelui capitalei țării din Nur-Sultan în Astana.
Astana fusese redenumită Nur-Sultan în onoarea lui Nazarbaev în martie 2019 după ce tocmai Kassym-Jomart Tokayev, pe atunci președinte al Senatului kazah, a venit cu o inițiativă în acest sens.