Sari direct la conținut

Kazahstanul și-a schimbat numele capitalei

HotNews.ro
Nur-Sultan se va numi din nou Astana, Foto: Michael Runkel / robertharding / Profimedia Images
Nur-Sultan se va numi din nou Astana, Foto: Michael Runkel / robertharding / Profimedia Images

​Parlamentul Kazahstanului a adoptat o lege privind modificarea Constituției țării, una dintre măsurile adoptate fiind modificarea numelui capitalei Nur-Sultan, anunță Meduza.

Proiectul legislativ a fost susținut în unanimitate de toți cei 50 de senatori și 99 de deputați reuniți într-o ședință comună a parlamentului, acesta urmând a fi transmis președintelui Kassym-Jomart Tokayev spre promulgare

Amendamentele adoptate prevăd ca durata mandatului președintelui kazah să fie majorat de la cinci la șapte ani, stipulând însă că acesta nu va putea fi reales pentru un al doilea termen.

Proiectul a fost adoptat de parlament în urma unui referendum constituțional organizat în luna iunie, analiștii politici notând că obiectivul acestuia a fost de a elimina și ultimele rămășițe ale influenței fostului președinte Nursultan Nazarbaev.

Modificările Constituţiei, propuse de guvern, prevăd printre altele ca Nazarbaev să rămână fără titlul de „părinte al naţiunii”.

Acesta, care a condus cu o mână de fier fosta republică sovietică după destrămarea URSS, demisionase în 2019 pentru a-i lăsa președinția succesorului său desemnat, actualul președinte Tokayev, însă și-a menținut controlul asupra celor mai importante instituții de exercitare a puterii.

Kazahstanul revine la fosta denumire a capitalei

Modificările constituționale adoptate vineri de parlamentul kazah prevăd de asemenea ca Nur-Sultan, capitala țării, să redevină la fostul său nume: Astana.

Ministrul kazah al Justiției a declarat în timpul sesiunii reunite a parlamentului că problema redenumirii capitalei este discutată în societate și că măsura ține cont de opinia publică, motiv pentru care a fost inclusă în proiectul de lege.

Protestele fără precedent izbucnite în Kazahstan la începutul anului trecut au fost folosite de Tokayev pentru a-i reduce prerogativele și apoi înlătura de facto din orice structuri ale puterii pe predecesorul său și membrii familiei acestuia în contextul în care furia populară a fost îndreptată în mare parte împotriva lui Nazarbaev, nu a actualului guvern.

Astana a fost redenumită Nur-Sultan în onoarea lui Nazarbaev în martie 2019 după ce tocmai Kassym-Jomart Tokayev, pe atunci președinte al Senatului kazah, a venit cu o inițiativă în acest sens.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro