Kia va prezenta, in toamna, un nou sports coupe concept
Kia pregateste un nou concept de coupe sport, a carui premiera mondiala este programata pentru aceasta toamna, la Salonul de la Frakfurt. Pana atunci, o prima imagine a conceptului a fost prezentata oficial de catre producatorul sud-coreean, impreuna cu cateva detalii referitoare la viitorul automobil.
Este vorba de un coupe cu 2+2 locuri, dezvoltat de echipa europeana de design de la Kia, sub directa coordonare a sefului de design, celebrul Peter Schreyer.
Conform declaratiilor acestuia, totul a pornit de la conceptul cabrio ex_cee’d, un model realizat special pentru clientii europeni si prezentat in premiera la Salonul de la Geneva, de la inceputul anului. De altfel, noul model este destinat pietei europene, urmand sa se produca pe batranul continent.
Fara indoiala, “semnatura” lui Schreyer se va regasi cu pregnanta la noul coupe.